Greșeala fundamentală pe care o fac cei doi analiști atunci când discută despre „fanatismul politico-religios” – cum îl numește unul – sau despre „radicalizarea religioasă” – cum preferă celălalt să spună – este că își concentrează atenția pe o anumită religie, ca și cum problema ar fi specifică unei singure confesiuni sau unei singure comunități.
În realitate, ceea ce se petrece este mult mai profund și mai periculos: nu asistăm la derapaje izolate ale unei religii anume, ci la o mișcare transnațională, ideologică, bine organizată, care are ca scop final transformarea lumii într-o teocrație globală, în care autoritatea supremă nu mai este legea civilă, ci dogma religioasă – indiferent de forma pe care o îmbracă.
Această mișcare nu ține cont de diferențele între religii, ci de asemănările dintre ele atunci când vine vorba de obediență, de credință necondiționată, de refuzul gândirii critice.
Deviza lor e simplă și cinică: „Indiferent de religie, un credincios este întotdeauna preferabil unui ateu.”
Nu pentru că ar fi mai moral, mai empatic sau mai înțelept – ci pentru că este mai ușor de manipulat.
Acolo unde există credință oarbă, nu mai este nevoie de argumente. Acolo unde autoritatea divină este invocată, autoritatea rațiunii este redusă la tăcere.
Această agendă nu e nici nouă, nici spontană. Se lucrează la ea metodic de aproape un secol, prin rețele globale de influență care promovează ideea de supremație religioasă asupra structurilor democratice.
Oamenii ăștia nu doar că fac propagandă: ei influențează decizii politice, provoacă războaie, dau jos guverne și impun altele, creează crize sociale și culturale pentru a-și atinge scopurile.
Și nu sunt doar niște personaje de roman conspiraționist: îi vedem chiar și în Parlamentul României, cu zâmbete largi și aer de binefăcători ai neamului.
Își fac poze împreună, organizează „mici dejunuri cu rugăciune”, în timp ce în spatele ușilor închise își fac planuri strategice despre cum să ne sugrume libertatea de gândire și spiritul critic.
Unele amănunte, inclusiv despre România, le veți putea afla dacă urmăriți serialul „The Family”, dacă nu ați făcut-o încă. Mai sunt și cărți și nu în ultimul rând propria capacitate de a observa ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani.
Nu e vorba despre religie ca fenomen spiritual – ci despre religia ca instrument de control.
Nu despre Dumnezeu, ci despre cei care se erijează în purtătorii voinței Lui, cerând supunere în numele unei ordini „superioare” pe care doar ei o înțeleg.
Și, cel mai grav, folosesc acest discurs pentru a delegitima pe oricine gândește altfel.
Ateii, umaniștii, scepticii, oamenii de știință devin inamici ai „valorilor”.
În numele binelui, ni se pregătește o dictatură a credinței, mascată sub promisiunea „mântuirii”.
*
In articole apărute în ultimele 24 de ore ni se dezvăluie că domnul Crin Antonescu a dat o notă informativă, sau cum turna Aimee Iacobescu.
După care se dovedește că acea declarație a fost o declarație, nu o turnătorie.
Pentru că nu puteai să nu dai declarații când te chemau ăia, exact cum nici acum dacă ești chemat să dai declarații nu poți să nu te duci pentru că în caz contrar vin jandarmii cu duba după tine.
De fapt, important nu este că Crin Antonescu a dat o declarație, important este cum de a ajuns acea declarație în spațiul public, că nu oricine are acces la astfel de documente ci doar persoane din anumite instituții ale statului.
Această manevră este foarte des folosită de presă.
Oamenii nu citesc articolul ci doar titlul.
Si mulți nu știu să facă deosebirea dintre o declarație și o notă informativă.
Iar rezultatul este că astăzi o mulțime de oameni cred că domnul Crin Antonescu a fost turnător, a scris la ziar, uite ce mare și scris cu litere groase e titlul.
Aceste lucruri prind. Pentru că, nu știu despre domnul Crin Antonescu, dar adevărul este că aproape toți cei din poziții importante turnau, într-un fel sau în altul.
Fenomenul colaborării cu Securitatea depășise cu mult orice își poate imagina cineva născut după Revoluție.
Dacă aveai o poziție cât de cât vizibilă, erai recrutat.
Nu conta că erai actor, muzician, scriitor, profesor, preot sau director de fabrică — trebuia să fii de încredere. Iar „încrederea” se măsura în angajamente semnate cu Securitatea.
Tot ce apărea în spațiul public era atent verificat.
Exista o întreagă infrastructură de oameni instruiți să detecteze eventuale „șopârle” subversive în texte, poezii, articole, piese de teatru sau cântece.
Dacă totuși ceva mai scăpa, era ori un test, ori o diversiune — nimic nu se publica fără aprobare.
Nimeni nu ajungea pe scenă sau la tribuna unei adunări fără „binecuvântarea” sistemului.
La fel era și în instituții.
Nu puteai conduce un colectiv dacă nu prezentai „garanții” de loialitate.
Directorii de școli, de spitale, de întreprinderi, erau toți oameni de partid.
Inginerii șefi, contabilii șefi, șefii de personal – la fel.
În multe cazuri, adjunctul șefului de personal era un ofițer de Securitate sub acoperire.
Iar el era adesea mai simpatic decât șeful încruntat, exact cât să-l confunzi cu un om „de treabă”, căruia să-i spui ce crezi.
Se mai vehiculează și azi legenda că membrii de partid nu puteau fi racolați de Securitate.
Să fim serioși.
Securitatea și partidul erau două fețe ale aceleiași monede.
Nu mă refer la milioanele de cetățeni care s-au înscris doar ca să primească o butelie sau o excursie în URSS.
Vorbesc despre „aparatul” de conducere.
Iar acesta lucra cot la cot cu Securitatea.
Mulți, astăzi, își fac un titlu de glorie că nu au fost membri de partid.
De fapt nu este nici o glorie, majoritatea românilor nu au fost membri de partid.
Iar cei care nu au fost nu au fost pentru că nu au vrut ei să fie ci pentru că nu au fost invitați.
Pentru că așa mergeau lucrurile, nu intra oricine în partid ci numai cei chemați.
Informatorii nu erau selectați dintre țesătoare sau strungari.
Ce-ar fi putut spune o țesătoare?
Că e frig, că nu se găsește mâncare?
Securitatea știa deja toate astea.
Turnători deveneau cei care aveau acces la informație relevantă și intrau în contact cu multe persoane: profesori, preoți, actori, studenți, medici, cercetători, funcționari.
Oricine pleca în afara țării — în afara „lagărului socialist” — era sigur informator.
Nu primeai aprobare de ieșire decât dacă semnai angajamentul.
Țăranii care vedeau un străin prin apropierea frontierei se grăbeau să-l raporteze.
Fuseseră învățați că turnătoria e o virtute patriotică și mai și primeau 100-200 de lei dacă turnau pe cineva.
Preoții?
Aproape toți erau ofițeri acoperiți sau informatori.
Unii, ca Nicolae Corneanu, au recunoscut.
Alții pozează și azi în sfinți.
Pastorii neoprotestanți n-ar fi ajuns niciodată în SUA fără să-și toarne frații de credință.
Studentul la teologie care mergea în Elveția trebuia să povestească ce a auzit la spovedanie.
Nu exista Erasmus – dacă plecai în Vest, o făceai cu sprijinul sistemului, nu împotriva lui.
Despre politicienii de după Revoluție nici nu mai are rost să vorbim.
Aproape toate partidele, inclusiv cele „istorice”, au fost infiltrate de foști colaboratori sau securiști. Dosarele au arătat asta, chiar dacă târziu.
Și încă un mit trebuie spulberat: acela că disidenții sau exilații, cei din „diaspora”, erau „curați”.
Unii chiar au fost sinceri, dar foarte mulți erau, de fapt, trimiși speciali ai regimului.
Făceau pe dizidenții în Occident, pozau în victime ale dictaturii, dar trimiteau rapoarte detaliate la București.
Stejărel Olaru arată în cartea sa, Agentul nostru Victor, cum persoane simbol al exilului anticomunist erau de fapt, monitorizate și manipulate printr-o rețea de informatori din diaspora.
Acolo unde noi vedeam curaj, regimul avea infiltrați care se turnau unii pe ceilalți.
Inclusiv unii dintre cei care au făcut pușcărie pentru „activitate dușmănoasă” au fost, de fapt, colaboratori care-și jucau bine rolul sau care căzuseră în dizgrație și urmau să fie reciclați cu o aură de martiri.
Sistemul era construit în așa fel încât nu puteai refuza fără urmări.
Ăia nu îți puneau în față o hârtie în care te angajai să îți torni vecinii sau colegii, acolo scria despre apărarea patriei și a poporului de dușmani, lucruri din astea.
Și pur și simplu nu puteai să refuzi si să spui că tu nu vrei să-ți aperi patria și poporul.
Poate evitai să spui ceva important. Poate mințeai. Poate furnizai informații fără valoare — gen că pâinea e proastă sau că e frig în bloc.
Despre imaginea securiștilor s-au născut două mituri. Primul: torționarul prost și crud, un țăran cu uniformă, gata să te bată cu parul.
Al doilea: agentul genial, o combinație de Sherlock Holmes și James Bond, care prinde dușmani ai poporului cu o inteligență superioară.
Ambele sunt la fel de false.
În realitate, securiștii erau niște băieți descurcăreți care și-au ales o meserie avantajoasă.
Nu din patriotism, ci pentru beneficii: bani, putere, avantaje, toate obținute fără prea mult efort.
Nu erau genii, dar erau șmecheri. Șireți ca viperele.
Acum asta pare o glumă, dar în anii ’80, nu era puțin lucru să obții o geacă de piele, o pereche de pantofi Otter, o butelie sau o Dacie 1310 fără să aștepți ani.
La Timișoara, securiștii își făceau geci la Fabrica de Mănuși, se încălțau de la Jimbolia, locuiau pe Aleea Trandafirilor sau în cartiere „bune”. Soțiile lor aveau haine de blană de la IRP, mobila venea de la IPL din Calea Șagului, fabrica „avionului cocoțat”.
Acolo se lucra aproape exclusiv pentru milițieni, securiști și activiști de partid, la prețuri „preferențiale”.
Nici cu mâncarea nu aveau probleme. Aveau carne de la Comtim, miel de la CAP Diniaș, pâine de la Sânmartin, mere de la Topolovăț, și Eurocrem „confiscat” de la sârbi.
Aproape toți absolvenții de facultăți visau să devină securiști, dar concurența era acerbă.
După Revoluție, însă, s-a deschis o poartă: angajările masive în poliție și alte structuri de forță.
Mulți tineri care n-au reușit înainte să intre înainte în Securitate s-au înghesuit acolo.
Azi – și unii și ceilalți – sunt niște fericiți pensionari ai statului român, oameni de afaceri de succes, alții au devenit avocați sau notari.
*
Am participat, la un moment dat, la o emisiune TV pe tema gunoaielor din Timișoara – un subiect care, din păcate, revine constant în actualitate, ca o rană care nu se mai închide.
În cadrul discuției, am adus vorba despre un sistem care funcționează impecabil în multe orașe din Germania: Sperrmüll.
Pentru cine nu știe, e vorba de o colectare organizată a obiectelor voluminoase pe care oamenii nu le mai folosesc – mobilier vechi, electrocasnice defecte, tot ce ocupă loc și e greu de transportat individual. În Germania, primăria anunță data exactă când vine mașina de colectare, cetățenii scot lucrurile în fața casei, iar în câteva ore strada e curată. În plus, multe dintre aceste obiecte sunt reciclate sau reparate și ajung din nou în circuitul economic.
Ceva asemănător am avut și noi în cadrul acțiunilor numite „Curățenia de primăvară” și „Curățenia de toamnă”, doar că în Germania aceste acțiuni au loc cam odată/lună.
Din păcate nu le mai avem nici pe alea, așa rare cum erau.
N-apuc bine să termin ideea, că un reprezentant de la RETIM – prezent și el în platou – mi-o retează cu un ton condescendent: „Astea sunt povești, vise, legende urbane. Așa ceva nu se poate face.”
Este adevărat, nu se poate.
Pentru că la noi, în România, administrația nu mai funcționează în interesul publicului, ci a fost transformată într-o afacere privată cu profit garantat pentru unii.
RETIM este o entitate privată al cărei scop fundamental, chiar obligație, este să facă profit.
Și ei asta fac, caută să obțină un profit cât mai mare.
Să nu credeți că oamenii sunt de vină, oamenii fac ce îi obligă sistemul.
Sistemul care a permis privatizarea instituțiilor publice în scopul obținerii de profit trebuie stârpit și înlocuit cu altceva.
***
„Caută mereu să cumpere rachete”.
Președintele american Donald Trump a respins cererea omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, de a cumpăra sisteme de apărare antiaeriană Patriot, acuzându-l pe acesta că „mereu caută să cumpere rachete”, în timp ce a reiterat că…
China a oprit exporturile unor minerale rare critice.
China a suspendat exporturile unei game largi de minerale rare și magneți din elemente pământuri rare esențiale pentru industria auto, a semiconductorilor și industria aerospațială. Măsurile afectează SUA, dar și Japonia și Germania, relatează New York Times.
Premieră în spațiu: O companie americană va lansa centre de date pe orbita terestră
Compania Axiom Space va trimite până la finalul acestui an pe orbita joasă a Terrei doi sateliți care vor funcționa ca centre de date, fiind primul pas pentru dezvoltarea unei infrastructuri de computing în afara…
Totul se vinde, totul se cumpără.
„Avionul s-a înclinat puternic când și-a început coborârea. Mult mai jos, apele liniştite ale Mediteranei lăsaseră loc unei întinderi sterpe de deşert nord-african. Coloane de fum punctau orizontul. În interiorul micului avion privat, ocupanții aveau…
Nu există dovezi că nava chineză Yi Peng 3 a secționat deliberat cablurile din Marea Baltică, susține o autoritate suedeză
Autoritatea suedeză pentru investigarea accidentelor (SHK) a anunţat marţi că nu există nicio dovadă că o navă sub pavilion chinez şi-a coborât intenţionat ancora pentru a secţiona două cabluri submarine din Marea Baltică anul trecut,…
Familiile nu ar trebui să fie împovărate, ci sprijinite (ministrul ungar al culturii şi inovării)
În opinia Guvernului ungar, familiile nu ar trebui să fie împovărate, ci sprijinite, iar în acest sens, reducerile de impozite reprezintă cel mai puternic instrument – a declarat luni ministrul ungar al culturii şi inovării, Balázs Hankó, la Budapesta. În cadrul unei conferinţe de presă privind măsurile recente de sprijinire a familiilor, oficialul ungar a […]
S-a fîsîit și măreața ”delegație semnificativă” americană.
Cacealmaua lui Diaconescu, care anunța, marțial, că ”o delegaţie semnificativă a Congresului American” urma să vină în România pentru întîlniri la nivel înalt, inclusiv pe tema anulării alegerilor, s-a fîsîit, cum era și previzibil. Nu mai…
Crin Antonescu nu a fost colaborator al Securității lui Ceaușescu, dar a dat o declarație în 1988 despre un coleg profesor.
Prietenul lui Crin Antonescu din Canada: „Dacă Crin m-ar fi trădat, eu nu aș mai fi putut să fug din țară.
Ștefan Costache, bărbatul pentru care Antonescu a fost convocat la Securitate a reușit, până la urmă, să fugă din România comunistă. Sunat de Antena 3, el a povestit ce s-a întâmplat. CNSAS a precizat marți…
Arheologia turneelor optzeciste (III).
Niciun turneu în străinătate nu se făcea, în anii 1980, fără o solidă prezență a surselor Securității printre participanți. Ca să cităm dintr-un raport pe 1987 (încă nu l-am identificat pe cel din 1986), în acel an s-au deplasat „afară“ 127 de surse „folosite în problema «artă-cultur㻓, din care 31 aflate în legătura Securității mun. București, iar majoritatea notelor informative privind aceste deplasări (mai precis, 96 din 207) viza comportamentul colegilor pe durata turneului. Pentru unii informatori, astfel de plecări „în interes de serviciu“ erau principalul mod în care călătoreau în Occident (căci 99 dintre surse plecaseră, în 1987, în țări din Vest, față de doar 28 în țări socialiste).
E indubitabil – pentru că reiese din documente – că obținerea unui pașaport era unul dintre motivele pentru care oamenii din domeniul cultural deveneau informatori (colaboratori cu agendă precisă și constantă) sau persoane de sprijin (furnizori de informații cu spectru larg) ale Securității. În anii 1970-1980, consecințele unui refuz de colaborare, dacă existau, se limitau la șicane (am întâlnit numeroase cazuri în care artiștii duceau Securitatea cu zăhărelul și nu se întâmpla absolut nimic), iar oamenii aveau o pleiadă de motive, altele decât frica, șantajul, coerciția, pentru care acceptau colaborarea.
„Nu-mi amintesc de un astfel de fenomen de fanatism politico-religios până în acest moment.
Vasile Bănescu a fost timp de zece ani (2015-2024) coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române/ Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. În aceeași perioadă a ocupat și funcția de consilier patriarhal. În prezent este membru în cadrul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).
„Asistăm la o metodă de radicalizare religioasă, care va avea consecințe politice”
Un caz suspect: patru rapoarte de control despre banii de la prezidențiale sunt ținute la sertar.
Miza o reprezintă 20 de milioane de lei, bani proveniți de la bugetul de stat, care au finanțat campania electorală din 2024. Cazul este suspect deoarece arată că statul român, prin factorii de decizie din…
Cosmin Tabără, apel către autorități: „Când elevii ajung ultimii pe listă, pierdem cu toții”
„Mă doare sufletul să văd elevi, profesori și părinți în stradă. Mă doare sufletul să văd Timișoara din nou în presa națională din cauza unor astfel de situații. Elevii și profesorii trebuie să simtă cel mai puțin efectul acestor mutări”, transmite Tabără.
Acesta propune o soluție concretă: reabilitarea fostului Liceu Agroindustrial de pe Calea Aradului, o clădire abandonată de ani de zile, dar care dispune de toate facilitățile necesare pentru a găzdui o unitate de învățământ modernă — spații generoase, internat, sală de sport, terenuri și curte. O eventuală problemă a cantinei ar putea fi rezolvată, susține viceprimarul, printr-un parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții, aflată în vecinătate.
Rușine națională! Primăria Timișoara va înapoia finanțarea pentru Turnul de Apă din Iosefin
Demisioneaza directoarea de la Liceul Tehnologic de Vest Timisoara dupa scandalul iscat de controlul facut de primarie la internatul scolii, unde mai multe camere erau inchiriate de muncitori
O carte despre istoria Timișoarei scrisă de doi autori germani, tradusă și în limba română
Timișorenii pot citi o carte despre istoria Timișoarei lansată în anul capitalei culturale. De acum, „Timișoara. Scurtă Istorie a Orașului” ea este disponibilă și în română. Cartea a fost tradusă la inițiativa Visit Timișoara (Organizația de Management a Destinației). Autorii sunt Konrad Gündisch și Tobias Weger. Scrisă în 2023, cartea are 170 de pagini
O româncă a filmat gunoiul din fața caselor din Germania: „Am făcut mulți bani din chestii de acest gen”
O româncă stabilită în Germania a devenit virală pe TikTok după ce a filmat obiectele aruncate pe stradă în ziua programului de colectare a deșeurilor voluminoase, cunoscut local sub numele de „Sperrmüll”. Printre obiectele abandonate se numără mobilier aproape nou, electrocasnice funcționale și decorațiuni în stare impecabilă.
