Să recapitulăm câte ceva din știrile săptămânii trecute, fiindcă trăim vremuri în care realitatea se străduiește din răsputeri să țină pasul cu imaginația celor care ne-o povestesc.
Mai întâi, apare vestea că în Rusia ar fi izbucnit o epidemie de ciumă.
Cuvântul ciumă are un avantaj mediatic incontestabil: nu trebuie să-l explici, nu trebuie să-i faci reclamă și nici măcar nu trebuie să arăți cadavre pe stradă. E suficient să-l rostești și imaginația publicului completează restul. Evul Mediu, ciuma neagră, căruțele cu morți, doctorii cu măști bizare — tot tacâmul.
Rusia neagă existența epidemiei.
Dar, în actualul climat geopolitic și în mintea unei populații dresată să creadă că tot ce este rusesc este neapărat rău, o dezmințire venită de la Moscova are cam aceeași credibilitate ca o declarație a unui hoț prins cu mâna în buzunarul altuia.
Unii vor spune că rușii mint din reflex, alții că occidentalii cred orice veste care sună rău despre Rusia.
Și, ca de obicei, fiecare tabără își găsește argumentele potrivite pentru concluzia la care ajunsese înainte să afle faptele.
După câteva zile, aflăm detalii ceva mai concrete.
La Irkutsk, în Siberia, o angajată de 28 de ani a unui institut de cercetare anticiumă a murit după o pneumonie severă. A
Au apărut speculații despre o posibilă infecție cu ciumă pulmonară și chiar despre un eventual accident de laborator. În jur de 200 de persoane au fost supuse unor măsuri de supraveghere și precauție.
Iar în presă, inclusiv în cea românească au apărut o mulțime de informații despre ciumă, ravagiile pe care le-a făcut această boală și, probabil, ce suplimente alimentare trebuie să cumpărăm pentru a deveni imuni la așa ceva.
Aici începe partea interesantă. Institutul chiar studiază ciuma. O angajată chiar a murit. Au existat măsuri de carantină. Prin urmare, suspiciunea inițială nu era complet lipsită de orice fundament. Dar între „o cercetătoare a murit într-un institut anticiumă” și „în Rusia a izbucnit o epidemie de ciumă” există o distanță pe care jurnalismul responsabil ar trebui s-o parcurgă cu prudență, nu cu motocicleta și sirena pornită.
Autoritățile ruse au confirmat decesul, dar au negat că femeia ar fi murit de ciumă.
Au afirmat că testele nu au identificat agenți patogeni periculoși în rândul persoanelor investigate și că nu au existat alte cazuri asociate. Au negat, de asemenea, existența unui incident de biosecuritate la institut.
Apoi vine Organizația Mondială a Sănătății, care publică, la 10 octombrie, o informare.
Concluzia? Nu fusese înregistrat niciun caz de ciumă în regiunea Irkutsk, iar cauza exactă a pneumoniei care a provocat decesul rămânea nedeterminată.
Testele raportate nu identificaseră agenții patogeni periculoși investigați, iar OMS nu găsise dovezi ale unei transmiteri în curs asociate incidentului.
Și uite așa, în câteva zile, am trecut de la spectrul unei epidemii de ciumă la moartea unei femei din cauza unei pneumonii.Nu avem confirmarea unei epidemii, nu avem confirmarea unui accident de laborator. Avem un deces real, o anchetă epidemiologică și o mulțime de oameni care s-au grăbit să umple golurile de informație cu propriile certitudini.
Ceea ce, dacă stăm să ne gândim, este aproape la fel de contagios ca panica.
În Evul Mediu, oamenii se temeau că ciuma se transmite prin aer, prin haine sau prin obiecte. Astăzi știm mult mai multe despre microbi, dar am perfecționat considerabil transmiterea panicii. Pentru aceasta nu mai avem nevoie nici de șobolani, nici de purici și nici de corăbii genoveze. Este suficient un titlu bine ales, o sursă insuficient verificată și câteva milioane de distribuiri.
Iar dacă, după toate acestea, vom afla cândva că a existat într-adevăr o problemă de biosecuritate, vom avea motive să cerem explicații. Dacă vom afla că nu a fost nimic de acest fel, vom avea motive să întrebăm cine a transformat suspiciunea în certitudine.
Până atunci, poate că ar fi bine să ne amintim o regulă simplă: să nu confundăm niciodată ceea ce este posibil cu ceea ce este dovedit.
Altfel, riscăm să descoperim că adevărata epidemie a săptămânii n-a fost ciuma, ci graba de a crede orice poveste care ne confirmă prejudecățile.
Iar pentru boala aceasta, din păcate, nici măcar antibioticele nu ajută.
*
Să nu ne lăsăm prostiți de etichete!
Antifa nu este, prin definiție, o organizație de comuniști, ci o denumire folosită de diverse grupări și mișcări antifasciste.
Nu vorbim despre o organizație unică, având un sediu central, un director general și un registru de membri, ci despre un fenomen eterogen, cu grupări, ideologii și metode diferite. Unele sunt de stânga radicală, altele sunt anarhiste, iar unele se limitează la activități de protest și de combatere a propagandei extremiste.
Poți să fii de acord sau nu cu metodele unora dintre aceste grupări. Poți să le critici excesele, violențele sau intoleranța.
Dar să spui că antifascismul este, prin definiție comunism, înseamnă să confunzi deliberat două lucruri diferite.
Fascismul este o realitate istorică, un fenomen politic care a produs dictaturi, persecuții, distrugerea libertăților și războaie.
Iar când vedem că, de la Statele Unite la Europa, de la Est la Vest, reapar discursurile despre superioritatea națională, dușmanii interni, liderul providențial și necesitatea de a-i reduce la tăcere pe cei care gândesc diferit, ar fi bine să nu confundăm vigilența cu panica și nici memoria istorică cu propaganda.
Istoria nu se repetă niciodată identic. Are însă prostul obicei de a reveni în haine noi, uneori cu un costum elegant, un cont de socializare și o explicație foarte convingătoare despre motivul pentru care libertatea celorlalți trebuie limitată.
Dar să revenim la noi, la români și la grupările care se declară gata să salveze patria de comunism.
De fapt in România nu pea este comunism. Nici nu a ost vreodată.
Există o distincție pe care unii o ocolesc cu o agilitate demnă de o probă olimpică: una este ideologia comunistă, alta este regimul care s-a instalat în numele ei și cu totul alta este rețeaua de interese, privilegii și obediențe care a funcționat în interiorul acelui regim.
În România lui Ceaușescu, partidul vorbea despre clasa muncitoare, egalitate și proprietatea întregului popor.
În practică, poporul avea proprietatea, iar partidul avea cheile.
Era comunism în denumire și în instituții, dar viața de zi cu zi era organizată și prin frică, clientelism, privilegii și o corupție care se manifesta de la vârful piramidei până la ultimul atelier. Metode de dreapta, nu de stânga. Cei care conduceau acel sistem nu erau comuniști convinși ci mai degrabă erau oportuniști.
Să luăm, de pildă, gruparea românească „Honor et Patria”.
Dacă obiectivul este combaterea comunismului, ar fi interesant să aflăm exact ce comunism amenință astăzi România, unde se organizează, ce program politic are și prin ce mijloace încearcă să preia puterea.
Nu ajunge să strigi „comuniștii!” de fiecare dată când cineva nu este de acord cu tine.
Altfel, riscăm să ajungem la situația în care și portarul de la bloc devine agent al Internaționalei Comuniste dacă îți cere să nu mai lași gunoiul pe scară.
Și atunci, cine sunt acești „anticomuniști” care par să fi descoperit, peste noapte, că au fost dintotdeauna dușmanii regimului trecut?
Unii sunt cei care au servit regimul, au beneficiat de el sau au făcut carieră în instituțiile sale, iar după 1989 au descoperit brusc virtuțile democrației, ale pieței libere și ale patriotismului.
Aceștia au schimbat doar vocabularul. Ieri vorbeau despre partid, popor și socialism; astăzi vorbesc despre națiune, ordine și tradiție. Ieri apărau linia oficială; astăzi apără linia națională.
Ieri erau convinși că istoria le-a dat dreptate; astăzi sunt convinși că istoria le-a dat o nouă șansă.
Astăzi oamenii ăștia nu se implicădirect, preferă să le dea 2 mici și o bere celor care sunt dispusi să iasă în stradă să facă puțin scandal.
Nu spun că toți cei care au făcut parte din aparatul de stat înainte de 1989 sunt la fel și nici că orice om care a purtat uniformă trebuie suspectat de extremism.
Dar este legitim să ne întrebăm de ce anumite grupări radicale sunt atât de atrase de disciplina militară, de simbolurile autorității și de retorica salvării naționale.
Mai există și nostalgia după vremurile în care se putea lua de la întreprindere câte ceva pentru uzul personal: un cornier pentru balcon, o bucată de țeavă pentru poartă, niște scânduri, niște cablu, poate o pereche de pantofi sau niște carne.
Nu era furt, își spuneau unii. Era o mică recuperare din averea poporului.
Într-un asemenea sistem, dacă luai puțin, erai descurcăreț. Dacă luai prea mult, deveneai hoț. Linia de demarcație nu era întotdeauna trasată de lege, ci uneori de cantitate, de relații și de noroc.
La noi comunismul nu prea avut adepți reali. Nu prea îi păsa nimănui de sloganul „Proletari din toate țările uniți-vă” ci mai curând formula „omul și pogonul”.
Iar „să ni se dea” a devenit, în diverse forme, una dintre marile constante ale politicii românești.
Să ni se dea pământ, loc de muncă, casă, pensie, subvenție, ajutor, mașînă tare, loc de parcare și, dacă se poate, să nu ne ceară nimeni nimic în schimb.
Așa se explică și succesul anumitor discursuri nostalgice.
Pentru unii, trecutul nu înseamnă neapărat Ceaușescu, Securitate și lipsa libertății.
Înseamnă tinerețe, loc de muncă sigur, chirie suportabilă și sentimentul că cineva, acolo sus, avea grijă de toate.
Mai există o categorie, mai greu de identificat și mai greu de măsurat: oamenii care se simt ratați, nedreptățiți sau rămași în urmă.
Nu toți ajung extremiști, firește. Mulți își văd de viață, își recunosc greșelile și încearcă să o ia de la capăt.
Dar pentru unii, ideologiile radicale oferă o compensație psihologică extrem de comodă.
Când nu ai reușit ceea ce ți-ai propus, este dureros să te întrebi dacă ai făcut alegerile potrivite.
Este mult mai simplu să găsești un vinovat: sistemul, străinii, intelectualii, ungurii și evreii, globaliștii, comuniștii, câinii fără stăpân sau trotinetistii.
În aceeași categorie intră și cei care au plecat din România convinși că Occidentul îi așteaptă cu brațele deschise, cu locuri de muncă bine plătite și, eventual, cu bere gratuită. Pentru că, nu-i așa, ei sunt deștepți și frumosși și cetățeni europeni, deci au drepturi.
Apoi au descoperit că și acolo există chirii, facturi, impozite, concurență și obligația de a munci.
Uneori, după ani de nemulțumiri, se întorc acasă și descoperă că berea este mai ieftină, iar România, privită de la distanță, pare să aibă și ea farmecul ei.
Aștia sunt „alegatorii din diaspora”, indivizii care după ce au plecat la ciocolată mai dulce și Cola și s-au ratat au acum pretenția să ne hotărască viitorul.
Și ajungem la o situație care poate produce frustrări greu de recunoscut.
Să presupunem că un om vine în România de la celălalt capăt al lumii. Învață limba, muncește, se adaptează, își face prieteni și, după câteva luni sau câțiva ani, vorbește românește suficient de bine încât să se descurce fără ajutor.
În același timp, un localnic care a făcut o facultate pe banii părinților și spune „supat”, descoperă că străinul se descurcă mai bine decât el în anumite privințe.
Si atunci se gândește să-i expulzeze din țară pe cei care s-au descurcat mai bine decât el.
***
INTERVIU Ce boli ar putea trata descoperirea premiată cu Nobelul pentru Medicină și cât de aproape suntem de primele tratamente
Cum ar fi dacă medicii ar putea interveni asupra unei zone bolnave a creierului fără să „deranjeze” celulele sănătoase din jur? O tehnologie premiată cu Nobelul pentru Medicină face posibil, în laborator, ceva ce până acum părea aproape imposibil. Dan Mitrea, medic neurolog colaborator al Spitalului de Neurologie „Pierre Wertheimer” din Lyon, explică, pentru publicul …
Trump anunță „un armistițiu energetic” între Ucraina și Rusia
Președintele american Donald Trump a anunțat, într-o postare pe Truth Social, că a fost instituit „un armistițiu energetic” între Rusia și Ucraina, agreat de ambii beligeranți. „Cu efect imediat a intrat în vigoare un armistițiu energetic în războiul dintre Rusia și Ucraina. Ambele părți au fost de acord. Nu-l încălcați”, a scris Trump în scurta …
Musk intră în conflictul Trump-Zelenski: „A mers prea departe”.
Elon Musk a intrat în conflictul tot mai deschis dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, afirmând că președintele ucrainean „a mers prea departe”, după ce liderul de la Casa Albă a cerut Kievului să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești.
OMS nu știe ce a provocat pneumonia care a ucis o angajată a unui laborator anti ciumă din Rusia.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat sâmbătă că nu știe încă ce a provocat pneumonia care a dus la moartea unei angajate a unui centru de cercetare ant ciumă din Siberia, în această lună. Niciun caz de ciumă nu a fost înregistrat.
România și avertismentul Madridului în cazul crizei locuințelor
Dacă prețurile locuințelor/chiriile continuă să crească mai rapid decât veniturile, cazul Madridului s-ar putea repeta la București.
Mai puține locuințe, prețuri în creștere și proiecte amânate.
Oferta de locuințe a scăzut cu 32% în doi ani, iar prețurile continuă să crească. Încotro se îndreaptă piața imobiliară din România?
Record de insolvențe în România.
Peste 5.250 de companii au intrat în insolvență în România în primele nouă luni din 2026, cu 11,7% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Este cel mai ridicat nivel din 2018 încoace, potrivit unei analize realizate de CITR pe baza estimărilor ONRC.
Protest împotriva mișcării Antifa în centrul Bucureștiului, organizat de o grupare de ultrași cu un istoric de acțiuni de extremă dreapta.
Protestul a avut loc în zona Sălii Dalles, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în apropierea memorialului dedicat victimelor Revoluției din decembrie 1989.
Manifestanții au purtat pancarte cu mesaje precum „Se scrie Antifa, se citește comunism” și „Romania against Antifa”, dar și steaguri și alte însemne cu mesaje împotriva mișcării antifasciste.
Potrivit estimărilor de la fața locului, aproximativ 100 de persoane au participat la manifestație.
Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Nicuşor Dan, uimitor ce răspunde Copilotul SI, fostul Copilot AI, atunci când îl întrebi ce ar face dacă ar fi numit Premier al României şi ar trebui să relanseze economia
STPT modifică orarele pe liniile 32 și 46 din Timișoara.
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că, începând de luni, 12 octombrie 2026, orarele de circulație ale liniilor 32 și 46 suferă o serie de modificări de ore. Totodată, transportul școlar a fost suplimentat pe liniile S13 și S14b. Conform reprezentanților STPT, ajustările au ca scop optimizarea călătoriilor și adaptarea la cerințele fluxului de […]
Ce facem astăzi, 12 octombrie 2026, în Timișoara?
Luni, 12 octombrie, puteți participa la evenimente dedicate fotografiei experimentale, puteți merge la teatru sau puteți lua parte la deschiderea festivalului de film și cultură balcanică Taifas.
Un răspuns la “Revista presei cu Anton Kovacs – 12.10.2026”