Ministrul Economiei ne vorbește din nou despre economie. Cu aplomb, cu autoritate, cu aerul omului care știe. Ne explică de ce nu se colectează TVA-ul: chipurile, din cauza lipsei de digitalizare la ANAF.
Aici însă avem două opțiuni: fie domnul ministru nu are habar despre ce vorbește, fie ne consideră suficient de naivi încât să înghițim povestea asta cu „digitalizarea” ca scuză universală.
Pentru că, de bine de rău, ANAF-ul este digitalizat. Nu perfect, nu elegant, nu în folosul contribuabilului, dar datele despre TVA sunt acolo. Și sunt chiar multe. Unele vin zilnic, direct de la casele de marcat. Altele vin din facturile emise electronic, în format XML, la care au acces aproape imediat. Mai sunt și declarațiile lunare, trimestriale și toate celelalte fișe, rapoarte, deconturi și hârtii electronice cu care este înecat sistemul fiscal românesc.
În toate cazurile, fără nici o excepție, ANAF-ul știe în timp real cine are de plată TVA și cât. Mai mult, are date redundante — aceleași cifre apar de două-trei ori prin surse diferite. Așadar, nu lipsa digitalizării e problema, ci faptul că sistemul nu valorifică datele pe care deja le are.
Desigur, dacă am vorbi despre un sistem logic și coerent, contribuabilul n-ar fi nevoit să trimită aceleași informații în trei formulare diferite.
Da, digitalizarea ar trebui făcută în mod inteligent, în folosul statului și al cetățeanului, nu ca să umfle conturile unor firme „specializate” în proiecte informatice scumpe și inutile.
Dar nu informatizarea e vinovată pentru necolectarea TVA-ului.
Altceva lipsește.
Stiința de a ști ce trebuie. Voința. Coerența. Dorința sinceră de a face ordine.
Sau poate e și mai simplu: unii nu vor ca lucrurile să funcționeze, pentru că așa cum sunt acum, e mai convenabil pentru toată lumea — sau cel puțin pentru cei care contează.
*
E o adevărată tragedie națională ce li se întâmplă profesorilor. Nu, nu mă refer la faptul că stau în clase cu tavanul căzut, că predau fără manuale actualizate sau că lucrează cu generații întregi de copii dezinteresați și obosiți de viață încă din clasa a cincea. Nu. Ci la ceva mult mai grav: nu mai primesc vouchere de vacanță.
Și, ca și cum asta n-ar fi fost de-ajuns, nu mai primesc nici indemnizația de hrană.
Adică, să ne înțelegem, oamenii ăștia vor trebui să-și cumpere mâncarea din salariul propriu. Efectiv, să mănânce din leafa lor. Inuman.
Mi se rupe sufletul.
Cum să mai trăiască un om, dacă trebuie să-și plătească singur mâncarea? La ce s-a ajuns!
Probabil în curând îi vom vedea în piață, negociind la sânge la taraba cu roșii: „Nu pot să dau mai mult, doamnă, că nu mai am voucher de vacanță. Și ieri mi-am luat din banii mei o eugenie.”
Sigur, unii ar zice că e normal să-ți plătești mâncarea din salariu.
Dar nu.
Profesorii noștri, eroii noștri în luptă cu analfabetismul funcțional, meritau mai mult.
Meritau măcar o masă caldă plătită de stat, ca pe vremuri, când mâncai un borș la cantină și aveai impresia că ești parte din construcția socialismului victorios.
*
Trebuie să recunosc că și pe mine m-ar scoate din sărite să-mi bată clopotele în apropiere de 300 de ori pe zi.
De fapt, mă enervează deja, fără să fiu vecin direct cu vreo biserică.
Și nu e doar cu clopotele.
E și cu difuzoarele montate strategic pe zidurile exterioare, de parcă evanghelia n-ar putea ajunge la sufletul omului decât urlând prin două mii de wați în urechile trecătorilor.
Mai nou, au apărut și slujbele itinerante: în parc, pe alei, între două leagăne sau lângă o bancă unde poate chiar stă cineva care vrea să citească o carte.
Că na, ce rost mai are să ai biserică, dacă nu poți scoate biserica la plimbare?
Dar totul pleacă, cred, de la o confuzie fundamentală: credința n-ar trebui să fie un spectacol de sunet și lumini.
N-ar trebui să fie o demonstrație publică, o formă de dominare simbolică a spațiului.
E ceva intim, tăcut, care ține de conștiința fiecăruia.
Desigur, putem înțelege că pentru unii mersul la biserică înseamnă și altceva – o formă de socializare, de apartenență, poate chiar un sprijin moral într-o viață tot mai greu de dus.
E firesc.
Dar aceste lucruri ar trebui să se întâmple în interiorul acelui lăcaș de cult, nu să iasă cu portavocea în stradă.
Credința, atunci când e autentică, nu are nevoie de megafon.
Nu se măsoară în decibeli.
Nu e mai profundă dacă e mai gălăgioasă.
Dimpotrivă: cu cât e mai liniștită, cu atât e mai sinceră.
Într-o societate normală, spațiul public este al tuturor – credincioși, agnostici, atei sau oameni pur și simplu obosiți de zgomot.
Așa că, dacă tot vrem să fim o țară cu frică de Dumnezeu, poate începem cu un pic de respect pentru liniștea aproapelui.
Că parcă și asta e una dintre porunci, chiar dacă n-a prins podiumul.
***
CIA admite că un ofițer de operațiuni psihologice la monitorizat pe Lee Harvey Oswald, așasinul lui JFK, după decenii de negare

Agenția Centrală de Informații a SUA a admis indirect, pentru prima dată de asasinarea președintelui John F. Kennedy în noiembrie 1963, că un ofițer special în război psihologic, George Joannides, a coordonat o operațiune…
Concluzia la care au ajuns oamenii de știință după ce au studiat munca de la distanță în ultimii 4 ani: „Ne face mai fericiți”
Cercetătorii australieni au descoperit că munca la distanță îmbunătățește semnificativ fericirea și bunăstarea angajaților. Studiul, desfășurat pe cei a patru ani, dovezi convingătoare căl lucru la distanță aduce beneficii pentru sănătatea mintală, productivitatea și satisfacția generală a vieții lucrătorilor, potrivit publicației canadiene Evidence Network.
Numărul victimelor inundațiilor din Texas ajunge la 67, dintre care 21 sunt copii
Larry Leitha, șeriful din comitatul Kerr din Texas Hill Country, epicentrul inundațiilor, a declarat că numărul victimelor din comitatul Kerr a ajuns la 59, inclusiv cei 21 de copii.
Leitha a declarat că 11 fete și un consilier sunt în continuare dispăruți dintr-o tabară de vară situată în apropierea râului Guadalupe, care a ieșit din matcă după ploile torențiale care au căzut în zona centrală a statului Texas vineri, de Ziua Independenței Statelor Unite.
Viktor Orban propune un dialog bilateral româno-ungar cu Nicușor Dan pentru o cooperare strânsă în UE
Într-un interviu acordat portalului Krónika Online , Orbán a evidențiat interesul pentru un dialog bilateral româno-ungar și a punctat existența unor „interese convergente” între cele două state.
Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ilie Bolojan, să uităm un pic de isteria generată de corectarea deficitului bugetar. Hai să vorbim despre viitor. Uite. Ai auzit de Natalia Iacob? Sau de Ştefan Blasko şi de Roland Kerekes? Sau de Mihai Andronache?
Dar înainte de orice, Ilie Bolojan, dacă tot acest subiect fierbinte, să vorbim un pic despre ”Ordonanța-Trenuleț 3” care va corecta deficitul bugetar, hai să comentem trei lucruri care nu înervează la ea.
Locuitorii din Oradea, terorizați de călugării albi care bat clopotele de 300 de ori pe zi, fac reclamație la DSP: „Nu mai rezistăm”
Aflat deja într-o situație tensionată din cauza somației de evacuare primită din partea Primăriei Oradea, Ordinul Premonstratens este supus unei noi presiuni: a fost reclamat la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor pe motiv că clopotele bisericii ar fi prea zgomotoase, relatează Evenimentul Zilei.
Ministrul Economiei: România e un pacient bolnav astăzi pe un pat de Terapie Intensivă
Radu Miruță spune, duminică seara, că USR a intrat în această masă, care este guvernarea țărilor, cu obiectivul de a reduce cheltuielile.
„E un pacient bolnav România astăzi. I sa dat un tratament greșit, din punctul meu de vedere. Putem să spunem că nu uităm la bolnavul, pentru că injecția doare, sau putem spune că suntem raționali, nu am făcut școala la timp, pe momentul actual – aceasta și după soluția. noi înșine, fără să nu mai uităm la cei care au generat problema asta, nu este o altă soluție între care să fie taxele. Dar a nu fi aceste taxe este o păcăleală care nu rezolvă problema.Trebuie să avem curaj să spunem că pe patul de la terapie intensivă este un pacient care are nevoie de un tratament corect. Nu de un tratament dat de campanie electorală care nu adresează problema principală a lui”, spune Ministrul Economiei, la Digi24.
Cine nu vrea digitalizarea ANAF? „Din datoriile de TVA pe care statul român nu le recuperează, sume mari sunt generate de puține”

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, afirmă că este nevoie de digital ANAF pentru ca instituția să colecteze taxe pe valoarea adăugată de acele companii care nu își plătesc datoriile către buget.…
Radu Miruță, despre sporurile uriașe la stat: „Manageri cu salarii de 50. 000 de lei lunar și contract care nu reflectă realitatea”
Opt ore la locul de muncă un criteriu de performanță – se întâmplă într-una dintre companiile statului. Invitat la Digi24, ministrul Economiei, Radu Miruță, a dezvăluit că bugetari care încasează astfel de bonificații. Acesta a mai declarat că se vor modifica criteriile de performanță la companiile-problemă și vor fi reduse salariile nejustificate ale angajaților de la stat.
Ministrul Economiei spune că impozitul pe jocurile de noroc nu este subiect închis: Încă se poartă discuții, vedem mâine forma finală.

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a afirmat duminică seară că pragul minim de impozitare a câștigurilor din jocurile de noroc – care potrivit unui document inițial urma să crească la 10%, dar în proiectul aprobat în…
Varujan Vosganian pune întrebări corecte despre plata contribuțiilor la sănătate: CINE MINTE?

Ni se spune că necesitatea introducerii plății contribuțiilor de sănătate pentru pensiile de peste 3000 de lei vine din faptul că avem 16 milioane de beneficiari la 6 milioane de plătitori la sistemul de asigurări de sănătate. Eu nu cred că socoteala asta e corectă. Întâi, că multe persoane au mai multe venituri, ceea ce […]
Profesorii se pregătesc de protest: „Nu mai avem vouchere de vacanță, nu mai avem indemnizație de mâncare”
Profesorii se pregătesc pentru grevă. Luni are loc un amplu protest în fața Parlamentului, la care participă dascăli din întreaga țară. Sunt nemulțumiți de măsurile fiscale propuse de Guvern. În primul rând, mărirea normei didactice cu două ore și tăierea sporurilor bugetarilor. În plus, măsurile ar urma să elibereze din funcție 900 de directori din țară, iar numărul de copii la clasă urmează să se mărească. Așa că astăzi, s-au adunat în Cluj-Napoca, de unde au plecat cu autocarele spre Capitală.
Începând de luni, trafic restricționat pe străzile Liviu Gabor și Panait Istrati

Societatea Drumuri Municipale (SDM) anunță că, în vederea amenajării părților carosabile, a trotuarelor și a locurilor de parcare pe străzile Liviu Gabor și Panait Istrati, traficul rutier va fi restricționat în perioada 07.07.2025- 28.07.2025. Participanții la trafic sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră instalată și să evite zona de lucrări.

















