La un moment dat, în urmă cu mulți ani, veneam cu trenul de la Giulvăz la Timișoara.
În compartiment, două persoane discutau aprins pe teme de religie. Își susțineau ideile citând cu patos din Biblie, iar conversația lor era, la prima vedere, fascinantă.
— Păi, așa cum scrie în Matei 1.11: „Cel ce va aștepta în taină va vedea slava celor nevăzuți…”
— Da, dar în Ioan 14.32 se spune clar: „Cei care calcă umbrele vor primi doar colbul drumului…”
— Ei, și ce zici de Corinteni 6.5? „Mâna celui neînfrânt va deschide porțile care nu se închid niciodată.”
Până pe la Parța, îi ascultam cu admirație. „Domnule, ce memorie au oamenii ăștia!”, îmi ziceam. Erau dezinvolți, fiecare replică părea să adâncească o cunoaștere profundă. În mintea mea se derulau scene cu pergamente vechi și lumânări pâlpâind, un soi de spectacol erudit de care mă simțeam privilegiat să fiu martor.
Dar, pe măsură ce trenul trecea prin pustă, ceva a început să-mi dea de gândit.
Versetele lor sunau ciudat, aproape prea bine ticluite, ca niște poeme improvizate cu aer sacru.
Am devenit sceptic. Așa că, discret, fără să mă observe, am scos pachetul de țigări din buzunar, altă hârtie nu aveam la dispoziție, și am început să notez ce spuneau. „Matei 1.11 slava nevăzuți, Ioan 14.32 – umbrele și colbul, Corinteni 6.5…”
Odată ajuns acasă, am pus mâna pe Biblie, curios să aflu dacă într-adevăr se ascundeau perle de înțelepciune acolo unde ei pretinseseră. Am răsfoit frenetic paginile, dar nu am găsit nimic. „Cel ce va aștepta în taină”? Inexistent. „Umbrele și colbul”? Nicio urmă. „Mâna celui neînfrânt”? Nici pomeneală.
Atunci mi-am dat seama că oamenii ăștia nu aveau nici cea mai mică idee despre ce vorbesc, ci interpretaseră Biblia ca pe o carte de joc, inventând reguli și versete după bunul plac, fiecare dintre ei profitând de faptul că celălalt nu știa nici el despre lucrurile acelea. Pur și simplu băteau câmpii.
Era o cacealma teologică, iar eu fusesem spectatorul naiv, dar captivat.
Astăzi am ascultat niște podcasturi, nu era vorba numai despre religie, existau și referințe religioase dar se discuta și despre tot felul de alte lucruri interesante.
Iar discuția era presărată cu nenumărate citate, din Iorga, Arhimede, Dostoievski, chiar și din Biblie…
Și mi-am adus aminte de întâmplarea e mai sus.
Au fost momente când am izbucnit în hohote de râs.
Puteți să mă criticați, sau să mă înjurați, oricum nu-mi pasă, dar…
Nu știu câți oameni realizează marea tragedie a acestei țări: să alegem între un candidat care-l imită pe Dan Puric și altul pe Annalena Baerbock, fără ca vreunul să aibă suficientă minte să înțeleagă ridicolul spectacolului pe care îl oferă.
Iar noi, ca niște idioți, îi luăm în serios.
Omul ăsta, Călin Georgescu, a fost votat de peste 2.1 milioane de oameni.
Oameni care nu realizează că omul ăsta nu este decât un farseur de duzină, cu nimic deosebit de șmecherii ăia din trenul Giulvăz-Timișoara.
De cealaltă parte, aproape 1.8 milioane de oameni au votat-o pe Elena Lasconi.
Spunea CTP-ul că îi este milă de ea, după ce a auzit-o.
Să știți că nu a devenit mai inteligentă de atunci.
O doamnă care a făcut o întreagă campanie electorală bazată pe declarații care nu doar că dezamăgesc electoratul inteligent, dar și distrag de la problemele reale ale țării.
Care, la fel ca și cei care au votat-o, nu are capacitatea intelectuală de a realiza că pericolul pentru noi nu vinde din exterior, sau de la Tik-Tok, ci este chiar în cele mai intime zone din interiorul nostru.
S-au gândit oare oamenii ăstia, 1.8 milioane + șefa lor, cum de a ajuns un Călin Georgescu să lucreze în BNR? Sau în Ministerul de Externe? Să predea într-o facultate?
Cine sunt cei care l-au numit în acele funcții? Putin? Rușii?
Nu s-au gândit, pentru că majoritatea lor sunt genul de oameni cărora dacă nu le spui să mute mouse-ul din punctul A în punctul B nu știu ce să facă și înțepenesc ca un iepuraș Duracell căruia i s-au terminat bateriile.
S-au gândit ei oare cum de este posibil ca un institut de învățământ superior, adică un templu al științei și al rațiunii, să fie condus de un individ care nu se sfiește să se afișeze la adunări neoprotestante cu o Biblie în mână, adică o atitudine contrară ideii de știință și rațiune? Și de ce nimeni nu l-a demis până acum?
S-au gândit ăștia care se cred intelighenția românească că însuși Președintele Academiei Române are un discurs naționalist și protocronist nu foarte diferit de al lui Georgescu?
Și că probabil nici ceilalți care l-au ales președinte al Academiei nu sunt altfel?
Ieri un cretin a spus că dorește să dârâme statuile vechi din oraș pentru că „nu sunt românești și acum românii sunt la putere”.
În urmă cu două săptămâni un taxist era să mă ia la bătaie pentru că i-am spus că până la 1918 aici, în Timișoara, nu era România.
Nici măcar nu era vina lui, așa fusese educat în școala românească. Timp de 8, 12 sau 20 de ani i se spusese că românii au stat ascunși timp de 1000 de ani pe după stâncile din vârful munților și în mlaștinile din Banat, de aceea nimeni nu i-a văzut în timpul ăsta.
I s-a spus că Decebal era fiul lui Scorilo.
I s-a spus că pe Tesla îl chema Teslaru și era român, că turnul Eiffel fusese construit din oțel pe care scrie „Made in Romania”, de către un inginer român, că avionul cu reacție a fost inventat de Coandă, și că criminalii de război din pușcării au fost niște îngeri.
Si rezultatul este că acum, când a apărut unul care spune că Dostoievski se opunea globalizării, îl cred intelectual de rasă. Pentru că, este o realitate, șarlatanul ăla e mai inteligent decât cei care l-au votat, așa cum și escrocul este mai inteligent decât cei escrocați.
Ăsta este pericolul reprezentat de ideile diseminate de Călin Georgescu, nu Putin sau Rusia.
S-au gândit cei 1.8 milioane + 1 la acest lucru?
Nu s-au gândit. Poate chiar și ei gândesc la fel.
Pentru că sunt la fel de disfuncționali ca și votanții lui Georgescu.
Generații întregi de idioți educați de niște părinți idioți, cu toții formați la o școală idioată în care era interzis să se spună adevărul, pentru că nu adevărul formează soldați obedienți pentru țară și rege.
*
Cea mai fericită variantă pentru binele țării ar fi să se repete turul 1 al alegerilor prezidențiale.
Există această posibilitate dacă s-ar vrea, dar cred că nu se vrea.
Și chiar dacă nu se vrea, dacă susținătorii doamnei Lasconi doresc să îi crească șansele de câștig în alegeri, strategia e simplă:
Atacați-l pe Georgescu cu propria lui arme.
Din acest moment, concentrați-vă pe a promova următoarele idei:
– Necesitatea păcii și reducerea cheltuielilor pentru înarmare, redirecționând fondurile către proiecte cu adevărat utile poporului român.
– Nu mai pronunțați sub nici o formă și în nici o împrejurare cuvintele NATO, Putin, Rusia, globalizare, LGBT, avort, religie, biserică, armată. Astea sunt lucruri complicate și din păcate, prin felul în care ați votat, ați dovedit că nu aveți destulă minte pentru a vorbi despre așa ceva.
– Accentuați discursurile despre importanța colaborării cu orice țară, atâta timp cât acest lucru aduce beneficii românilor.
– Promiteți eliminarea, până la sfârșitul anului, a tuturor ideilor neștiințifice, protocroniste și naționaliste din școala românească și disponibilzarea tuturor persoanelor care susțin astfel de idei. Acum aveți și motive cât se poate de întemeiate pentru a face așa ceva.
Reiterați aceste mesaje clar și ferm, zi de zi, timp de două săptămâni, iar rezultatul va veni de la sine.
Iar după aceea, în fond suntem români, am trecut și prin altele, mai grele. Alegem un guvern care să reprezinte răul cel mai mic, o punem pe doamna asta blondă într-o vitrină și o arătăm din când în când la televizor. În fond și cu actualul președinte am făcut la fel timp de 10 ani.
***
Summitul BRICS ar trebui să marcheze sfârșitul iluziilor Neocon
Nu există indicii că trupele nord-coreene au intrat în lupte pe frontul din Ucraina, spune Pentagonul
Regatul Unit nu va trimite soldați în Ucraina
Deficitul bugetar a depășit 100 miliarde lei / Creșterea TVA și acciza la carburanți au crescut veniturile, dar cheltuielile au fost mult mai mari
Deficitul bugetar a urcat la 6,19% din PIB, în octombrie, de la 5,44% în luna anterioară. În primele 10 luni din 2023 se ridica la 3,91%. Ca valoare a ajuns la 109,4 miliarde lei.
Follow the money. Contestarea alegerilor încă e posibilă legal
Academia Română respinge asocierea „pripită” a instituţiei şi a preşedintelui Ioan-Aurel Pop cu ideile suveraniste şi filoruse
Academia Română respinge „hotărât” orice acuză care se aduce instituţiei şi preşedintelui Ioan-Aurel Pop cu referire la o ipotetică susţinere a ideilor „nociv naţionaliste”, antieuropene şi anti-NATO.
Ce de treabă are DIICOT în următoarele două săptămâni…
Scenariul finalului de 2024, acela pe care foarte multă lume l-a anticipat încă de prin ianuarie-februarie, se află în plină desfășurare. Personajele sunt neașteptate, căci nu sunt cele pentru care au asudat scenariștii. La ora asta, Marcel Ciolacu s-a retras în reședința de încă premier pentru a scormoni prin arhivă după bilete de avion, iar George Simion plânge suveranist pe șantierul uneia dintre casele de 35.000 de euro.