De la o taxă bazată pe origine la cea bazată pe destinație.
Adică nu sunteți impozitați pe ce ați produs, banii ăia pe care i-ați câștigat, ci suntem impozitati pe ceea ce cheltuim.
Pentru că banii ăia câștigați nu reprezintă decât o promisiune a statului vă veți primi ceva în schimbul lor, ei ca atare nu pot fi mâncați, nu vă feresc de ploaie, nu vă astâmpără setea.
Adevărata lor valoare apare abia când ați cumpărat cu ei ceva, o pâine, un parizer, un detergent, o mașină sau o casă.
Vă aduceți aminte că ați mai citit asta undeva?
Sigur că da, propuneam chiar eu un astfel de sistem, am scris despre acest subiect și în urmă cu 2-3 săptămâni, am scris tot despre asta și în urmă cu 2-3 ani.
Diferența este că dacă la mine era un simplu raționament, acum cei din Brazilia vor să aplice practic așa ceva.
Și astfel voi afla și eu dacă am spus bine ce am spus sau am scris niște prostii.
Inteligență artificială de la Google, Gemini, ajunge și pe telefoanele Android mai vechi. Ceea ce nu poate decât să ne bucure.
În România doi copii din zece se culcă flămânzi în timp ce se deschid zeci de malluri. Asta este trista realitate a acestei țări
Și nu sunt numai mallurile, sunt și sute de mii de oameni care au mult prea mult, ținând cont de ceea ce au dat în schimb societății.
Trebuia să fac ceva.
În lume sunt războaie în care mor o mulțime de oameni pentru că niște escroci spun că dumnezeul lor este mai bun decât al celorlalți.
În școli, la conducerea statului, la televizor și în ziare, șmecherii ăștia, indiferent de religie, exercită tot mai multă influență.
Și astfel balanța se dezechilibrează.
Iar dacă se dezechilibrează vom ajunge cu toții o țară de tâmpiți.
De aceea am considerat că e bine să fac ceva și să încep de la temelie, că dacă temelia nu e bună nici casa nu va rezista.
Acesta este motivul pentru care începând de astăzi în fiecare sâmbătă veți putea citi câte un fragment din Biblia Hazlie.
Dar nu va fi numai asta, o să fie și alte seriale, tot lucruri care vor contribui la acea fundație rezistentă, că degeaba știm fizică cuantică (nu știm, ne prefacem că știm) dacă nu știm Teorema lui Pitagora.
Și nu în ultimul rând, avem câteva știri, să le spunem electorale.
Să nu vă așteptați la altceva în campania asta.
Nu mă voi referi decât la articole despre ce spun candidații că vor să facă.
Nu voi insera în această revistă a presei nici știri despre ce spun alții despre candidați, nici despre lungimea și culoarea părului, nici despre copii, neveste sau amante.
Cine vrea așa ceva poate să citească alte publicații, sunt destule care se ocupă de aceste lucruri.
Iar despre spioane chinezoaice doritorii de așa ceva pot să citească în cărțile alea cu SAS ale lui Gerard de Villiers, oricum calitatea textelor și a informațiilor de acolo sunt infinit superioare în comparație cu articolele din presa locală.
***
Propunerea lui Lula de a da ceva dinți reformei fiscale
Google Gemini ajunge pe telefoanele Android mai vechi
Google se angajează cu adevărat față de chatbot-ul său Gemini. Compania a oferit recent oamenilor opțiunea de a înlocui aplicația standard Google Assistant cu Gemini, Assistant preluând interogările obișnuite și Gemini intervenind pentru altele mai complexe. Cu toate acestea, aplicația a fost acceptată numai pe telefoanele Android care rulează Android 12 sau o versiune ulterioară. Acum însă, această cerință este redusă.
Primul vaccin personalizat pentru cancer de piele, testat pe pacienți britanici
Primul vaccin pe bază de ARNm personalizat din lume pentru melanom este testat pe pacienți britanici în ceea ce a fost salutat un potențial „moment de cotitură” pentru tratamentul cancerului. Are şi potenţialul de a stopa cancerul pulmonar, de vezică urinară şi renal informează BBC.
Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Doamnă Mihaela Nabăr, ne vine greu să credem că în România doi copii din zece se culcă flămânzi. Aşa ceva este imposibil în ţara cu zeci de malluri gata să se deschidă
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Avertismentul analiştilor: Cursul leu/ euro va creşte în următoarele luni. Cât va ajunge euro
Greaua moștenire a economiei planificate (i)
În 1991, produsul național brut al României a scăzut la 25,6% din valoarea sa din 1989, care era deja foarte modestă în comparație nu numai cu țările capitaliste dezvoltate, ci și cu majoritatea statelor socialiste din Europa Central-Răsăriteană și Sud-Estică. Această profundă recesiune economică a continuat în următoarele decenii, un oarecare reviriment producându-se abia după aderarea României la structurile euro-atlantice (NATO-2004; UE-2007).
Prăbușirea economiei a fost determinată de dezorganizarea aparatului de conducere și de producție comunist și de ezitările autorităților „emanate din revoluție” de a face reformele necesare pentru transformarea economiei planificate în economie de piață. Cea mai afectată a fost industria prelucrătoare, a cărei producție s-a redus drastic în primii ani de după 1989. Deschiderea granițelor a făcut ca sectoare întregi ale economiei României să nu reziste concurenței. Populația nu a mai fost nevoită să cumpere exclusiv produse românești, de slabă calitate și ale căror prețuri au crescut brusc după liberalizarea lor, ci au putut să achiziționeze bunuri occidentale la care visau de mult timp. Pe de altă parte, produsele românești, care nu au stârnit niciodată prea mare interes din partea cumpărătorilor străini, au devenit pur și simplu nevandabile din cauza calității slabe și a creșterii prețurilor lor în lei. Bunurile de capital, în special cele fabricate cu tehnologia depășită a întreprinderilor românești, nu au găsit nici acestea cumpărători pe piața mondială. O perioadă, s-a încercat menținerea legăturilor economice cu țările din lumea a treia, însă deficiențele structurale ale economiei României și caracterul politic al relațiilor respective, stabilite din cauza imposibilității exportului pe piețele occidentale, au avut un puternic impact negativ asupra debușeelor respective.
Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii
Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și Sărbătorile Pascale.
Primăria Timișoara reia demersul preluării rețelei de termoficare a orașului
Promovată în urmă cu ceva timp, dar lăsată deoparte din cauză că nu se putea aplica în realitate, ideea transferului rețelei de transport și distribuție a energiei termice produse de Colterm este din nou adusă în prim plan. Primăria Timișoara reia demersul și a întocmit o hotărâre de consiliu local în acest scop.
Timp de o lună, trafic închis pe două artere din Timişoara
În perioada 26.04.2024 – 25.05.2024, traficul rutier va fi închis, pentru executarea lucrărilor de întreținere și reparații pe următoarele artere de circulație: – Str. Palmierilor, tronson cuprins între Str. Turda – Str. Ștrandului; – Str. Ștrandului, tronson cuprins între Str. Orăștie – Str. Palmierilor. Traficul rutier va fi deviat pe străzile Turda și Orăștie.
Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută…
Din ateliere – pe simeze. +40 de artiști timișoreni expun în Galeria Helios
„Prezențe artistice semnificative din atelierele Uniunii Artiștilor Plastici filiala Timișoara”. Așa se intitulează demersul plastic propus de o serie de artiști vizuali timișoreni. Este vorba în exclusivitate despre artiștii vizuali profesioniști, membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici filiala Timișoara, care dețin ateliere de creație în colaborare contractuală cu Primaria Municipiului Timișoara.
Raționament și divertisment: Leo Taxil, Biblia Hazlie – 1
Ce facem astăzi, 27 aprilie 2024, în Timișoara?
Sâmbătă, 27 aprilie, la Centrul de Proiecte are loc Harababura Fair. Mai puteți merge la un film, la o lansare de carte și expoziție de fotografii sau la Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Ilie Sîrbu, candidat AUR la Primăria Timișoara: “Vorbim de investiții grandioase, dar nu putem rezolva prima treaptă din piramida lui Maslow!”
Propunere revoluţionară a candidatului REPER pentru problema transportului în comun din Timişoara
Fost membru USR, dar acum critic vehement al administraţiei Fritz, Raul Olajos a dezvăluit la PRESSALERT LIVE obiective concrete pe care le va realiza dacă va fi ales primar al Timişoarei. Printre altele, candidatul REPER propune ca transportul în comun să fie gratuit şi scăderea la minimum a impozitului pe proprietăţile nerezidenţiale.