Ieri toată presa locală a scris despre minunata dezbatere în care niște oameni și-au dat cu părerea cu privire la dărâmarea Monumentului Eroilor din Parcul Central.
Probabil acum veți citi pentru ultima oară, pentru câțiva ani, despre această poveste.
Dar dincolo de părerile exprimate și de inutilitatea demersului, această dezbatere ne-a arătat mai multe lucruri.
În primul rând ne-am putut face o părere mult mai clară despre oamenii care sunt numiți în diverse funcții.
Pe de o parte am văzut atitudinea domnului prefect care a spus ceva e genul “Eu și partidul meu dăm dispoziții iar primarul este obligat să facă. În rest, nu mă interesează părerile altora”.
De cealaltă parte am văzut opinia primarului: “Hai să măsurăm de 10 ori înainte de a tăia, să cântărim ce este de cântărit, hai să-i întrebăm și pe cetățeni ce vor, că nu ne grăbește nimeni să dărâmăm ceva, mai ales că peste câțiva ani s-ar putea să regretăm că am dărâmat”.
Iar în al treilea rând am văzut atitudinea unor farseuri cu pretenții de intelectuali: “Prostimea nu știe, nu există nici vreo dovadă a ceea ce susținem, dar noi știm mai bine care este adevărul pentru că suntem intelectuali”.
Aceiași intelectuali care au sprijinit partidele care ne-au furat Ștrandul Tineretului, care au făcut biserici în parcuri și în Depoul de Tramvaie, care ne-au lăsat fără Fabrica de Țigări, fără păduri și fără multe alte lucruri care erau ale tuturor și acum nu mai sunt decât ale unora.
Totul pentru ca ei să primească câte o halcă de ceva, o funcție bine plătită, un contract de la stat, o stipendie, ceva.
Poate o să vă amintiți despre lucrurile astea la anul, când mergeți la vot.
Iar în finalul acestei povești ,nu pot să vă spun decât să stați liniștiți, statuia aceea va fi acolo mult timp după ce noi nu vom mai fi, când nimeni nu va mai ști cine a fost Societatea Timișoara, Ritivoiu sau alții ca ei. Nu că acum, dacă ai întreba oamenii pe stradă, mai mult de un om din 100 ar ști care este numele prefectului sau cine face parte din Inițiativa sau Societatea Timișoara.
Dacă ați citit ce scriam alaltăieri, aici în această revistă a presei, știți că mă întrebam cum de omenirea este atât de oarbă încât nu vede ce se întâmplă și încotro se îndreaptă lumea.
Ceea ce spuneam despre lume se întâmplă și cu România.
Cum putem să fim atât de orbi încât să nu vedem spre ce nenorocire ne îndreptăm?
Economiștii, sociologii, toată lumea știe că omenirea este în pragul unei crize. De fapt este deja în criză, dar peste vreo doi ani ne vom lovi cu toții de fundul gropii, și abia atunci ne va durea tare de tot.
Alte state iau măsuri, țările încheie noi alianțe cu cei care dispun de resursele necesare pentru a face pașii către noua lume care se naște, alții devin mai economi, caută să facă lucrurile mai ieftin și să risipească mai puțin…
România ce face?
Noi ne certăm cu toată lumea, și cu vecinii apropiați și cu ceilalți. Și cumpărăm arme. Nenumărate arme care costă nenumărate miliarde de dolari.
Arme cu care se vor juca niște indivizi a căror existență înseamnă și ea o imensă risipă, după care aceste arme vor fi casate, adică vor fi aruncate la gunoi.
Și, partea cea mai rea este că aceste arme trebuie plătite, la un moment dat.
Adică noi, copiii și nepoții noștri suntem datori vânduți.
Știți ce se întâmplă când ești dator și nu poți să-ți plătești datoria?
La început omul ăla te sună politicos și te întreabă când îi dai banii.
Îl amâni de câteva ori, iar la un moment dat individul își pierde răbdarea și trece la amenințări.
Mai târziu trimite la tine un tip mare care te ia la “per tu” și îți spune că ai o săptămână să plătești și datoria și dobânda, că dacă nu o faci o să ai necazuri.
După aceea îți rupe o mână. Dacă tot nu scoți banii, într-o seară niște derbedei îți intră în casă și o fac poștă pe nevastă-ta în fața ta.
Asta i se va întâmpla României.
Uitați-vă la ce s-a întâmplat în ultimii 8 ani.
Din toate miile alea de miliarde cheltuite, ne-am ales cu vreo hidrocentrală nouă, de exemplu la Tarnița, că acolo am înțeles că ar fi loc de așa ceva?
În adolescență mergeam cu Rapidul 16 de la Timișoara la București în 7 ore. A făcut ceva statul românesc pentru ca trenurile să circule barem cu viteza trenurilor ceaușiste?
A făcut statul ăsta niște investiții românești, poate niște fabrici și uzine, poate altceva, să mai punem de o parte niște bănuți din care să acoperim o gaură la pensii, sau la sănătate, sau la învățământ?
Și partea cea mai rea este că nici nu avem pe cine să punem în locul lor.
Șeful ANAF spune că banii ăia mulți pe care credeam că-i avem și pe care i-am cheltuit deja nu sunt chiar atât de mulți. Adică nu prea mai avem bani.
Și prim-ministrul ce face când aude chestia asta?
Vrea să introducă armata obligatorie.
Că ce-l putea duce mintea pe un om care toată viața nu a făcut nimic în afară de a sta într-o cazarmă unde, împreună cu colegii săi, își miroseau reciproc ciorapii?
Cioloș vrea să știe dacă îl vrem președinte.
Păi… Știți pe altul mai bun?
Și oricum nu mai contează.
Iar în final, cea mai importantă știre: La Timișoara vine Ara Malikian.
Este probabil cel mai important eveniment cultural din acest oraș de când a venit Omega la Timișoara, în anii ‘70.
Îl puteți vedea dacă dați click pe poza de jos.
Costurile achiziției de tancuri Abrams, modele M1A2 modernizate, aflate în uz din stocul Armatei SUA, a fost prezentat în Parlament. Armata se va dota cu 54 de tancuri Abrams și 12 derivate pe șasiu de tanc în urma unui acord Guvern-la-Guvern cu SUA.
Două platforme navale, din clasa Sandown, în uz, modernizate, vor fi cumpărate de România de la Marea Britanie în cadrul programului de înzestrare „Vânătorul de mine”, întreg programul de achiziție având o valoare estimată de circa 150 de milioane de euro. În același timp, Forțele Navale vor moderniza actualele nave purtătoare de rachete din clasa Tarantul cu rachete anti-navă moderne de tipul Naval Strike Missile (NSM).
România vrea să achiziționeze submarine, iar MApN a cerut aprobarea Parlamentului pentru a iniția procedurile pentru un astfel de program. Într-o decizie a birourilor reunite ale Parlamentului consultată de HotNews.ro sunt detaliate costurile achiziției, precum și faptul că programul vizează două nave submarine de la francezii de la Naval Group, aceeași companie cu care MApN nu a fost în stare nici până azi să semneze contractul pentru corvete atribuit încă din 2019.
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat joi iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie aferente a patru programe de înzestrare ale MApN, anunță News.ro. Valoarea estimată totală a celor patru programe de înzestrare este de 3,52 miliarde euro, fără TVA. Aprobarea Parlamentului a fost dată la solicitarea MApN, care a […]
Premierul Nicolae Ciucă sugerează reintroducerea serviciului militar obligatoriu
Războiul Rusiei în Ucraina a trezit îngrijorări reale la Bucureşti, prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat joi, la conferinţa Black Sea and Balkans Forum, că s-a dus era armatelor mici, tehnologizate şi trebuie să se revină la armate de masă, notează monitorulapararii.ro. „Astfel, pe planşa de lucru, revine constructul industriei de apărare care trebuie să devină […]
VIDEO | Ion Cristoiu, despre cheltuielile pentru înarmarea Armatei Române: „Sunt uriașe și aberante”
Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că nu înțelege de unde vin banii pentru înarmarea Armatei Române. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui […]
Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, a explicat, joi seară, la Digi 24, că veniturile statului au fost supraestimate, iar ANAF a atras atenţia că ţinta nu poate fi atinsă. În privinţa impozitării progresive, Heiuş consideră că România nu este pregătită, citează News.ro.
Fie că vorbim de IT-iști plătiți cu mii de euro, sau de angajați care lucrează în retail pentru salariul minim pe economie, directorii companiilor din România nu ratează niciodată ocazia de se plânge de faptul că nu găsesc suficient de mulți angajați…
Economistul șef al BNR, Valentin Lazea, a explicat de ce industriile verzi nu sunt chiar un bulgăre de aur, așa cum sunt promovate intens. Acesta a spus că genul acesta de industrii s-au dovedit nerentabile atât în România, cât și în alte state din Europa.
Dacian Cioloș vrea să știe dacă poporul îl vrea președinte al României sau europarlamentar
Dacian Cioloș, fostul premier al României, a luat la pas zona de vest a țării. El sondează opinia publică pentru a vedea dacă va decide în favoarea unei candidaturi, fie la cea de președinte al țării, fie la Parlamentul European. În sprijinul său ar putea fi partidul Reper, pe care l/a desprins USR, partid al…
SUA au ajuns în situaţia în care sunt nevoite să importe grâu din Europa, după ce seceta a afectat culturile agricole, împingând în sus preţurile pe piaţa locală, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpers.
Echipajul Artemis 2 şi-a început antrenamentul pentru aselenizarea programată în noiembrie 2024
Echipajul are la dispoziţie 18 luni pentru a se antrena. Pentru prima oară în 50 ani, NASA va trimite oameni pe Lună.
Se deschide Triplex Confinium. Sărbătoare la granița dintre Ungaria, Serbia și România
Publicul este așteptat începând cu ora 10, până duminică la ora 2 noaptea, timp în care se va putea circula liber între cele trei țări, pe baza unui act de identitate pentru controlul de frontieră.
Devenită, deja, o tradiție, de peste 25 de ani, deschiderea graniței de la Triplex Confinium va începe cu o ceremonie la care participă autoritățile din România, Ungaria și Serbia. După discursurile de bun-venit, va urma crosul transfrontalier al copiilor din localitățile Beba Veche (România), Kübekháza (Ungaria) și Maidan-Rabe (Serbia).
O familie cu patru copii, plecată din Franța în urmă cu doi ani cu o căruță trasă de un măgar, a ajuns în zona localității Peciu Nou, din Timiș, relatează Radio Timișoara. Cei doi părinți cu patru copii vor să ajungă în Palestina, bărbatul fiind de origine palestiniană.
Europarlamentarul, Dacian Cioloș, a poposit, joi 18 mai, la Timișoara, după o săptămână de întâlniri cu reprezentanții societății civile din orașele din zona de vest a României.
Ajuns în capitala Banatului, Cioloș a spus că este impresionat de succesul timișorenilor, în ceea ce privește amplul proiect de Capitală Culturală Europeană și se simte o schimbare profundă la nivelul orașului.
TIMISOARA. Dupa ce au introdus aproape toate locurile de parcare din zona centrala a Timisoarei in sistemul de plata progresiv, ceea ce inseamna ca ajungem sa platim pana la 7 lei pe ora, intre orele 8.00 si 20.00, acum reprezentantii Primariei Timisoara, prin serviciul Timpark, vor si mai mult. Aceasta chiar daca nu s-a ridicat […]
Neuromed vine cu o veste buna pentru pacienti!
Începând din această lună in cadrul Policlinicii Neuromed, un medic primar neurolog cu experiență se alătură echipei noastre pentru a oferi servicii de înaltă calitate pentru dumneavoastră. Neurologia este o specialitate medicală care se concentrează pe diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor sistemului nervos, care include creierul, coloana vertebrală, nervii și mușchii. Neurologii sunt medici specializați în […]
TIMISOARA. Au fost anuntati artistii care vor urca pe scena, la evenimentele organizate de Ziua Timisoarei. Timp de 3 zile vor avea loc mai multe concerte, dar si spectacole de teatru si activitati pentru copii. CITESTE SI: Menestreli doar cu concurs, pe strazile din Timisoara. Nu mai canta si danseaza decat daca iau examenul, cu […]
Până în 25 mai 2023, la Galeria Rotonda, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, poate fi vizionată COSMOCENTRIC, expoziție de pictură a artistei Livia Mateiaș.
Din 6 mai până în 17 iunie, la Sala Lira, se desfășoară MUSICALL, ateliere de inițiere în Musical, pentru tineri, având ca obiectiv realizarea scurt-metrajului „În pantofii mei”, de Alexandru Raț și, respectiv, a spectacolului de musical „Balul Cenușăresei”, care va fi prezentat în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Timișoarei pe data de 2 august. Participanții sunt tineri selectați în urma castingurilor organizate în 2022 și 2023.
Autoritățile locale nu pot demola sau reloca Monumentul Ostașului Român
Autoritățile locale nu pot demola sau reloca Monumentul Ostașului Român
Dans Nomad, în cartierele Dacia, Traian, Soarelui și Fabric din Timișoara
Proiectul Dans Nomad se află la cea de-a patra ediție, în 2023, și aduce pentru prima dată, dansul contemporan în cartierele din Timișoara.
Între 22 și 25 mai 2023, compania de dans Unfold Motion invită locuitorii din zonele Dacia, Traian, Soarelui și Fabric la momente coregrafice acompaniate de muzică live, după următorul program:
22 mai în Parcul Dacia: orele 17.30-18.00
23 mai în Parcul Lidia: orele 17.30-18.00
24 mai în Piața Traian: orele 17.30-18.00
25 mai în Parcul Uzinei: orele 17.30-18.00
În 26 mai de la ora 19.00, marcăm finalul celei de-a patra ediții Dans Nomad cu un spectacol de dans contemporan și muzică live la Bastionul Maria Theresia. Spectacolul Dans Nomad INTROSPECTIV însumează experiența performativă dobândită de dansatori și muzicieni din cele 5 localități vizitate anul acesta: Lugoj, Jimbolia, Cărpiniș, Dumbrăvița și Timișoara – îndeamnă organizatorii.
Zoli Toth a lansat recent piesa „Ciao”, una din melodiile pe care le-a compus cu doi ani în urmă special pentru apariția sa în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Timișoarei, videoclipul fiind extras din concertul pe care artistul l-a susținut în studiourile TVR. Alături de el se află Diana Ciudin, Diana Sabău, Larisa Retegan și […]
Ce facem astăzi, 19 mai 2023, în Timișoara?
Vineri, 19 mai, au loc mai multe spectacole și expoziții în oraș. Este weekendul de deschidere al Bienalei Art Encounters. În centrul Timișoarei are loc un Street Food Carnival, iar Ștefan Bănică Jr. concertează în oraș.