Cioara este singurul animal din lume care are simțul umorului.
Ceea ce ne duce la concluzia că mai bine crești un pui de cioară decât să-ți pierzi timpul postând pe Facebook, un loc unde am constatat că foarte puține persoane au simțul umorului.
Iar dacă vrei neapărat să conversezi cu cineva în scris, ai la dispoziție ChatGPT sau Bard.
Cei de la Fundația Nobel au anunțat că au mărit premiul cu aproape un milion de euro.
Iată o șansă de a face niște bănuți onești, nu mai trebuie decât să faceți ceva destul de important pentru omenire pentru a câștiga un premiu Nobel.
O altă modalitate de a castiga foarte mulți bani ar fi să joci la loto, le facem puțină reclamă pentru că astăzi este în oraș ceva competiție sportivă organizată de loteria română.
Am descoperit cea mai eficientă metodă de a câștiga la loto, am de mulți ani niște numere pe care le jucam și pe care le-aș juca și în continuare, dar dimineața când trec pe lângă agenție încă nu e deschis.
La fiecare tragere mă uit în presă și când văd că acele numere nu au ieșit îmi spun „am mai câștigat câțiva lei”.
Chestia asta cu loto e și puțin filozofică.
Pentru că probabilitatea de a câștiga este foarte mică, de fapt când jucăm plătim dreptul de a ne imagina, timp de două-trei zile, ce am face cu banii ăia mulți.
Și e decizia noastră dacă merită sau nu să dăm 7, 14 sau 21 de lei pe un vis care să țină câteva zile.
România a scăpat de MCV, lucru care i-a făcut pe oficialii români să iasă la TV și să spună că aceasta este încă o dovadă a calității justiției din România.
De fapt nu prea este așa, MCV-ul ăla nu era decât un „check-list” întocmit de niște birocrați.
Faptul că toate pătrățelele acelea au fost bifate nu înseamnă că mult prea multe legi din România nu sunt prost făcute și că mult prea mulți dintre slujitorii justiției nu ar merita să fie acolo unde sunt.
Șeful ANPC spune că i-ar fi plăcut un protest în legătură cu modul în care sunt igienizate vagoanele.
Eu cred că de treaba asta ar trebui să se ocupe alții, Poliția Economică sau DNA-ul.
Pentru că este vorba despre niște sume imense plătite pentru niște servicii externalizate.
Nu sunt numai curățătorii de vagoane.
Să se uite niște oameni pe facturile emise să vadă care este volumul serviciilor facturate, să compare aceste cantități cu manopera necesară, să se uite în pontaje dacă au și existat oamenii necesari pentru această manoperă, să le compare și cu consumurile de materiale, că dacă faci curățenie într-un vagon, sau dacă cureți o stradă sau un spital va trebui să folosești tot felul de detergenți, mături și aspiratoare, benzină sau motorină pentru mașini și multe altele, să compare aceste consumuri cu achizițiile.
Verificările astea nu sunt lucruri foarte complicate, nu trebuie să fii doctor în economie pentru a face așa ceva, matematica necesară se învață până în clasa a IV-a.
Și dacă se vor uita peste tot fluxul ăsta informațional este posibil să aibă niște mari surprize.
Pentru că așa cum se face acum, firma A face o factură și firma B care este de obicei o firmă de stat, o plătește fără să controleze nimic, e o rețetă sigură pentru furt.
Și, informația cea mai importantă, într-un articol găsim rețeta pentru „Gomboți cu prune”.
Ceea ce trebuie neapărat să țineți minte este că, dacă nu doriți ca lumea să râdă de voi, „gomboții” nu sunt un desert, ci sunt un fel principal, așa cum este și grătarul ăla cu cartofi prăjiți și salată, sau sarmalele, sau fasolea cu ciolan.
Deci, niciodată să nu le oferiți musafirilor o tavă cu găluște cu prune și să le spuneți „luați o prăjitură”.
Asta v-o spune cineva care mănâncă de peste 60 de ani așa ceva.
Tot legat de găluștele astea, să știți că pot fi făcute și cu caise, doar că acele caise trebuie să fie foarte coapte.
O veste extrem de importantă pentru locuitorii din Calea Girocului și Zona Soarelui, am aflat-o și eu chiar acum, când scriu acest text: de câteva zile merge cascada din Pădurice și râulețul alimentat de aceasta.
***
Singurul animal din lume care are simțul umorului: cercetătorii au fost uimiți

Inteligența remarcabilă a ciorilorCiorile sunt recunoscute pentru inteligența lor excepțională. Sunt capabile să folosească unelte, să recunoască fețe umane și să învețe de la experiențele anterioare. Aceste abilități, combinate cu comportamentele lor jucăușe, sugerează că aceste păsări au o capacitate cognitivă avansată. Jocuri în aer și alunecări pe acoperișuriUnul dintre comportamentele care a atras atenția […]
Valoarea premiului Nobel a fost majorată la aproape 1 milion de euro
Fundația Nobel a anunțat, pe 15 septembrie, că mărește cu un milion de coroane suedeze (echivalentul a cca. 84.000 euro) recompensa financiară ce însoțește premiul, astfel, valoarea acestuia crește la aproape un milion de euro pentru fiecare categorie în parte, potrivit AFP.
România a scăpat oficial de MCV

Vineri, Comisia Europeană a anunțat încheierea oficială a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România și Bulgaria. Acest mecanism a fost implementat în 2007, odată cu aderarea celor două țări la Uniunea Europeană, având ca scop facilitarea progreselor în reforma justiției, măsurile anticorupție și, pentru Bulgaria, combaterea criminalității organizate, potrivit unui anunț al Reprezentanței […]
Ca urmare a protestului organizat de CFR, mai multe trenuri fiind blocate în Gara Buzău, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a oferit recomandări călătorilor care şi-au achiziţionat bilete.
Gomboţi cu prune. Trucul simplu de care trebuie să ții cont pentru un desert perfect

Ingrediente: • 300 gr cartofi• 100 gr faina• 1 galbenus• 1 lingurita untura sau unt• ½ lingurita sare• pesmet prajit Mod de preparare: Cartofii ii punem la fiert in coaja, in apa adaugam putina sare. Cand sunt fierti, ii decojim si ii zdrobim ca pentru pireu, apoi lasam sa se raceasca.
Analiză DW: Cum a fost căpușat patrimoniul UTC

Printre primele decrete ale lui Ion Iliescu a fost și acela prin care patrimoniul Uniunii Tineretului Comunist a trecut în proprietatea nou-înființatelor fundații pentru tineret.
Fără a minimaliza demersul, e de precizat că, din cele 90.000 de ONG-uri înregistrate, doar jumătate activează într-un domeniu sau altul, restul fiind în hibernare.
Se închide circulaţia pe strada Nufărului şi Calea Torontalului

Primăria Municipiului Timișoara (PMT) aduce în atenția cetățenilor închiderea traficului rutier în două zone ale orașului, la solicitarea Aquatim
În zona Clăbucet a demarat amenajarea a 50 de locuri de parcare

Saga consilierului local Roxana Iliescu pentru realizarea de parcări pe locul garajelor dezafectate din zona Clăbucet are, în final, rezultate. Acolo Primăria Timișoara amenajează, la un an de la inițierea proiectului de hotărâre de consiliu local, 50 de locuri de parcare. ”Finalizăm în curând 50 de noi locuri de parcare în zona parcului Clăbucet”
Fostul Liceu Agricol din Timișoara a revenit în patrimoniul orașului. Ce planuri are primăria

Primăria Municipiului Timișoara a anunțat că a recuperat în patrimoniul orașului clădirea fostului Liceu Agricol și va începe demersurile pentru repunerea acestuia în circuitul unităților de învățământ. Inițial, acesta a fost dat Ministerului Educației în 2015 pentru a fi reabilitat și transformat în sediu pentru Inspectoratul Școlar Județean Timiș (ISJ).
FOTO. Se deschide expoziția „Materie poroasă”, realizată de artiști și oameni de știință
Expoziția „Porous Matter. Void Fractions in Materials, Ideas, and Society” se deschide vineri, 15 septembrie, la ora 19:00, în galeria META Spațiu din Timișoara. Vizitatorii vor putea admira exponate ce aprofundează conceptul de „materie poroasă”.
Ce facem astăzi, 16 septembrie 2023, în Timișoara?
Sâmbătă, 16 septembrie, are loc un eveniment pentru toți motocicliștii din Timiș. Mai puteți participa la ateliere, concerte sau spectacole de dans. Continuă CozZzmonautica 2023.












