Se întunecase de mult.
Ne culcaserăm cu toții.
La un moment dat auzim bătăi în ușă, în fereastră…
Nu mai erau anii în care o dubă neagră venea și te lua de acasă, dar totuși, în Blașcovici, în anii ‘60 era un eveniment să îți bată cineva la ușă la ora aia. Singurul care o făcea era poștașul, dacă îți aducea o telegramă. Și dacă primeai o telegramă la 10 seara, aveai toate motivele să te sperii, însemna că a murit cineva.
– Nea’ Gimmy, strigă cineva din curte.
Tatăl meu vitreg iese.
Bunica trage puțin ruloul în sus și se uită afară.
– Niște băieți, sunt o grămadă, vreo 6-7, ce-or fi vrând?
Auzim din curte:
– Hai, te rugăm, Nea’ Gimmy, numai mâine, eu personal vin și le aduc înapoi…
După târguiala de rigoare afacerea se încheie și băieții pleacă fericiți cu setul de tobe. Unul cară bateria, altul premierul, numai premierul ăla Ludwig costa o avere pe atunci, altul trepiedul și pedala fuss-cinelului, doi cară tam-tamurile, altul se cocoșează cu valiza în care erau clopotele, triangul, trepiedul premierului, trepiedurile pentru cinele, bețele, periuțele, un set de maracase și câte și mai câte erau în valiza aia, altul ducea cinelele, și astea neprețuite, care erau în niște huse din doc maro.
Tata îi conduce până la poartă după care se întoarce:
– Niște băieți, au o formație, trebuie să cânte mâine undeva și le-am împrumutat tobele.
I-am mai văzut pe băieții ăia peste vreo 2-3 ani, în 1967, la televizor, într-o emisiune de divertisment care era difuzată duminica după-amiaza. Cântau un cântec tare haios ale cărui versuri le mai știu și acum, chiar dacă au trecut mai mult de 50 de ani de atunci:
Hei, tramvai, cu etaj şi tras de cai,
Hei, joben, ce umblai la „Mon jardin”,
Hei, bunic, cu monoclu erai şic,
Hei, can-can, cu picioarele-n tavan.
Toate-au fost la timpul lor ceva exagerat,
Anii au trecut în zbor şi lumea le-a uitat.
Da, da…
***
Nicu Covaci, liderul formației Phoenix, a murit La 77 de ani
Nicu Covaci, fondatorul și liderul legendarei trupe Phoenix, a încetat din viață. Muzicianul, cunoscut pentru influența sa majoră asupra rock-ului românesc, a lăsat în urma sa o moștenire culturală de neprețuit. Cariera sa a fost marcată de inovație și de o pasiune neînfrântă pentru muzică, transformând Phoenix într-un simbol al libertății și al spiritului creativ.
Trupa Phoenix, alături de Covaci, a devenit cunoscută pentru combinarea elementelor de rock cu muzica tradițională românească, creând un stil unic care a cucerit generații întregi de fani. De-a lungul carierei sale, Covaci a fost un pionier al muzicii rock în România, contribuind semnificativ la dezvoltarea și popularizarea acestui gen muzical în țară.
Decesul său reprezintă o mare pierdere pentru comunitatea artistică și pentru toți cei care au fost inspirați de muzica sa. Moștenirea lui Nicu Covaci va continua să trăiască prin operele sale muzicale și prin influența durabilă asupra scenei muzicale românești.
BIOGRAFIE – Nicu Covaci, pictor, grafician, compozitor şi chitarist, fondatorul legendarei formaţii Phoenix
Nicu Covaci este unul dintre cei mai mari muzicieni români, fondatorul legendarei formaţii Phoenix. Lasă moştenire creaţii remarcabile şi nemuritoare precum: „Vremuri”, „Mugur de fluier”, „Cei ce ne-au dat nume”, „În umbra marelui U.R.S.S”
Peste jumătate din ucraineni vor ca țara lor să înceapă negocierile de pace cu Moscova, potrivit unui sondaj
Majoritatea ucrainenilor (57%) cred că ţara lor ar trebui să înceapă negocieri cu Rusia pentru a se pune capăt războiului provocat de invazia Kremlinului în Ucraina, conform rezultatelor unui sondaj publicat vineri, 2 iulie, o anchetă realizată în luna mai de Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev şi finanţată prin cooperarea SUA şi a Suediei, relatează EFE.
Acțiunile americane scad puternic, pe fondul temerilor privind o posibilă recesiune, care au dus la vânzări masive. Bursa de la București încheie și ea săptămâna pe minus.
Investitorii de pe Wall Street au declanșat vânzări majore ca urmare a temerilor de recesiune. Datele oficiale au arătat că producția a scăzut, în timp ce numărul cererilor de șomaj a crescut, iar Fed a decis menținerea dobânzii de referință. Indicele Dow Jones a scăzut cu aproape 500 de puncte (1,2%), în timp ce S&P 500 a scăzut și el cu 1,3%, iar Nasdaq cu 2,3%.
Mișcarea investitorilor vine la câteva zile după deciziei Rezervei Federale de a menține dobânda de referință la același nivel până în septembrie, deși investitorii anticipau o reducere. Totuși, președintele FED a subliniat că reducerea va venit doar în cazul în care inflația va rămâne stabilă pe perioada verii.
De ce pică Wall Street
Cel mai recent raport privind locurile de muncă din SUA a stârnit îngrijorări cu privire la sănătatea economiei, toți cei trei indici majori ai bursei intrând în declin, transmite Profit.ro. Economia SUA a creat doar 114.000 de locuri de muncă în iulie, potrivit datelor Biroului de Statistică a Muncii.
Dezastru pentru Intel, cândva starul de pe Wall Street: acţiunile se prăbuşesc cu 20% după ce compania a anunţat că vrea să concedieze 15.000 de angajaţi şi să renunţe la dividende
O pace cuprinzătoare bazată pe soluția cu două state este încă realizabilă
Cu recentul său aviz consultativ, CIJ a trasat o cale clară pentru pace, justiție și securitate pentru toți în Israel-Palestina.
De Jeffrey Sachs și Sybil Fares
Hotărârea de referință a Curții Internaționale de Justiție (CIJ) din 19 iulie cere încetarea imediată a ocupației ilegale a Israelului și a regimului de apartheid. Această hotărâre întărește o cale clară către pace – bazată pe un stat suveran al Palestinei în contextul soluției cu două state.
Potrivit CIJ, Israelul trebuie să se retragă din întreg teritoriul palestinian ocupat, să înceteze toate activitățile de colonizare, să evacueze toți coloniștii și să plătească daune.
Încheierea ocupației ilegale nu este condiționată de un proces bilateral de pace între Israel și Palestina. În declarația sa, președintele CIJ Nawaf Salam a declarat: „Retragerea [israeliană] nu poate fi condiționată de succesul negocierilor al căror rezultat va depinde de aprobarea Israelului. În special, Israelul nu poate invoca necesitatea unui acord prealabil cu privire la revendicările sale de securitate, deoarece o astfel de condiție poate duce la perpetuarea ocupației sale ilegale.”
Hotărârea CIJ este o revendicare a drepturilor poporului palestinian, care a îndurat decenii de opresiune. Este, de asemenea, o respingere a poziției Statelor Unite, care insistă asupra acordului Israelului asupra unei reglementări politice ca o condiție pentru încheierea ocupației.
„CNP-ul fiscal”, criticat de experți și comercianți: „Evazioniștii nu vor avea nicio problemă”
Așa-numitul „CNP fiscal”, măsură propusă de Ministerul de Finanțe, ar îngreuna activitatea comercianților și ar reprezenta „o struțo-cămilă economică” fără efecte reale în lupta împotriva evaziunii fiscale, care trece de 30 de miliarde de euro pe an, sunt de părere experții consultați de Digi24.ro. Portugalia a implementat, de ani de zile, o măsură similară cu ideea susținută public de Marcel Boloș.
Mihai Tudose, atac la PNL: Pentru ei era de vis să dea miliarde pe vaccinuri fără număr
„Dl Ciucă, da, el, şefu’ la PNL declară senin că visul liberal este să guverneze cu USR”, scrie pe Facebook Mihai Tudose: „Au mai trăit acest vis. (…) Pentru ei era de vis să dea miliarde pe vaccinuri fără număr, de vis să cumperi izolete, măşti”.
România înregistrează cea mai mică rată de racordare la sistemele de apă şi canalizare dintre ţările UE
Un român din patru nu are acces la sistemul public de alimentare cu apă şi doar 40% dintre români au acces la canalizare – arată un audit al performanţei sectorului de apă, dat publicităţii de Curtea de Conturi. De asemenea, calitatea apei lasă de dorit, conform unei analize din semestrul doi al anului 2022 şi […]
Aspirina are un efect puternic de prevenire a cancerului colorectal, la persoanele supraponderale sau mai puțin sănătoase (Studiu)
De ani de zile, medicii au promovat beneficiile potențiale ale administrării zilnice de aspirină pentru reducerea riscului de cancer colorectal. Acum, un nou studiu sugerează că acest medicament simplu, care se eliberează fără prescripție medicală, poate fi și mai eficient pentru cei care au cea mai mare nevoie de el – persoanele cu un stil de viață mai puțin sănătos.
„Aşa cum un creştin trebuie să meargă la spovedanie, poate că şi Biserica trebuie să-şi ceară scuze”
„Creștinii nu vor să audă că înaintaşii lor au ucis filosofi, că au ars cărți sau au scos în afara legii moduri de gândire”, spune Catherine Nixey, într-un interviu pentru publicul HotNews.ro. Autoare a uneia dintre cele mai controversate cărţi despre religie apărute în ultimii ani, ea consideră că Biserica ar trebui să-și ceară scuze.
A fost demarat proiectul municipalităţii privind ridicarea noii baze sportive de pe strada Mircea cel Bătrân/Foto
Primăria Timișoara a predat astăzi amplasamentul privind construirea noii baze sportive de pe starda Mircea Cel Bătrân. Ca atare, constructorul a început organizarea de șantier, astfel încât de săptămâna viitoare să fie executate primele lucrări. Potrivit graficului, până la sfârșitul lunii noiembrie va fi construită clădirea cu tribună.