Îl înțeleg pe Cristian Tudor Popescu.
Și eu, deși mă consider o persoană rațională, mă surprind uneori rugându-mă, în felul meu.
E un reflex ancestral, săpat adânc în conștiința umanității de milenii de educație religioasă.
Poate că nu e doar o influență culturală, ci și o urmă imprimată adânc în psihologia noastră colectivă, dacă nu chiar în structura noastră genetică.
Recent, mi s-a întâmplat să mă rog chiar și pentru Papă.
Târziu în noapte, când nimeni nu mă vedea, m-am rugat plângând, așa cum și el a plâns pentru omenire.
Nu pentru că aș fi catolic sau pentru că aș crede în dogmele bisericii, ci pentru că acest Papă este, probabil, singurul din viața mea care a pus oamenii mai presus de un Dumnezeu despre care nu avem nicio dovadă că există.
Într-o lume în care religia a fost adesea folosită ca instrument de control și opresiune, el a încercat – cu limitele impuse de instituția pe care o conduce – să readucă în prim-plan ideea de compasiune, umanitate și responsabilitate morală față de cei reali, nu față de un ideal intangibil.
Papa a fost, este încă, un om bun.
Și dacă Dumnezeu ar exista ar trebui să-i răsplătească pe cei buni și să-i pedepsească pe cei răi.
Nu într-o existență viitoare, despre care nu avem nici o dovadă că există, ci acum, să fie exemplu pentru noi toți.
Aceasta ar fi dovada supremă a existenței sale.
Cu toate acestea, spre deosebire de CTP, eu nu cred că viața sau moartea unui om, oricât de influent, poate determina cursul păcii mondiale.
Nu e un singur om cel care menține sau distruge echilibrul lumii, ci mecanismele mai profunde care ne guvernează societățile: interesele economice, ideologiile, puterea politică și, mai presus de toate, natura umană.
Dacă există o amenințare reală pentru pace, ea nu vine din destinul unui lider religios sau politic, ci din lăcomia și nechibzuința noastră colectivă. Nevoia nesățioasă de putere și resurse, incapacitatea de a vedea dincolo de prezentul imediat, deciziile luate pe termen scurt în detrimentul viitorului – acestea sunt problemele care ne condamnă la repetarea acelorași greșeli istorice.
Și până când nu vom învăța să ne confruntăm cu ele, nici cele mai sincere rugăciuni nu ne vor salva.
***
Papa Francisc, mesaj de pe patul de spital, după disputa dintre Zelenski și Trump. „De aici, războiul pare încă și mai absurd”
Papa Francisc a avut o reacție, din camera de spital din Roma, după recenta dispută dintre Zelenski și Trump.
Vehiculul spaţial Blue Ghost a aselenizat şi a început să colecteze date de pe suprafaţa Lunii

RADOR RADIO ROMÂNIA (2 martie) – O capsulă spaţială, aparţinând unei companii private din Statele Unite, a început procesul de colectare a datelor de pe suprafaţa Lunii. Blue Ghost a aseleneziat duminică, fiind al doilea vehicul spaţial comercial care atinge suprafaţa Lunii. Misiunea Blue Ghost face parte dintr-o iniţiativă a agenţiei spaţiale americane NASA de […]
Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina
Zelenski a respins solicitările ca Ucraina să accepte o încetare imediată a focului în războiul. Liderul de la Kiev spune că nu a mai discutat cu Trump de vineri
Vlodimir Zelenski a respins solicitările ca Ucraina să accepte o încetare imediată a focului în războiul său cu Rusia, afirmând că ar fi „un eşec pentru toată lumea” dacă o încetare a ostilităţilor nu ar fi însoţită de garanţii de securitate detaliate.
Un apropiat al lui Zelensky îl desființează într-un rechizitoriu dur in The Spectator

Dungaciu. Zelenski nu a fost ”sluga norodului”

Profesorul Dan Dungaciu a comentat schimbul de replici dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski.
Președintele ucrainean s-a comportat ca și cum i-ar fi avut în față pe vechii lideri americani sau pe actualii europeni, este de părere analistul.
”… domnul Zelenski a greșit nu doar strategic, ci și tactic, în această întâlnire, cu partea americană”, a explicat Dan Dungaciu pentru Ziare.com.
Așa discuta dl Zelenski cu președintele Biden și cu liderii europeni: le spunea ce au de făcut, ce e bine, ce e rău, unde trebuie să mai apese pe butoane….
Abordarea lui Zelenski nu va aduce rezultate pe termen lung, mai spune Dan Dungaciu, acestea sunt ”victorii de moment, precum șampania care țâșnește din sticlă„.
„Din punctul meu de vedere, domnul Zelenski nu a fost un lider înțelept. Domnul Zelenski nu a fost ”sluga norodului”, „servitorul poporului„. A fost, mai degrabă, actorul Zelenski, în fața camerelor de luat vederi.
„Trebuie evitat ca Occidentul să se divizeze”. Georgia Meloni, mesaj ferm la Summitul de la Londra: „Dorim o pace durabilă în Ucraina”
Premierul italian Giorgia Meloni susține că „este foarte, foarte important să evităm riscul divizării Occidentului”, la sosirea în Downing Street pentru o întâlnire cu omologul său britanic Keir Starmer.
RUPTURĂ LA VÂRF LA TEHERAN: Președintele vrea negocieri cu americanii, Ayatollahul-NU

Elon Musk, care conduce un departament în administrația Trump, susține public retragerea SUA din alianța NATO: „Sunt de acord”

Elon Musk a preluat, sâmbătă seară, un mesaj al unui comentator politic susținător al MAGA, care spunea că „Este timpul să părăsim NATO și ONU”. „Sunt de acord” a scris miliardarul CEO al Tesla și…
Hegseth a oprit operațiunile de atac cibernetic asupra Rusiei

Gazoductul Nord Stream 2 ar putea fi repornit în Europa, cu sprijinul investitorilor americani
Matthias Warnig, fost director al companiei elvețiene Nord Stream 2 AG și un apropiat al lui Vladimir Putin, ar fi pus la punct un plan ambițios de repornire a gazoductului rusesc Nord Stream 2 către Europa, cu ajutorul unui consorțiu de investitori americani. Acest plan arată cum legăturile dintre Donald Trump și Moscova au fost mult mai strânse decât se credea, potrivit unor surse citate de Financial Times.
Israelul a blocat intrarea tuturor ajutoarelor umanitare în Fâşia Gaza

Israelul a blocat intrarea tuturor ajutoarelor umanitare în Fâşia Gaza. Biroul premierului a comunicat că decizia a fost luată deoarece Hamas a refuzat să accepte o propunere americană de a prelungi prima etapă a încetării focului, care a expirat sâmbătă. Negocierea a început vineri la Cairo şi, până în acest moment, nu a ajuns la […]
Chimcomplex își restructurează producția și desființează 260 de locuri de muncă

Compania Chimcomplex a anunțat un plan de restructurări care va afecta, în acest an, 260 de angajați, dintre cei 1.600 de pe platformele din Râmnicu Vâlcea și Onești. Într-un comunicat. Chimcomplex arată că planul pentru 2025 cuprinde măsuri de optimizare operațională, eficientizare, implementare de noi tehnologii și ajusatrea producției în funcție de cererea pieței. Astfel […]
Siderurgia românească s-a scufundat sub prețurile energiei și a dumpigului din țările non-UE: minus 30% în 4 ani. Exportăm zeci de mii de tone de fier vechi pentru că nu mai e rentabil să-l prelucrăm. Și importăm produs finit

Întreaga siderurgie europeană se confruntă cu mari dificultăți pe fondul exploziei prețurilor la energia electrică și concurenței neloiale provenită din state non-UE care beneficiază de reglementări mult mai laxe. În contextul european, industria siderurgică românească este în pericol de dispariție: prețul energiei și politica de dumping a unor state non-UE au dus atât la scăderea […]