Biroul Electoral de Circumscripţie din Timişoara a sancționat PSD-PNL și AUR pentru încălcarea legilor electorale, în urma contestației depuse de reprezentanții USR Timișoara.
Vineri a debutat campania electorală și în Timișoara, ocazie cu care partidele au amplasat afișeelectorale în oraș. Primăria Timișoara a furnizat instrucțiuni clare privind ordinea de afișare pe panou: Primar, Consiliu Local, Președinte Consiliu Județean, Consiliul Județean și Europarlamentare.
Cu toate acestea, vineri dimineața, alianța PSD-PNL nu a respectat aceste reguli, afișând mai multe materiale decât erau permise pe panouri. Reprezentanții USR Timișoara precizează că au semnalat această încălcare a legii, acuzându-i pe cei de la PSD-PNL că au lipit afișe în mod abuziv.
În apărarea sa, alianța PSD-PNL a susținut că afișele au fost amplasate de terțe părți, însă au fost demascați de imagini care îi surprindeau pe membrii partidului în timp ce lipeau materiale de campanie peste afișele altor candidați.
Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Timişoara a decis sancționarea PSD-PNL, recunoscând încălcarea legii electorale. De asemenea, partidul AUR a fost subiectul unei alte sesizări, fiind sancționat pentru distribuirea de materiale politice nepermise, mai exact plăsuțe cu materiale politice, cu însemnele AUR și ale domnitorilor Ștefan cel Mare și Mircea cel Bătrân, șapci, eșarfe și agende.










