Polițiștii Secției 4 Rurală Peciu Nou au verificat 11 microferme pentru identificarea persoanelor care desfășoară muncă sezonieră și pentru a controla modul de deținere a câinilor. Au fost aplicate 7 amenzi, iar astfel de acțiuni vor continua.
Ieri, 6 februarie, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Peciu Nou au desfășurat o acțiune de verificare a muncii sezoniere și a condițiilor din microfermele de animale din localitățile Peciu Nou, Giulvăz și Foieni.
În cadrul acțiunii, polițiștii au controlat 11 microferme și au legitimat 12 persoane care desfășurau muncă sezonieră. Dintre acestea, două persoane au fost amprentate, iar 11 proprietari sau administratori au fost instruiți cu privire la obligațiile legale pe care le au.
Totodată, polițiștii au verificat modul de deținere și gestionare a câinilor din microferme, fiind controlate 34 de exemplare. În urma constatării unor nereguli, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor O.U.G. 155/2001 privind deținerea câinilor.
„Astfel de verificări vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea muncii nedeclarate și respectarea normelor privind deținerea animalelor”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii mai precizează că astfel de acțiuni vizează reducerea muncii ilegale și asigurarea respectării normelor de protecție a animalelor în microferme.










