Nicoleta C. May 18, 2022

 

Poliția Locală Timișoara organizează vineri, 20 Mai, Ziua Porților Deschise, activitate dedicată Zilei Poliției Locale din România, sărbătorită în fiecare an de Sfinții Constantin și Elena.

 

Manifestarea, devenită deja o tradiție, care a început în anul 2013, a ajuns în acest an la cea de-a noua ediție, fiind întreruptă doar de perioada pandemiei.

 

„Cu această ocazie, toți cei interesați vor putea vizita sediul instituției de pe str. Avram Imbroane nr. 54, vor putea cunoaște direct atribuțiile polițiștilor locali, locul unde o parte dintre ei își desfășoară activitatea, unde se antrenează, vor putea vedea elementele din dotarea acestora, motoscutere, bicicletele, autovehiculele cu care polițiștii locali patrulează în teren. Manifestarea s-a bucurat de un real succes în fiecare an, motiv pentru care s-a și decis să se păstreze tradiția și să fie organizată în continuare”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Citește și:  Azi în Timișoara, 27 noiembrie 2021

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*