Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat o măsură importantă pentru pensionari și persoanele cu dizabilități, referitoare la plata pensiilor și a prestațiilor sociale.
În contextul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, care aduce cu sine zile libere în perioada 12 – 15 august, ministrul a luat decizia ca plata pensiilor și indemnizațiilor să fie devansată în această lună.
Astfel, pentru pensionarii care primesc pensiile prin mandat poștal, achitarea acestor drepturi va avea loc între 1 și 11 august. În același timp, pentru cei care primesc pensiile pe card, alimentarea conturilor bancare se va face în zilele de 9 și 10 august.
De asemenea, persoanele cu dizabilități vor beneficia și ele de această măsură. Drepturile lor vor fi plătite pe data de 11 august, cu 4 zile mai devreme față de termenul inițial stabilit.
În ceea ce privește alte beneficii, precum alocația de stat pentru copii și indemnizația pentru creșterea copilului, acestea vor fi plătite în perioada 8-10 august.










