Un tânăr de 19 ani a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile după ce, în dimineața zilei de 20 iulie, a furat un lănțișor de la un taximetrist, profitând de neatenția acestuia. Incidentul s-a petrecut în Timișoara, în jurul orei 04:30.
Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a tâlhărit un taximetrist în Timișoara. Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 20 iulie 2025, în jurul orei 04:30, când pasagerul a smuls un lănțișor de la gâtul șoferului și a fugit.
Taximetristul, un bărbat de 54 de ani, a alertat imediat autoritățile.
„Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat de 54 de ani, care desfășura activități de transport persoane, cu privire la faptul că după ce a ajuns la destinație, pasagerul a coborât din autoturism și, profitând de neatenția acestuia, i-ar fi sustras de la gât un lănțișor, fugind apoi într-o direcție necunoscută”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
După un apel rapid prin stație, colegii taximetristului care se aflau în zonă au reușit să-l prindă pe suspect. Acesta a fost preluat de polițiști și dus la sediul Secției 5 din Timișoara pentru audieri.
„În urma solicitării de sprijin transmise prin stație, persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată de către colegii conducătorului auto, aflați în apropierea locului comiterii faptei”, mai precizează cei de la IPJ Timiș.
După administrarea probelor, s-a dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. El a fost introdus în arestul poliției. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Ancheta continuă pentru stabilirea completă a faptelor comise de tânăr.
„Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.










