Noaptea de Înviere a adunat mii de credincioși la Catedrala Mitropolitană din Timișoara pentru a celebra Vestea Învierii. Cuvântarea Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan, a fost plină de emoție și rugăciune, adresându-se și celor aflați în suferință, dar și personalului medical din spitale.
Mii de credincioși au participat la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, unde ÎPS Ioan a adus vestea Învierii lui Hristos. După miezul nopții, ÎPS Ioan a ieșit alături de preoți și maici, îndemnând credincioșii să ia Lumină.
foto (c) Viorel Vașadi
În fața mulțimii adunate, ÎPS Ioan a rostit o cuvântare emoționantă, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu pentru toți cei aflați în suferință, dar și pentru personalul medical care veghează la îngrijirea celor bolnavi, numindu-i frații noștri îngeri în alb.
„Să păzească Dumnezeu Țara spicelor de grâu, adică Banatul! Să păzească Dumnezeu întreaga noastră țară! Dumnezeu să-și reverse harul păcii, al iubirii și al mângâierii peste toți din țara aceasta, peste cei ce sunteți acum aici. Și să-i cerceteze Dumnezeu prin harul lui pe cei singuri în casele lor, pe cei care sunt în suferință în spitale, pe cei din închisori. Dumnezeu să binecuvânteze în clipa aceasta și pe frații noștri care sunt îmbrăcați ca îngerii în alb în spitale și veghează în clipa aceasta la capul maicii mele, soțiilor, fraților și copiilor dumneavoastră. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți cei ce fac bine neamului nostru românesc!”, a spus ÎPS Ioan.