Mai mulţi medici specialişti în ATI vor merge, începând de azi, în bisericile catolice din Timişoara pentru a discuta cu enoriaşii despre vaccin şi despre măsurile de prevenire COVID-19.
Bisericile catolice care şi-au deschis porţile medicilor pentru această acţiune sunt Parohia I Cetate, Parohia ÎI Fabric, Parohia III Elisabetin, Parohia IV Iosefin, Parohia V Mehala, Parohia VI Fratelia, Parohia VII Freidorf, Biserica Piaristă şi Biserica Catolică Bulgarească „Notre Dame”, scrie news.ro.
Evenimentul iniţiat de medicii de la Terapie Intensivă şi preoţii catolici din Timişoara poartă numele „Trup şi suflet pentru viaţă”. Acesta e o acţiune de voluntariat care are loc la iniţiativa medicului Dorel Săndesc de la Asociaţia pentru ATI „Aurel Mogoseanu” Timişoara.
Vor participa mai mulţi medici specialişti în ATI, care vor merge, pe rând, în fiecare biserică: prof. dr. Dorel Sandesc, prof. dr. Cristian Oancea, prof. dr. Dan Lighezan, prof. dr. Bogdan Timar, conf. dr. Ovidiu Bedreag, conf. dr. Ovidiu Fira-Mladinescu, dr. Stela Iurciuc, dr. Virgil Musta, dr. Ciprian Gândac.
De reamintit faptul că nu este prima acţiune voluntară de anvergură lansată de comunitatea medicală din Timişoara, care a organizat în primăvară primul Maraton al Vaccinării, preluat apoi şi în alte oraşe ale ţării. Medicii voluntari timişoreni au lansat şi caravanele medicale de evaluare a stării de sănătate şi caravanele vaccinării, destinate oamenilor din comunităţi izolate şi persoanelor sau grupurilor vulnerabile.
Publicația Info Timișoara poate să rămână independentă, onestă și puternică doar cu ajutorul cititorilor. Cu această ocazie le mulțumim celor care ne susțin lunar pe Patreon: