Poliția Locală a ridicat în această seară, 11 noiembrie, mai multe autoturisme lăsate de șoferi în parcarea aflată în spatele unei benzinării din proximitatea sălii Constantin Jude.
Autoturismele erau parcate pe locurile rezervate SCM Timișoara, unde se poate staționa numai cu ecuson eliberat de reprezentanții clubului sportiv.
Program modificat pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal
Polițiștii locali prezenți la fața locului au ținut să precizeze pentru reporterii Info Timișoara că, începând din luna noiembrie, programul de ridicare este până la ora 22.00 și nu până la ora 18.00, cum era până nu demult.
În cazul mașinilor parcate lângă sala „Constantin Jude” polițiștii au precizat că vin doar în cazul sesizărilor făcute de oficialii clubului.
„Noi nu mergem prin parcare să vedem cine are sau nu legitimație. Venim doar în urma sesizărilor făcute de reprezentanții clubului, care ne reclamă faptul că nu au unde să își parcheze mașinile în timpul competițiilor”, a precizat unul dintre polițiștii prezenți la acțiune.
Atenție la mașinile parcate pe locurile celor electrice
Polițiștii locali țin să atragă atenția șoferilor care parchează pe locurile rezervate din stațiile de încărcare a mașinilor electrice.
„În ultima perioadă s-au înmulțit sesizările legate de faptul că mulți conducători auto aleg să parcheze pe locurile destinate mașinilor electrice, unde simulează încărcarea. Facem apel la acești conducători să înceteze cu astfel de practici, pentru că sunt foarte costisitoare. Înțelegem lipsa locurilor de parcare, dar soluția nu este cea găsită de ei”, ne-a mai precizat polițistul.