1541: Asupra Transilvaniei se instaurează suzeranitatea Porții otomane.
1774: În timpul celui de-al doilea voiaj al său, exploratorul englez James Cook a descoperit la 1200 km est de Australia, insulele din Pacific. El le numește Noua Caledonie după numele latin al Scoției (Caledonia).
Noua Caledonie este un ansamblu de insule și arhipelaguri melanieziene situate în sud-vestul Oceanului Pacific în jurul coordonatelor 21°30′S 165°30′E, la aproximativ 1.200 de km est de Australia și la 1.500 de km nord-est de Noua Zeelandă. Statul insular Vanuatu este situat în nord-est.
Noua Caledonie este situată în jurul unei insule principale Grande Terre (franceză pentru Pamântul Mare) care este în mod clar mai mare decât toate celelalte insule. Cele mai importante grupuri de insule mici sunt Insulele Belep la nord, Insula Pinilor la sud, insulele Loialității la est (Ouvéa, Lifou, Tiga și Maré) și la vest arhipelagul Insulelor Chesterfield și reciful Bellone. Insulele Loialității sunt situate la câteva sute de km în larg față de aceasta, iar cea mai mare dintre ele, Lifou este un pic mai mare decât Martinica, o altă insulă franceză.
Cu o suprafață de 16.372 de km², insula Grande Terre este orientată de la nord-vest la sud-est pe o lungime de peste 400 de km și având o lățime între 50 și 70 de km. Este parcursă pe toată lungimea ei de un lanț muntos, al cărui cel mai înalt vârf, muntele Panié, are o înălțime de 1.628 de metri. Coasta de est a insulei este mai umedă și prezintă peisaje tropicale, pe când coasta de vest este mai aridă, are aspect de savană.
Teritoriul se bucură de un climat tropical oceanic, cu o temperatură anuală medie de 22,5 °C. Există două anotimpuri, unul cald, din noiembrie până în aprilie, cu temperaturi maximale între 28 °C și 30 °C, și un sezon răcoros cu temperaturi între 20 °C și 23 °C. Între cele două, uneori de la sfârșitul lui decembrie până în luna mai, există un sezon umed, al cicloanelor.
1870: Împăratul Napoleon al III-lea al Franței este detronat și se declară cea de-A Treia Republică Franceză.
A Treia Republică Franceză (franceză Troisième République Française) este numele dat regimului politic din Franța între 1870 și 1940. A fost o democrație parlamentară ce a luat naștere după căderea celui de al doilea Imperiu Francez în urma războiului Franco-Prusac din 1870 și a supraviețuit până la capitularea Franței la începutul celui de al doilea război mondial în 1940. În anii 1870 inițiatorii republicanismului au considerat această formă de guvernământ ca fiind cea care „divide cel mai puțin opiniile Franței”. Cu toate acestea, chiar dacă cea de a treia republică a fost regimul politic cel mai longeviv după revoluția din 1789, regimul nu a fost foarte apreciat.
1929: Călătoria de 35 de zile prin lume a dirijabilului german LZ 127 Graf Zeppelin se încheie la Friedrichshafen. Aproximativ 40.000 de oameni vor asista la revenirea lui.
1998: La Menlo Park, California, SUA, Larry Page și Serghei Brin au înființat compania Google cu scopul de a promova motorul de căutare pe care l-au dezvoltat ca proiect de cercetare la Universitatea Stanford.
Numele „Google” este un joc de cuvinte de la googol, neologism englez pus în circulație de către americanul Milton Sirotta în anul 1938, prin care acesta desemna numărul foarte mare, format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri.
La sfârșitul anului 2007 a fost cotat drept cea mai puternică marcă globală, după criteriul valorii în milioane de dolari (86.057 milioane dolari SUA), dar și după modul de percepție de către utilizatori, următoarele locuri fiind ocupate de companiile General Electric, Microsoft, Coca-Cola, China Mobile, IBM, Apple, McDonald’s, Nokia și Marlboro.
De asemenea, conform unui sondaj realizat de compania Harris Interactive, Google a fost declarată, la sfârșitul lui 2007, ca fiind compania americană cu cea mai bună reputație, mai ales datorită modului în care își tratează angajații.
În august 2016, guvernul britanic a anunțat introducerea unei noi taxe, supranumită „taxa Google”, de 25% din profiturile obținute în Marea Britanie, dar repatriate, de companiile multinaționale.










