Participasem la un joc piramidal în copilărie, trimiteai unei persoane aflate în fruntea unei liste o vedere, parcă, și la un moment dat primeai o mulțime de vederi. Am primit câteva vederi atunci.
Cândva în anii 70 a existat un alt joc piramidal, cumpărai cu 10 lei o hârtie pe care erau 5 nume și regulamentul jocului, expediai 50 de lei prin mandat poștal cuiva aflat în fruntea listei, făceai alte 5 formulare cu regulamentul cu lista în care tu erai ultimul de pe listă dar primul dispărea, vindeai hârtiile astea cu nume cu câte 10 lei, cei 5 care cumpărau listele repetau povestea și la un moment dat ar fi urmat să primești 31250 de lei (5X5x5x5x50). Tatăl meu vitreg chiar a câștigat din jocul ăla vreo 12000 de lei.
Cred că era în august 1993 când am citit în săptămânalul Tinerama, a lui Max Bănuș, despre Caritas. Trebuia să mergi la Cluj și să depui la casieria loc o anumită sumă, primeai chitanță, și după 3 săptămâni primeai de 8 ori mai mult.
Atunci când citisem eu articolul se ajunsese la un milion de depunători.
Mă aflam în tramvai, am făcut un calcul simplu, dacă la 1 iulie avem un milion, peste 3 săptămâni avem nevoie ca pentru fiecare depunător inițial să avem 8, deci vor trebui să existe 8 milioane de depunători, după care, peste încă 3 săptămâni, vor trebui să existe 8×8 adică 64 de milioane de depunători. Se va fi terminat populația țării, deci tot sistemul va cădea. Când am ajuns la serviciu am întrebat-o pe colega mea de birou dacă auzise de Caritas. Auzise. I-am spus data când va cădea. Țin minte că mă înșelasem cu 3 zile.
CItitorii mai tineri ar putea să creadă că acea firmă, Caritas, a fost o țeapă obișnuită, condusă de amărâtul ăla de Stoica, despre care citeam ieri că doarme în scara blocului.
Nici pe departe, Ioan Stoica nu era decât omul din față, ca un fel de solist al unei formații. Dar în spatele lui stăteau forțe inimaginabil de puternice.
Caritasului i se făcea reclamă în fiecare zi la TVR1, televiziunea publică. Îi făceau reclamă în biserici preoții care se rugau pentru sănătatea lui Stoica. Liderii PUNR, un partid ultranaționalist, înființat de scursurile cele mai împuțite ale acestei țări (îi mai țineți minte pe Ioan Gavra, sau pe Ciontea, liderul Vetrei Românești, sau pe Moiș, un securist care omorâse niște oameni cu mașina, pe lângă ăia Dragnea & Comp erau exemple de democrație și de bun simț) se afișau de mână cu Stoica și garantau pentru el. Rapsozii populari compuseseră cântece despre Caritas și Stoica care salvează România, s-au scris cărți în care fenomenul era promovat.
Se ajunsese să se organizeze în intreprinderile țării acțiuni în care se colectau bani de la angajați și niște reprezentanți mergeau la Cluj cu valize de bani pentru a-i depune la Caritas.
De fapt totul fusese o operațiune bine elaborată a celor care administrau țara în acea perioadă (s-ar putea ca tot ăia să o administreze și în prezent). Să ne aducem aminte, pe lângă cei care au pierdut, oamenii obișnuiți care după o viață de muncă își pierduseră locul de muncă și odată cu acesta și statutul social, existau și oameni care făceau bani frumoși pe atunci. Mulți bani. Specula ajunsese ceva aproape legal. Se făcea contrabandă cu te miri ce, benzină, rulmenți, bluejeans, țigarete, până și cu becuri sau pistoale de lipit care la noi erau ieftine și la alții erau scumpe. În schimbul lor se aduceau alte lucruri pe care noi nu le aveam, mașini, camioane cu bluejeans și haine din piele, aparatură electronică sau bani de spălat. Se vindeau întreprinderile țării la preț de fier vechi. Am văzut în acea perioadă oameni care duceau la bancă bani în cutii de televizor (și televizoarele nu erau plate ca acum).
Era, aici în Timișoara, o doamnă care avea un mare magazin în centrul orașului. Nu vânduse femeia aia niciodată nici un ac, că dacă ar fi vândut ceva și-ar fi stricat decorul. De aceea și avea niște prețuri la care nu ar fi cumpărat nici șeicii din Dubai. Dar periodic călătorea în Germania și se întorcea cu o geantă plină de bani. Iar la magazin bătea frumos pe casa de marcat în fiecare seară o anumită sumă, spălând în felul acesta banii aduși cu geanta. Plătea ceva impozit pe profit dar renta, mai ales că pe atunci puteai să faci facturi “de Germania” la orice imprimantă, facturile externe practic nu se puteau verifica iar pentru cele românești nu trebuia decât să cumperi formularele la librărie. Erau mulți din ăștia.
Și banii ăștia mulți apăruți peste noapte trebuiau cumva preluați de la populație. Să nu mai fie ai întregului popor ci să ajungă doar în posesia unora din reprezentanții de frunte ai acestuia.
S-au mai spălat și aici bani, că existau bani făcuți și după revoluție și mai existau alții, mult mai mulți, de dinainte de revoluție.
– De unde aveți banii ăștia domnule ofițer, că leafa dumneavoastră pe ultimul an a însumat 12 milioane?
– De la Caritas, am depus cele 12 milioane și am primit 96 de milioane, după 3 săptămâni. Am depus și alea 96 de milioane și după încă trei săptămâni am primit 768 de milioane.
Caritasul a fost una din metode, au mai fost și altele.
Cu FNI-ul a fost la fel. Femeia aia pe care o vedeți în poza care însoțește articolul de jos a fost o fraieră căreia i s-a oferit un post de director și o leafă mare, iar ea, pentru că era o proastă obișnuită, care se credea deșteaptă, ca toți proștii, semna tot ce i se punea în față. Și după aceea a făcut câțiva ani de pușcărie, pentru că prostia se plătește. A făcut și Vântu pușcărie, dar pe ăla nu trebuie să-l plângem, i-a rămas destul pentru ca să trăiască îmbelșugat până la sfârșitul zilelor și el, și neam de neamul lui, 10 generații de acum înainte. Cred că ajunge dacă vă spun că ăla care le era contabil, sau ce era pe acolo, unul Văcăroriu, a ajuns prim ministru și după aceea șef al Curții de Conturi. În permanență la televizor puteau fi văzute reclame “Dormi liniștit, FNI te păzește”. CEC-ul, instituție a statului, a garantat pentru hoții ăștia.
Lucrurile astea se cunosc, s-au scris cărți pe această temă, au existat mii sau zeci de mii de articole în care se descrie cum s-au întâmplat aceste lucruri, ajunge să scrii “Caritas” într-un motor de căutare și se arde internetul.
Și totuși, paradoxal, există o întreagă generație, cei care la revoluție erau copii sau cei născuți după ‘89, care, dacă autoritățile le spun ceva sunt siguri că acela e adevărul. Doar s-a spus la televizor, trebuie să fie adevărat.
***
Alimentele au devenit atât de scumpe în Turcia încât oamenii au ajuns să apeleze la toate economiile pe care le făcuseră. Seceta, creșterea prețurilor la petrol, dar și deciziile guvernamentale au dus la o inflație alimentară de 20%.
***
Rusia anunţă retragerea din Tratatul „Ceruri Deschise”, ca reacţie la decizia similară a SUA
***
Iarba de mare din zonele de coastă pare că s-a adaptat la a capta particulele de plastic care au ajuns în mări și oceane prin poluare, formând mici bile de fibră poreclită „bile Neptun”, conform cercetătorilor, citați de The Guardian.
***
***
Vrei să vezi viitorul? Uită-te în bazele de date cu brevete de invenție!
Brevetele de invenție ne pot spun mai multe despre viitor decât observatorii trendurilor, scrie InnovationOrigins.com, o platformă europeană specializată în inovație, start-up-uri și tehnologie. Jurnaliștii exemplifică cu un raport al Oficiului European de Brevete, care a analizat imprimarea 3D în anul 2020 și care anunță inovații de domeniul SF pentru lentilele inteligente de ochelari.
În urmă cu zece ani, imprimarea 3D era rezervată doar pentru un grup mic de pasionați. Acum există o șansă bună ca până și soacra ta să printeze 3D o piesă de care avea nevoie. În ziua de astăzi, imprimarea 3D se numește „fabricație aditivă” și aduce operele SF în realitate.
Fabricația aditivă este acum folosită pentru realizarea de produse avansate, precum componente aviatice sau proteze.
***
Vă gândiţi să investiţi într-o criptomonedă? Fiţi pregătiţi să vă pierdeţi toţi banii. Acesta este mesajul venit din partea Autorităţii de Conduită Financiară din Marea Britanie (FCA), care a avertizat că investiţiile în criptomonede vin cu „riscuri foarte mari”, scrie CNN.
„FCA este conştientă de faptul că unele firme oferă investiţii în cripto-active sau împrumuturi şi promit profituri ridicate”, a declarat autoritatea de reglementare a serviciilor financiare, dar „dacă consumatorii investesc în aceste tipuri de produse, ar trebui să fie pregătiţi să-şi piardă toţi banii.”
***
Trump va părăsi Washingtonul miercuri dimineață, înainte de inaugurarea lui Biden
Președintele american Donald Trump va părăsi Washingtonul miercuri dimineață, cu câteva ore înainte de inaugurarea succesorului său democrat Joe Biden, au informat vineri mai multe ziare americane.
Donald Trump, care anunțase cu câteva zile în urmă că nu va participa la depunerea jurământului lui Joe Biden, va zbura la clubul său din Mar-a-Lago din Florida, unde intenționează să rămână mai mult timp.
***
Statul trebuie să fie acţionar majoritar în toate companiile de interes strategic naţional, iar Guvernul nu intenționează să le privatizeze, spune ministrul Energiei Virgil Popescu, ca reacţie la campania PSD care a anunțat că se […]
***
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a prelungit până la 30 iunie perioada în care consumatorii casnici de energie care până acum erau în regim reglementat își pot alege o ofertă pe piața concurențială de la furnizorul lor, informează Agerpres.
***
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) anunţă că se alătură seriei de proteste anunţate de Confederaţia sindicală Cartel Alfa, poliţiştii solicitând majorarea normei de hrană, abrogarea mai multor documente care anulează sau întârzie acordarea unor drepturi financiare, dar şi condiţii de muncă mai avantajoase.
***
UDMR este de acord cu desfiinţarea Secţiei speciale pentru magistraţi. PNL susţine aceeaşi idee
Liderul UDMR din Camera Deputaţilor, Csoma Botond, a declarat că UDMR este de acord cu desfiinţarea Secţiei speciale pentru magistraţi (SIIJ), dar nu vrea ca atribuţiile secţiei să revină la DNA, ci să fie preluate de Parchetul general, printr-un department special. El a declarat că a discutat şi cu „colegii din PNL”, care susţin aceeaşi idee.
***
La Unirea Shopping Center, kilometrul zero al imperiului Inditex şi cândva kilometrul zero al modei româneşti, este linişte.
***
Ce s-a ales de marii tepari ai Romaniei. I-au ajuns blestemele celor pe care i-au nenorocit: boala, saracie si ani grei de puscarie
Traiau in lux, cu milioane de euro in conturi, bani obtinuti din nefericirea multor romani pe care i-au pacalit. Blestemele celor care si-au dat si ultimul ban din casa in speranta ca vor „dormi linistiti” sau vor avea si „o felie de salam pe langa cea de paine” i-au ajuns din urma. Unii au grave probleme de sanatate, altii abia traiesc de pe o zi pe alta.
***
Amenințări, furturi și rasism. Poveștile migranților despre abuzurile Poliţiei de Frontieră Române
Anul trecut, în una dintre ultimele zile însorite ale lunii octombrie, ajung pe partea sârbească a graniței triple dintre România, Serbia și Ungaria. Mă plimb dintr-o casă abandonată în alta alături de o echipă sârbească care evaluează protecția migranților prin activități de informare pe teren, membri ai Centrul Umanitar pentru Integrare și Toleranță (HCIT).
***
***
În ultimii doi ani, șeful Direcției Generale de Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități (DGDPPRU) din cadrul Primăriei Timișoara, Culiță Chiș, a ordonat montarea a nu mai puțin de șase catarge cu steag tricolor în diferite zone din oraș. Potrivit renasterea.ro, municipalitatea a montat catargele fără să obțină în prealabil autorizație de construire. Poliția […]
***
Patru oameni de afaceri din Constanţa, printre care un fost preşedinte AVAS, au fost inculpaţi şi trimişi în judecată pentru o evaziune fiscală de aproape 20 de milioane de lei. Totul s-a petrecut în timp ce se punea la pământ Combinatul „Solventul” Timişoara.
***
Începutul de an aduce o binemeritată recunoaștere a parcursului, a relevanței și a vizibilității Teatrului Național din Timișoara. Chiar de Ziua Culturii Naționale, vineri 15 ianuarie, președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Teatrului Național, prin managerul său, Ada Hausvater, ordinul Meritul Cultural în Grad de Comandor.
Ordinul a fost acordat „pentru talentul și serviciile deosebite aduse culturii, artei, științei și promovării spiritului caritabil, prin opere de creație, interpretare și sociale, de impact național”. Festivitatea de decernare a acestei înalte distincții a avut loc la Palatul Cotroceni.
***
Timișoara va avea al doilea viceprimar din 19 ianuarie. La aproape patru luni de la alegeri
Primăria Timișoara va avea și cel de-al doilea viceprimar, pe Cosmin Tabără, începând de marți, 19 ianuarie. Atunci a fost programată ședința de consiliu local în care va fi ales noul edil. Convocarea a fost făcută de Ruben Lațcău, cel care a preluat temporar atribuțiile lui Dominic Fritz, bolnav de Covid-19.
***
***
Istoria ciudată a bărbaților disperați după transplanturile de testicule de maimuță
Știința a trecut prin multe transformări din 1920 până azi.
Pe atunci, doctorii nu prea știau cum funcționează transplanturile și unii dintre ei credeau că un transplant de testicule i-ar putea vindeca pe bărbați de impotență. Cum era greu să găsești pe cineva care era dispus să renunțe la niște organe sănătoase, oamenii de știință au început să ia în considerare transplanturile de la alte specii. În teorie, asta ar fi rezolvat problema stocului foarte mic de țesut uman.
Bineînțeles că asta sună groaznic astăzi, nu doar pentru că știi că impotența poate avea o varietate de cauze, unele fizice și altele psihologice, ba chiar în multe dintre ele nu are nicio legătură cu felul în care funcționează testiculele.
Unul dintre pionierii transplantului de testicule din vremea aceea era chirurgul Serge Abrahamovitch Voronoff. Născut în Rusia în 1866, Voronoff s-a mutat în Franța pentru studii și a devenit cetățean francez. Între 1896 și 1910, Voronoff a lucrat într-o clinică din Egipt, unde a devenit interesat de efectele pe termen lung ale castrării, despre care se credea, pe atunci, că ar prelungi viața unui bărbat (o corelație descoperită și de unele studii recente).
Voronoff și-a dedicat întreaga carieră explorării legăturii dintre gonade și longevitate. Era convins că secretul tinereții stă ascuns în hormonii sexuali și nu era singurul care credea asta: în 1889, Charles-Édouard Brown-Sequard, unul dintre tăticii endocrinologiei moderne, s-a injectat cu un extract de testicule de porc și câine. Inspirat de experiment, Voronoff a testat elixirul pe el însuși. Serul nu a avut efectul dorit.
***
Istoria CEC BANK. Povestea celui mai vechi brand din sistemul bancar românesc
La 1 ianuarie 1865, cu 15 ani înainte de începerea operaţiunilor Băncii Naţionale, Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni îşi începea activitatea, sub conducerea lui Eric Winterhalder, fost director şi secretar general al Ministerului Finanţelor. Apărea, aşadar, prima instituţie de credit public din România.
Reclamă de arhivă:
Bunic: „Stiti ca si noi oamenii avem un stup? Casa de Economii si Comsemnatiuni, unde ne depunem banii ce ne prisosesc la un moment dat, ca sa fie pastrati in siguranta. Dar nu numai atat, ci si sporiti prin dobanzi si castiguri si de unde ii luam cand dorim.”
Nepoata: „Bunicule spune-mi, te rog, albinele au invatat de la om sau omul a invatat de la albine treaba asta cu economia?”
Bunic: „Asta o sa inveti tu cand o sa cresti.”
Nepoata: „Aha, cand o sa fiu mare, o sa fiu si eu harnica si econoama ca o albinuta.”
***
Cum era pedepsita in Romania comunista „vanzarea preferentiala a carnii”. Modul in care militienii si securistii vegheau permanent ca cetatenii sa nu faca specula
Înainte de 1989, lista „specialitatilor” de carne includea gheare si gaturi de pasare – „tacamuri de pui”, picioare de porc – „adidasi”, capatani de porc- „calculatoare”, coaste de porc – „acordeoane”, peste congelat, conserve rusesti de peste, pui de Gostat, „fratii petreus”. Chiar si acestea erau greu de gasit in magazinele comuniste.
***
Chiar dacă aura politică a evenimentelor din 1914-1918 iradia scopuri nobile, patriotice și unioniste, la firul ierbii lucrurile stăteau exact pe dos. Clasa politică și, mai ales, guvernul liberal condus de Brătianu jefuiseră la propriu țara, profitînd de restricții, de contractele de stat și de legislația de război. Se făcea speculă cu alimente și cu furnituri de campanie, trafic cu bunuri ale statului, se dădeau legi cu dedicație pentru furnizorii armatei. Se incendiau depozite de hrană și muniții pentru a […]
***
El o fi cerut, dar de ce i s-a dat cu ochii închiși?
Îi țineți minte pe cei doi escroci din Huckleberry Finn? Cel mai bătrîn își zicea duce, celălalt se recomanda rege. Asta însă numai între ei, cu Huck și cu Jim, drept martori, pe plută. Altfel erau actori, frații din Anglia ai unei bogate familii americane și conferențiari de ocazie. Cei doi și-au încheiat cariera tăvăliți în catran și prin fulgi într-un orășel din sud unde urma să dea cea de-a doua reprezentație cu Girafa Regelui, piesa în care regele umbla […]
***
Povestea neromantata a fizicianului Stefan Micle, sotul celebrei Veronica a lui Eminescu. „N-avea cum sa stie ca tanara sotie urma sa-l cunoasca pe marele nostru poet”
Stefan si Veronica Micle FOTO Facebook/ Cristian Presura
Fizicianul Cristian Presura publica, intr-o postare pe Facebook, un scurt portret al fizicianului Stefan Presura, unul dintre cei mai respectati oameni de stiinta din istoria Romaniei.
Redam, mai jos, cuvintele scrise de Cristian Presura despre Stefan Micle:
„Aceasta postare nu este despre Mihai Eminescu, ci despre sotul Veronicai Micle, fizicianul Stefan Micle. Nu este despre bine si rau, ci despre cum viata te duce in directii suprinzatoare.