1512: Tavanul Capelei Sixtine , pictat de Michelangelo , este expus publicului pentru prima dată.
Capela Sixtină este o capelă din Palatul Apostolic, reședința oficială a papei în Vatican. Cunoscută inițial sub numele de Cappella Magna („Marea Capelă”), își ia numele de la Papa Sixtus al IV-lea, care a făcut-o să fie construită între 1473 și 1481. Astăzi, este locul conclavului papal, procesul prin care este selectat un nou papă. Faima capelei constă în principal în frescele care îi decorează interiorul, în special tavanul Capelei Sixtine și Judecata de Apoi, ambele de Michelangelo .
În timpul domniei lui Sixtus al IV-lea, o echipă de pictori renascentiști, inclusiv Sandro Botticelli, Pietro Perugino, Pinturicchio, Domenico Ghirlandaio și Cosimo Rosselli, a creat o serie de fresce înfățișând Viața lui Moise și Viața lui Hristos. Acestea au fost finalizate în 1482, iar la 15 august 1483 Sixtus al IV-lea a celebrat prima liturghie în Capela Sixtină pentru Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în timpul căreia capela a fost sfințită și închinată Fecioarei Maria.
Între 1508 și 1512, sub patronajul Papei Iulius al II-lea , Michelangelo a pictat tavanul capelei, un proiect care a schimbat cursul artei occidentale și este considerat una dintre cele mai importante realizări artistice ale civilizației umane.
1520: Strâmtoarea Magellan , pasajul imediat la sud de America de Sud continentală care leagă Oceanul Pacific și Oceanul Atlantic, este descoperită și navigată pentru prima dată de exploratorul european Ferdinand Magellan în timpul primei călătorii de circumnavigație înregistrate.
1896: O imagine care arată sânii goi ai unei femei apare pentru prima dată în revista National Geographic
1928: Inaugurarea Radio România.
Radiofonia românească a debutat în 1908 prin instalarea unui post de radiotelegrafie la Constanța, aparținând Serviciului Maritim Român.
În anul următor marina militară a instalat trei posturi la Călărași, Giurgiu și Cernavodă. În 1912, din pricina întreruperii totale a legăturilor telefonice și telegrafice prin fir, România a fost în pericol de a nu comunica cu aliații săi.
Cu concursul inginerului Vintilă Brătianu, inginerul Emil Giurgea a reușit să instaleze în Parcul Carol I un post de emisie-recepție de 12 kW. De energia electrică necesară s-a ocupat inginerul Dimitrie Leonida. Până în 1928, în România fuseseră instalate numeroase posturi de radiocomunicații.
În 1921, dintr-o initiațivă guvernamentală, s-a înființat o rețea de posturi radiotelegrafice care acoperea teritoriul țării.
Între 1925 – 1928, un grup de radioamatori al cărui inițiator a fost Dragomir Hurmuzescu (1865 – 1954) au militat pentru înființarea postului național de radiodifuziune. Profesorul Hurmuzescu a creat, la sfârșitul anului 1924, Asociația Prietenii Radiofoniei, în cadrul Institutului Electrotehnic, înființat tot de el.
Din inițiativa acestui grup s-a deschis în 1920 un curs de radiocomunicații la Universitatea București. În anul 1925 s-au înregistrat progrese importante în domeniul telefoniei, telegrafiei fără fir și radiofoniei.
La 19 noiembrie 1925, ora 15, în cadrul expoziției Luna Bucureștilor, a fost efectuată prima emisiune în limba română cu un post de tip Levy de 50 de wați, efectuată de inginerul C. Cottescu, cu un program de divertisment.
În 1927, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonați.
La sfârșitul anului 1927, se pun bazele legale ale constituirii primei societăți naționale de radio din România, cu capital majoritar de stat, Consiliul de Miniștri declarând constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România (art.2 din Jurnalul nr. 2915/22 decembrie 1927 al Consiliului de Miniștri). Prima Adunare generală a Societății de Difuziune Radiotelefonică are loc la 17 ianuarie 1928. Societatea va fi înregistrată oficial la tribunal în martie 1928.
La 7 aprilie 1928, Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România comandă la firma Marconi’s Wirelles Telegraph Company Ltd. din Londra un post de emisie cu o putere de 12 kW și cumpără imobilul din Str. General Berthelot nr. 60, unde își instalează sediul central, și un teren de 10 ha situat în comuna Băneasa, unde se instalează o antenă puternică.
În aceste condiții a fost posibilă prima emisiune a postului Radio Romania, joi, 1 noiembrie 1928, la ora 17, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,15 kw. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de președinte al Consiliului de Administrație. A urmat un program muzical, știri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic, știri sportive. În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00 – 19.00 și 20.30 – 24.00, programul îmbogățindu-se cu noi rubrici.
La început, la Radio București lucrau 17 persoane. Printre ele: inginerul Emil Petrașcu – Director Tehnic, Domnica Păun Ghițescu – Șefa Secretariatului General, Margareta Marinescu – prima crainică, Radu Vasilescu – crainic sportiv.
Pentru ca publicul să aibă acces la acest nou mijloc de comunicare, se propune în acea perioadă scăderea taxelor la importul de aparate de radio. Programele se dezvoltă considerabil și datorită instalării unui nou emițător de 12 KW la Băneasa. În ciuda dificultăților tehnice, numărul orelor de emisie crește în fiecare an: de la 305 în 1928, la 2200 în 1929, 2264 în 1931; 2936 în 1932 ; 3250 în 1933; 3517 în 1934.
1941 – Fotograful american Ansel Adams face o poză cu răsăritul lunii peste orașul Hernandez, New Mexico, care avea să devină una dintre cele mai faimoase imagini din istoria fotografiei.
1951: Operațiunea Buster–Jangle : șase mii cinci sute de soldați ai Armatei Statelor Unite sunt expuși la explozii atomice „Desert Rock” în scopuri de antrenament în Nevada. Participarea nu este voluntară.
Patru unități ale armatei americane au participat la testul Operațiunea Buster–Jangle „Dog” pentru manevre de luptă după detonarea unei arme nucleare.
Personalul a fost instruit să creeze găuri de vulpe și să construiască locații de arme și buncăre într-o poziție defensivă la 11 km sud de zona de detonare. După ce bomba nucleară a fost detonată, trupele au primit ordin să înainteze spre zona afectată. În timp ce călătoreau mai aproape de punctul zero, trupele au asistat la efectele armei nucleare asupra fortificațiilor care au fost amplasate în locație în pregătirea testelor. Trupele terestre s-au apropiat de până la 900 de metri de punctul zero înainte de a primi instrucțiuni să iasă din zonă. Biroul de Cercetare Resurse Umane a fost însărcinat să culeagă date despre experiențele psihologice ale trupelor după ce au asistat la o astfel de detonare și s-au apropiat de zona afectată.
1952: Testarea armelor nucleare: În atolul Eniwetok, Statele Unite detonează cu succes Ivy Mike, primul dispozitiv termonuclear. Explozia a avut un randament de zece megatone echivalent TNT.
Dispozitivul „Mike” era în esență o clădire care semăna mai degrabă cu o fabrică decât cu o armă.
A fost instalat pe insula Pacificului Elugelab , parte a atolului Enewetak.
În total, 9.350 de militari și 2.300 de civili au fost implicați în detonarea „Mike”. Operațiunea a implicat cooperarea armatei, marinei, forțelor aeriene și serviciilor de informații ale Statelor Unite. USS Curtiss a adus componente din Statele Unite la Elugelab pentru asamblare.
Testul a fost efectuat la 1 noiembrie 1952 la ora locală 07:15 (19:15 pe 31 octombrie, ora medie a Greenwich). A produs un randament de 10,4 megatone de TNT
1962: Din Rusia a fost lansată, pentru prima oară, o rachetă cosmică cu destinația planeta Marte. La bord era instalată stația automată interplanetară MARTE-1.
Mars 1 , cunoscut și sub numele de 1962 Beta Nu 1 , Mars 2MV-4 și Sputnik 23 , a fost o stație interplanetară automată lansată în direcția lui Marte la 1 noiembrie 1962, prima din programul sovietic al sondei Marte, cu intenția de a zbura pe lângă planetă la o distanță de aproximativ 11.000 km (6.800 mi). A fost conceput pentru a vizualiza suprafața și a trimite înapoi date despre radiația cosmică, impactul micrometeoroizilor și câmpul magnetic al lui Marte, mediul de radiație, structura atmosferică și posibilii compuși organici.
După ce au părăsit orbita Pământului , nava spațială și cea de-a patra etapă a amplificatorului Molniya s-au separat și au fost instalate panourile solare. Telemetria timpurie a indicat că a existat o scurgere la una dintre supapele de gaz din sistemul de orientare, astfel încât nava spațială a fost transferată la stabilizare giroscopică . A făcut şaizeci şi unu de transmisii radio, iniţial la intervale de două zile şi mai târziu la cinci zile, conţinând o cantitate mare de date interplanetare.
1963: Se deschide oficial Observatorul Arecibo din Arecibo, Puerto Rico, cu cel mai mare radiotelescop construit până la acea vreme; recordul a durat până în 2016, odată cu inaugurarea radiotelescopului chinezesc Telescopul FAST.
Observatorul Arecibo este un radiotelescop situat în apropiere de orașul Arecibo, pe coasta de nord a insulei Puerto Rico. Este exploatat de Universitatea Cornell, cu un acord de cooperare cu National Science Foundation.
Radiotelescopul a fost construit de armata SUA cu scopul inițial de a studia „semnăturile” capetelor de luptă, ogivelor nucleare și țintelor false sovietice care reintră în atmosferă, spre a sprijini luarea rapidă a unei decizii de către cei care mânuiau sistemul de rachete anti-balistice Nike-X, proaspăt intrat în înzestrare.
Până în 2016 acest radiotelescop era cel mai mare telescop simplu construit vreodată. El colecta date radioastronomice, de aeronomie terestră și date radar planetare pentru oamenii de știință din lumea întregă. Utilizarea telescopului se făcea după supunerea de propuneri unui comitet independent.
Radiotelescopul era folosit îndeosebi pentru observarea obiectelor stelare.
În noiembrie 2020 telescopul a fost închis definitiv, după ce două cabluri care susțin structura s-au rupt și nu a fost găsită o modalitate sigură de a face reparația.[5] La 1 decembrie 2020 platforma de instrumente s-a prăbușit peste antena parabolică, punând în mod irevocabil capăt rolului jucat de acest radiotelescop în astrofizică.
1968: Misiunea militară a SUA în Vietnam a inițiat Proiectul Phoenix.
Programul Phoenix a fost inițiat în 1967, sub numele de „Programul de coordonare și exploatare a informațiilor”.
Supravegheat inițial de către Operațiuni civile și sprijin pentru dezvoltare rurală (CORDS), acesta a fost alcătuit din numeroase agenții: CIA, Forțele speciale ale armatei americane, Comandamentul de asistență militară din Vietnam (MACV), US Navy SEALs, Compania 1 de recunoaștere a forțelor din cadrul Corpului de pușcași marini al SUA, agenți ai Forțelor speciale ale Echipei de pregătire a armatei australiene din Vietnam (AATTV) și Forța de teren a poliției naționale din Republica Vietnam.
Sistemul funcționa ciclic; cei luați pentru interogatoriu erau torturați pentru a obține informații, care erau apoi date către PRU și forțele de teren pentru a fi folosite în misiuni ulterioare.
Cei care au fost capturați erau interogați prin multe mijloace îngrozitoare: șocuri electrice, bătăi, atacuri cu câini și înfometare.
Au existat, de asemenea, cei care erau ținta asasinatului de către echipele PRU. Multe relatări spun că, atunci când un individ era vizat, întregul său sat era în pericol. Agenții omorau frecvent pe oricine le stătea în cale, mulți dintre ei aflându-se în locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Programul Phoenix a fost în mare parte desființat până la sfârșitul anului 1972, ca urmare a protestelor publice. Cu toate acestea, au existat mici grupuri care au rămas în acțiune până la căderea Saigonului, aproape trei ani mai târziu.(evenimentulistoric.ro)
1979 – În Bolivia, colonelul Alberto Natusch execută o lovitură de stat sângeroasă împotriva guvernului constituțional al lui Wálter Guevara.
Natusch este de origine germană și franceză, și nepotul fostului președinte al Boliviei Germán Busch, a fost un ofițer militar de carieră care la sfârșitul anilor 1970 a ajuns la gradul de colonel în armata boliviană. A fost timp de mulți ani un membru de încredere al cabinetului dictatorului militar Hugo Banzer.
La 1 noiembrie 1979, colonelul Natusch a executat o lovitură de stat sângeroasă împotriva guvernului constituțional al doctorului Wálter Guevara , care fusese constituit de Congres cu doar trei luni mai devreme și însărcinat să conducă țara către alegeri din 1980.
A fost o lovitură de stat tradițională de dreapta, organizată de ofițeri care au servit în lunga dictatură a generalului Hugo Banzer (1971–78) și care au avut multe de pierdut din cauza unei anchete în curs de desfășurare a Congresului a presupuselor fapte criminale și economice comise în timpul „Banzerato-ul”.
În orice caz, populația a rezistat mai degrabă eroic loviturii Natusch, condusă de o grevă națională a forței de muncă convocată de Central Obrera Boliviana (COB) a lui Juan Lechín.
Aproape universal insultat pentru vărsarea de sânge pe care a declanșat-o în numele ambițiilor sale personale, colonelul Natusch s-a retras din viața publică. În 1981, a condus o revoltă militară împotriva regimului lui Luis García Meza Tejada , deși nu a reușit să răstoarne regimul, a condus la demisia lui Garcia Meza și la înlocuirea acestuia cu Celso Torrelio.
Retras din armata, Natusch a murit la Santa Cruz pe 23 noiembrie 1994, la vârsta de 61 de ani.
1981: Antigua și Barbuda își câștigă independența față de Marea Britanie.
1993: A luat ființă Uniunea Europeană, în urma Tratatului de la Maastricht.
