1795: S-a înființat „Biroul de longitudini”, cu sediul la Paris, având drept scop de a sprijini progresul astronomiei și aplicațiile acesteia în navigație, geografie și geodezie.
1910: A avut loc, la Paris, premiera baletului „Pasărea de foc” al compozitorului Igor Fiodorovici Stravinski.
1923: S-a înființat Clubul Rapid București (atunci CFR București).
Pe 25 iunie 1923, muncitorii (cunoscuţi, în acea vreme, sub denumirea de „ciocănari”) de la Atelierele Griviţa s-au întâlnit la Şcoala primară din cartier şi au semnat actul de naştere al echipei CFR Bucureşti. Prin 1922 exista o echipă de fotbal care se antrena şi juca la „Rampa Militari”, pe locul unde se află acum Gara Basarab. Câţiva dintre jucătorii acelei echipe (Tudor Stan, Tudor Petre, Gheorghe Florescu, Gogu Alexandru) aveau să facă parte şi din trupa născută în iunie 1923. Adunaţi într-o sală a Şcolii primare din cartierul Griviţa, cei amintiţi mai sus, dar mai ales lucrătorii de la Atelierele Griviţa (Dumitru Constantinescu, Geza Ginger, Franz Hladt, Grigore Grigoriu sau Teofil Copaci) au luat hotărârea de a întemeia un club sportiv. O altă echipă, Excelsior, activa în cartier. Jucătorii de la „Rampa Militari” şi de la „Excelsior” (Emil Dobrescu, Vasile Constantinescu, Gheorghe Mărculescu, Dumitru Itu) au venit la noua echipă CFR Bucureşti, care l-a ales ca preşedinte pe maistrul Teofil Copaci, iar căpitan al echipei pe strungarul Grigore Grigoriu. Secretar al clubului a fost numit inginerul Aurel Fotiade.
1950: Începutul războiului coreean, încheiat prin semnarea la Panmunjom, la 27 iulie 1953 a armistițiului dintre Republica Populară Democrată Coreeană și Republica Coreea.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, peninsula coreeană a fost eliberată de sub dominația japoneză, dar a fost împărțită în două zone de ocupație de-a lungul paralelei 38: sovieticii în nord și americanii în sud. Această împărțire a fost menită să fie temporară, dar tensiunile ideologice între cele două superputeri au dus la formarea a două state separate: Coreea de Nord, comunistă și susținută de URSS și China, și Coreea de Sud, capitalistă și susținută de Statele Unite și aliații săi.
În dimineața zilei de 25 iunie 1950, trupele nord-coreene au traversat paralela 38 și au invadat Coreea de Sud, declanșând astfel războiul. Această acțiune a fost rapid denunțată de Națiunile Unite, care au votat pentru intervenție militară în sprijinul Coreei de Sud. Sub conducerea generalului Douglas MacArthur, forțele ONU, compuse în principal din trupe americane, au intervenit pentru a respinge invazia.
Războiul Coreean a cunoscut mai multe faze distincte. În primele luni, forțele nord-coreene au avansat rapid și au capturat aproape întregul teritoriu sud-coreean, inclusiv Seul. Cu toate acestea, o contraofensivă majoră condusă de ONU a început în septembrie 1950, culminând cu debarcarea amfibie de la Inchon, care a schimbat cursul războiului. Forțele ONU au reușit să recucerească Seul și au avansat adânc în teritoriul nord-coreean, aproape de granița cu China.
Această avansare a forțelor ONU a determinat intervenția Chinei, care a trimis sute de mii de soldați să susțină Coreea de Nord. În lunile următoare, frontul s-a stabilizat în apropierea paralelei 38, iar luptele au continuat într-un impas sângeros până în 1953.
Pe 27 iulie 1953, un armistițiu a fost semnat, punând capăt luptelor active, dar nu și războiului în mod oficial. Frontiera dintre cele două Corei a fost stabilită de-a lungul unei zone demilitarizate (DMZ), care rămâne una dintre cele mai fortificate regiuni din lume. Războiul Coreean a avut un cost uman imens, cu milioane de victime.
Războiul Coreean a avut și consecințe profunde și de durată. Peninsula coreeană rămâne divizată, iar tensiunile dintre nord și sud sunt încă prezente. Coreea de Sud a devenit una dintre cele mai dinamice economii din lume, dar și țara cu cel mai ridicat număr de sinucideri din lume, în timp ce Coreea de Nord a rămas un stat izolat și autocratic. Relațiile internaționale au fost, de asemenea, influențate, războiul contribuind la escaladarea Războiului Rece și la conturarea politicii externe americane în Asia.
1955: A fost înființată, la București, Bibioteca Centrală de Stat, azi Biblioteca Națională a României.
1984: Inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție a Casei Republicii și a Bulevardului „Victoria Socialismului” din București.
1991: Detrămarea Iugoslaviei începe când Slovenia și Croația își declară independența față de Iugoslavia .
Iugoslavia a fost fondată după Primul Război Mondial, reunind diverse națiuni și etnii sub o singură entitate statală. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost ocupată de forțele Axei, dar rezistența partizană condusă de Josip Broz Tito a reușit să elibereze țara. După război, Tito a devenit liderul unei noi Iugoslavii comuniste, care a încercat să balanseze influența sovietică și occidentală, menținând o politică de nealiniere.
După moartea lui Tito în 1980, Iugoslavia a început să se confrunte cu probleme economice grave, tensiuni etnice și regionale crescânde. Sistemul federal iugoslav, bazat pe o distribuție complexă a puterii între republici și provincii autonome, a devenit din ce în ce mai disfuncțional. Naționalismul a început să câștige teren în diferitele republici, alimentat de lideri politici care vedeau în separare o soluție la criza economică și la centralismul de la Belgrad.
Destrămarea Iugoslaviei a început oficial în 1991, când Slovenia și Croația și-au declarat independența. Răspunsul guvernului iugoslav, dominat de sârbi, a fost inițial violent, conducând la războiul de independență sloven și războiul croat de independență. În timp ce conflictul din Slovenia a fost relativ scurt, războiul din Croația a fost mult mai sângeros și devastator.
În Bosnia și Herțegovina, lucrurile au devenit și mai complicate. Declararea independenței în 1992 a dus la un război civil complex, implicând bosniaci, sârbi bosniaci și croați bosniaci. Acest conflict a fost marcat de atrocități grave, inclusiv genocidul de la Srebrenica, și de asediul orașului Sarajevo.
Pe măsură ce războaiele din fosta Iugoslavie escaladau, comunitatea internațională a fost nevoită să intervină. NATO a efectuat bombardamente împotriva pozițiilor sârbe pentru a pune capăt asediului asupra Sarajevo și pentru a opri epurarea etnică. În 1995, Acordul de la Dayton a pus capăt războiului din Bosnia și Herțegovina, stabilind o structură complexă de guvernare pentru a menține pacea.
Ultimul conflict major din seria de războaie iugoslave a fost războiul din Kosovo, care a avut loc între 1998 și 1999. Confruntările dintre forțele sârbe și separatiștii albanezi au dus la o nouă intervenție NATO, culminând cu bombardamente aeriene care au forțat retragerea forțelor sârbe din Kosovo.
Destrămarea Iugoslaviei a avut consecințe profunde și de durată. Șapte state noi au apărut pe harta Europei: Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Kosovo. Tensiunile etnice și politice rămân încă prezente în regiune, iar procesul de reconciliere și de reconstrucție este unul dificil și de lungă durată.
Economiile acestor noi state au trebuit să se reconstruiască după anii de război și distrugere. Integrarea europeană a fost văzută ca o soluție pentru stabilitatea și prosperitatea regiunii, dar procesul a fost unul lent și complicat
