1493: Cristofor Columb a descoperit Insula Dominica în Marea Caraibilor.
1792: Mexic: se deschid porțile Universității de la Guadalajara, în „Noua Galiție” (azi Estado de Jalisco).
1795: Franța: Se constituie „Directoratul”.
Directoratul este regimul politic din Prima Republică Franceză, însărcinat cu puterea executivă, între 26 octombrie 1795 (4 brumar, an IV) și 9 noiembrie 1799 (18 brumar, an VIII). Este urmașul Convenției Naționale.
Organizat pe baza Constituției din 1795 (adoptată de Convenția thermidoriană), Directoratul (un organ executiv alcătuit din cinci persoane) s-a confruntat cu multe dificultăți: inflație, situație financiară catastrofală, tensiuni sociale, acțiunile regaliștilor pentru reinstaurarea monarhiei și ale iacobinilor pentru a reveni la putere. Pe plan extern, folosind geniul militar al lui Napoleon Bonaparte, Franța obține importante victorii împotriva Austriei, în urma cărora a primit malul stâng al Rinului și Italia de Nord) și a purtat războaie cu Anglia (1798-1799).
În perioada Directoratului, cei de la conducere au fost preocupați, în primul rând, de menținerea ordinii și au vizat mai puțin schimbările revoluționare, din acest considerent confruntându-se cu o serie de revolte care au fost înăbușite. Situația internă era dificilă deoarece principiile democratice erau greu de transpus în practică, sistemul nefiind consolidat încă. Deși era instituit principiul separării puterilor în stat și erau garantate o serie de drepturi și libertăți și alegerile libere, aceste practici democratice erau de multe ori încălcate.
Tot în această perioadă au izbucnit mișcări monarhiste, determinate și de excluderea susținătorilor monarhiei din viața politică, dar ele au fost înfrânte de un grup de tineri ofițeri (printre care și Napoleon Bonaparte).
1800: A fost înființată Casa Albă, reședința președinților SUA, situată în Washington. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului James Hoban.
Construirea a început cu punerea pietrei de temelie pe 13 octombrie 1792. Într-un jurnal păstrat de către comisarul pentru construcții din Districtul Columbia scrie că fundațiile au fost săpate chiar de sclavi. Fundațiile au fost construite de lucrători sclavi. Majoritatea celorlalte lucrări au fost făcute de către imigranți, mulți încă fără cetățenie. Cele mai multe dintre lucrările de construcție și tencuială au fost efectuate de către imigranții irlandezi și italieni. Perioada inițială de construcție a fost de opt ani, cu un cost estimat de 232,371.83 $ USD (2,4 milioane $ USD în 2005). Deși încă neterminată, Casa Albă a fost gata de ocupare în 1 noiembrie 1800. Când a finalizată construcția, pereții de gresie au fost acoperite cu un amestec de var și orez lipici, oferind casei o culoare familiară.
1820: Independența Ecuadorului.
1821: Independența statului Nicaragua.
1883: Spania: Antonio Gaudí, arhitectul modernist, primește aprobarea de a continua construcția „templului” barcelonez Sagrada Familia.
Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Aceasta nu este finanțată din bani publici, așa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de finanțare sunt donațiile private și încasările din biletele de intrare. Bugetul pentru anul 2009 se apropie de 20 milioane de euro. Numele oficial este Temple Expiatori de la Sagrada Família (în catalană).
Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viață fiind dedicați în exclusivitate acestuia. Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de construcție ale începutului secolului 20, preconizau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției. Gaudi ar fi comentat, în legătură cu acest termen: „Clientul meu nu se grăbește”. În prezent termenul estimat este anul 2026. După moartea lui Gaudi, în 1926, lucrările au continuat sub conducerea lui Domènech Sugranyes, până în 1936, când au fost întrerupte de Războiul Civil Spaniol.
Biserica are 18 turnuri, în ordinea înălțimii reprezentând pe cei 12 apostoli, cei 4 evangheliști, Sfânta Fecioară și, cel mai înalt turn, pe Iisus Hristos. Turnul central al lui Iisus va avea montat pe el o cruce uriașă. Înălțimea totală, de 170 m, este cu un metru mai mică decât a unui deal de lângă Barcelona, deoarece Gaudi considera că lucrarea sa nu trebuie să fie mai mare decât cea a lui Dumnezeu.
1834: A fost fondat în București Muzeul de Istorie Naturală și Antichități.
Adăpostit în clădirea Colegiului „Sf. Sava” şi condus în perioada 1837–1859 de Carol Wallenstein de Wella, austriac de origine croată, profesor de desen la Colegiu, muzeul a avut iniţial un rol didactic. Pe parcursul timpului muzeul a fost găzduit în diferite clădiri, sediul actual fiind proiectat şi construit prin strădania dr. Grigore Antipa, director în perioada 1893–1944.
1903: Cu sprijin din partea SUA, Panama se desprinde de Columbia și își proclamă independența.
1906: Alois Alzheimer prezintă la Congresul de medicină de la Tübingen datele fundamentale ale bolii care îi va purta numele.
Alois Alzheimer s-a născut la 14 iunie 1864 în orășelul Marktbreit, ca fiu al notarului Eduard Alzheimer. După absolvirea gimnaziului în Aschaffenburg, a studiat medicina la universitățile din Würzburg și Tübingen. În 1887 a obținut titlul de Doctor în Medicină cu o dizertație despre „Glandele ceruminoase ale urechii”. Începând cu anul 1888, timp de 14 ani lucrează – la început ca medic secundar (Assistenzarzt), mai târziu ca medic primar (Oberarzt) – în Spitalul de Boli Mintale din Frankfurt am Main nou înființat de Heinrich Hoffmann, sub conducerea lui Emil Sioli. Împreună cu acesta, introduce o nouă metodă de tratament a bolnavilor psihici, renunțându-se la mijloacele coercitive, cum ar fi „cămașa de forță”, în schimbul supravegherii bolnavilor în săli comune, folosirea băilor calde pentru liniștirea bolnavilor agitați, permiterea plimbărilor în parcul spitalului sau în împrejurimi. În Frankfurt ia contact cu Carl Weigert, Ludwig Edinger și cu Franz Nissl, care îl inițiază în morfologia patologică a creierului. Împreună cu Nissl întreprinde primele studii de Neuropatologie.
la 25 noiembrie 1901, Alzheimer examinează pentru prima dată o bolnavă, Auguste Deter, internată pentru modificări de comportament, tulburări de memorie, idei de persecuție, incapacitate de a mai întreprinde cele mai elementare activități în gospodărie. Alzheimer mai văzuse bolnavi cu fenomene de deteriorare mintală, majoritatea în vârstă de peste 70 de ani, deteriorare atribuită senilității, Auguste Deter. avea însă doar 51 de ani, fapt care l-a făcut să aprofundeze studiul clinic al acestui caz, căruia i-a pus la început un diagnostic vag de „Boală a uitării” (Die Krankheit des Vergessens).
La 9 aprilie 1906, Alzheimer primește știrea morții pacientei Auguste Deter, a cărei evoluție nu încetase să o urmărească. La examinarea amănunțită a creierului, obținut în urma autopsiei, constată modificări ale neocortexului și cortexului limbic, nedescrise până atunci, sub forma reducerii masei creierului, în special în regiunile frontale și parietale, dispariției unui mare număr de celule nervoase în aceste regiuni și apariției unor acumulări de substanțe proteice ca plăci dispuse în întreaga scoarță cerebrală, care conțin o proteină numită beta amiloid, înconjurată de celule în degenerare. La 3 noiembrie 1906, în cadrul celei de a 37-a Conferință a Psihiatrilor germani din Sud-vest ținută la Tübingen, Alzheimer prezintă comunicarea asupra unei forme „particulare de îmbolnăvire a scoarței creierului” (eine eigenartige Erkrankung der Hirnrinde). Constatările făcute apar în anul următor sub forma unui articol de două pagini în revista de specialitate „Allgemeine Zeitschrift für Psychiatrie und psychisch-gerichtliche Medizin” (1907, vol. 64, pp. 146–48). Acesta a fost primul caz de atrofie difuză presenilă a creierului, afecțiune care, la propunerea făcută de Emil Kraepelin încă în anul 1910, poartă numele său: Boala Alzheimer.
Medicina datorează lui Alzheimer primele cunoștințe asupra substratului morfologic al bolilor psihice care duc la demență: paralizia generală, arterioscleroza și atrofiile senile și presenile ale creierului. Lucrările sale, împreună cu Franz Nissl, asupra paraliziei generale, au demonstrat pentru prima dată prezența în creier a unor modificări caracteristice în cazul unor boli psihice nevindecabile și au dus la noțiunea de „psihoze organice”.
1906: A doua conferință internațională despre telegrafia fără fir adoptă mesajul SOS („Save Our Souls”, „Save Our Ship”) ca semnal internațional de forță majoră înlocuind semnalul CQD.
Acest semnal a fost adoptat pentru prima oară de către Guvernul German în aprilie 1905, și a devenit standardul la nivel mondial în cadrul celei de a doua Convenții Internaționale Radiotelegrafice, care a fost semnată la 03 noiembrie 1906 și a intrat în vigoare la 1 iulie 1908.
SOS a rămas principalul semnal radio maritim de primejdie până în 1999, când a fost înlocuit de Sistemul Global Maritimă de Siguranță.
De la început, semnalul de alarmă SOS a constat într-o succesiune continuă de trei puncte, trei linii, trei puncte (fără spații), care în codul Morse înseamnă „SOS”.
Acesta a fost, de asemenea, uneori, folosit ca un semnal de primejdie vizual, format din trei flash-uri scurte de lumină, trei lungi, trei scurte, sau cu „SOS”, scris în litere individuale. de exemplu, ștampilat într-un troian de zăpadă sau formate din busteni pe o plajă.Faptul că SOS poate fi citit partea din dreapta sus, precum și cu susul în jos a devenit important pentru recunoașterea vizuală, dacă este privit de sus.
1918: Polonia își declară independența față de Rusia.
1920: Se înființează Școala Politehnică din Timișoara.
1954: Linus Pauling primește Premiul Nobel pentru chimie.
Linus Carl Pauling s-a născut la data de 28 februarie 1901, în familia farmacistului Herman Henry William Pauling și a soției sale, Lucy Isabelle Darling. El a absolvit școala elementară și liceul în Condon și în Portland, Oregon. În 1917 a intrat la Oregon State College. A absolvit Oregon State College în 1922 devenind inginer chimist. Pauling s-a căsătorit cu Ava Helen Miller în 1923 și au avut patru copii. În anii 1919 – 1920 Pauling a fost preocupat de analiza cantitativă, colaborând cu California Institute of Technology. A fost doctorand între 1922 și 1925, luându-și doctoratul (summa cum laude) în chimie, cu mici aplicații în fizica și matematică. Doi ani mai târziu, el a acceptat postul de asistent universitar la Caltech, la catedra de chimie teoretică. În 1932, Pauling a publicat teoria sa detaliată privind teoria hibridizării orbitalilor și analizele privind tetravalența carbonului. După un an, a introdus conceptul de electronegativitate și scala Pauling privind electronegativitatea, putându-se pronunța asupra naturii legăturilor chimice. Pauling și-a continuat munca, publicând articole despre structura nucleului atomului. În 1954, Pauling a primit Premiului Nobel pentru chimie. Alături de biochimiști, Pauling a condus cercetarea cu raze-X modelând astfel structura proteinelor. Aceste descoperiri i-au ajutat pe savanții britanici să descopere structura în dublu – helix a moleculei de ADN.
1957: Uniunea Sovietică a trimis primul animal în spațiul cosmic -câinele Laika-, la bordul navei Sputnik II. Astfel, Laika a devenit prima ființă vie terestră care a navigat în spațiu, supraviețuind însă numai 7 zile.
1970: Salvador Allende este ales președinte al statului Chile.
1986: Statele Federale ale Microneziei au dobândit independența.
1994: Pe piața informatică este oferit Red Hat Linux 1.0.
1998: La Strasbourg este inaugurată Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), adesea numită informal „Curtea de la Strasbourg”, a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie confundată cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care are sediul la Luxembourg și este însărcinată cu soluționarea problemelor referitoare la dreptul Uniunii Europene.
Sistemul de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul subsidiarității. Este, în primul rând, de competența statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile. Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție.
1998: Iridium, firma americană de telecomunicații, lansează pe piață primul serviciu de telefonie „via satelit”.
