1392: Prima atestare documentară a orașului Roman în timpul lui Roman I Mușat al Moldovei.
1794: Revoluția franceză: Georges Jacques Danton, Camille Desmoulins și Fabre d’Églantine sunt arestați pentru o presupusă conspirație de către Comitetul de bunăstare sub conducerea lui Maximilien Robespierre.
După răsturnarea monarhiei și execuția lui Ludovic al XVI-lea în 1793, Franța se afla într-o situație critică: război cu puterile europene, revolte interne și o economie în colaps. În acest haos, Comitetul de Salvare Publică, condus de Robespierre, a instaurat o dictatură revoluționară bazată pe represiune. Oricine era suspectat de trădare sau moderație risca ghilotina.
Danton, unul dintre liderii inițiali ai Revoluției și fost membru al Comitetului, începuse să critice excesele Terorii. Alături de el, Camille Desmoulins, prieten apropiat și jurnalist influent, promova o linie mai moderată prin ziarul său, Le Vieux Cordelier, cerând o relaxare a măsurilor represive. Fabre d’Églantine, dramaturg și politician, fusese implicat într-o serie de afaceri dubioase, ceea ce a oferit un pretext suplimentar pentru arestare.
Pentru Robespierre și aliații săi, critica Terorii echivala cu o amenințare existențială. Danton și Desmoulins încercau să frâneze represiunea, dar în ochii lui Robespierre, aceasta era o dovadă a slăbiciunii lor sau, mai grav, a unei trădări. Fabre d’Églantine, deși nu era o figură centrală în opoziție, fusese implicat într-un scandal de corupție, ceea ce l-a transformat într-o țintă convenabilă.
Pe 30 martie 1794, sub acuzația de conspirație contrarevoluționară, cei trei au fost arestați și duși în fața Tribunalului Revoluționar. Procesul a fost o formalitate – verdictul era deja stabilit. Pe 5 aprilie 1794, Danton, Desmoulins, Fabre d’Églantine și alți colaboratori au fost ghilotinați.
1830: S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituționale de pe teritoriul României.
După războiul ruso-turc din 1828-1829, Imperiul Otoman a fost nevoit să accepte o ocupație rusească temporară în Principatele Române. În această perioadă, administrația rusă, sub conducerea generalului Pavel Kiseleff, a promovat o serie de reforme pentru modernizarea statului. Regulamentele Organice au fost redactate de comisii locale, dar sub stricta supraveghere a autorităților ruse, fiind adoptate oficial în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova.
Aceste acte au reorganizat administrația, justiția, economia și armata, având un impact profund asupra societății românești:
Domnia devenea ereditară în familia domnitoare, ceea ce limita intervențiile otomane în numirea domnitorilor.
Se instituia un Sfat Administrativ, precursorul viitoarelor parlamente.
Se stabilea un sistem fiscal mai coerent, reducând abuzurile impuse de dările medievale.
A fost introdus serviciul militar obligatoriu, pentru crearea unor unități de miliție națională.
Se moderniza organizarea orașelor și satelor, stabilindu-se reguli pentru evidența populației.
Una dintre reformele mai puțin cunoscute, dar esențiale, a fost impunerea numele de familie ca element obligatoriu de identificare. Până atunci, majoritatea oamenilor din Țările Române erau cunoscuți prin nume de botez și eventual un supranume derivat din ocupație, loc de origine sau trăsături fizice (ex.: „Ion Amotostivuitoriței”, „Gheorghe Bucureșteanu’”).
Prin Regulamentele Organice, fiecare familie trebuia să adopte un nume stabil, care urma să fie transmis ereditar. Această măsură a fost esențială pentru administrarea mai eficientă a populației, în special în noile registre de evidență.
1842: Anestezia cu eter a fost utilizată pentru prima dată, într-o intervenție a chirurgului american dr. Crawford Long.
Înainte de descoperirea anesteziei, chirurgia era un proces dureros și traumatizant pentru pacienți. Operațiile se realizau rapid, cu pacienții conștienți, iar durerea insuportabilă limita grav complexitatea intervențiilor. Medicii foloseau metode rudimentare pentru a reduce suferința, cum ar fi opiu, alcool sau hipnoza, dar eficiența acestora era scăzută.
Dr. Crawford Long, un medic din Georgia, a observat efectele eterului în timpul așa-numitelor „petreceri cu gaze”, unde participanții inhalau eter pentru a experimenta o stare de euforie și insensibilitate la durere. Inspirat de acest fenomen, Long a decis să testeze utilizarea eterului într-un context medical.
Pe 30 martie 1842, el a folosit eterul pentru a extirpa un chist de pe gâtul unui pacient, James Venable, fără ca acesta să simtă durere. După succesul intervenției, Long a continuat să utilizeze eterul la mai mulți pacienți, dar nu și-a publicat descoperirea decât în 1849, ceea ce a permis altor medici să-i revendice prioritatea.
Deși Long a fost primul care a utilizat eterul pentru anestezie, cel care a popularizat această tehnică a fost William T.G. Morton, un dentist care, în 1846, a demonstrat public utilizarea eterului într-o operație efectuată la Spitalul General din Massachusetts. Această demonstrație a consacrat oficial anestezia cu eter, ducând la adoptarea sa rapidă în spitalele din întreaga lume.
1858: Americanul Hyman Lipman, din Philadephia, înregistrează patentul creionului cu gumă de șters.
Creionul și guma de șters erau deja utilizate în mod separat înainte de invenția lui Lipman. Edward Nairne, un inginer englez, a realizat pentru prima dată o gumă de șters din cauciuc natural încă din 1770, descoperind accidental proprietățile acestuia de a îndepărta urmele de creion.
Hyman Lipman a dus această idee mai departe și a integrat guma direct în capătul unui creion, creând astfel un instrument de scris mai practic. Patentul său, numărul 19.783, descria un creion de lemn care conținea grafit la un capăt și o bucată de cauciuc la celălalt, oferind utilizatorilor posibilitatea de a corecta rapid greșelile.
Deși ideea era inovatoare, patentul lui Lipman a fost contestat în instanță. În 1875, Curtea Supremă a SUA a invalidat brevetul său, argumentând că invenția nu era suficient de originală, deoarece combina doar două obiecte deja existente. Cu toate acestea, creionul cu radieră a continuat să fie produs și utilizat pe scară largă.
În timp, această invenție a devenit un standard în educație și birouri, fiind folosită de milioane de oameni din întreaga lume. Astăzi, creionul cu radieră rămâne un simbol al procesului de învățare și al creativității, demonstrând importanța inovațiilor mici, dar practice.
1861 – Descoperirea elementelor chimice : Sir William Crookes își anunță descoperirea taliului
La mijlocul secolului al XIX-lea, oamenii de știință utilizau tot mai des spectroscopia de emisie, o metodă prin care substanțele erau analizate în funcție de spectrul de lumină pe care îl emiteau atunci când erau încălzite. Această tehnică fusese deja folosită cu succes pentru descoperirea ceziului și rubidiului de către Robert Bunsen și Gustav Kirchhoff în 1860.
Sir William Crookes, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul fizicii și chimiei, analiza reziduurile rezultate din prelucrarea minereului de seleniu când a observat o linie verde intensă în spectrul emis. Aceasta nu corespundea niciunui element cunoscut la acea vreme, ceea ce l-a condus la concluzia că descoperise un nou element chimic.
Crookes a numit noul element taliu, inspirat de cuvântul grecesc thalos („lăstar verde”), datorită culorii caracteristice a liniei spectrale verzi observate.
Taliul este un metal moale, alb-argintiu, asemănător plumbului, dar cu proprietăți toxice ridicate. De-a lungul timpului, acesta a fost utilizat în:
Industria electronică – în celule fotoelectrice și echipamente optice.
Medicină – în trecut, sărurile de taliu erau folosite pentru tratarea unor boli de piele, dar au fost retrase din cauza toxicității ridicate.
1867: Achiziția teritoriului Alaska: Statele Unite au cumpărat Alaska și insulele Aleutine de la Rusia cu 7,2 milioane de dolari.
În secolul al XIX-lea, Rusia deținea Alaska, o regiune vastă, dar izolată și greu de apărat. Colonia rusă nu era profitabilă, iar Imperiul Rus avea dificultăți financiare după Războiul Crimeei (1853-1856). De asemenea, Rusia se temea că, în cazul unui conflict cu Marea Britanie, ar putea pierde Alaska fără nicio compensație.
Pentru a evita acest risc, Rusia a început negocierile cu Statele Unite, care erau interesate de extinderea teritoriului lor în nord-vestul continentului american.
Negocierile dintre diplomatul rus Eduard de Stoeckl și secretarul de stat William H. Seward s-au finalizat rapid, iar tratatul a fost semnat pe 30 martie 1867. Senatul SUA a ratificat achiziția pe 9 aprilie 1867, iar Alaska a fost oficial predată Statelor Unite pe 18 octombrie 1867.
În ciuda avantajelor teritoriale evidente, achiziția a fost ironizată de presă și de politicieni, fiind numită „Nebunia lui Seward” sau „Grădina de gheață a lui Andrew Johnson” (președintele SUA la acea vreme). Mulți considerau Alaska un teren neospitalier, lipsit de resurse valoroase.
Inițial, Alaska a fost guvernată ca teritoriu fără prea multă atenție din partea autorităților federale. Însă, în 1896, descoperirea aurului în Klondike a declanșat un val de imigranți și exploratori, transformând Alaska într-o regiune de mare importanță economică.
De-a lungul timpului, Alaska s-a dovedit o regiune strategică și bogată în resurse naturale:
Aur, petrol și gaze naturale, care au adus venituri uriașe Statelor Unite.
Poziție geostrategică, fiind un punct-cheie în timpul Războiului Rece, datorită apropierii de Uniunea Sovietică.
Ecosistem bogat, cu resurse piscicole importante și un turism ecologic dezvoltat.
În 1959, Alaska a devenit oficial al 49-lea stat al SUA, consolidând importanța sa în economia și politica americană.
1889: A fost înființată prima agenție de presă românească, Agenția Telegrafică a României (astăzi, Agenția Națională de Presă ROMPRES)
1929: Este dată în funcțiune linia telefonică directă București – Budapesta.
Telefonia în România a început să se dezvolte la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar în primele decenii ale secolului XX, rețeaua s-a extins rapid. Bucureștiul avea deja un sistem telefonic bine pus la punct, iar conexiunile internaționale deveneau o necesitate pe măsură ce România își întărea relațiile economice și diplomatice cu alte state europene.
În anii ’20, Europa experimenta o expansiune rapidă a telecomunicațiilor, iar marile orașe ale continentului începeau să fie conectate prin linii telefonice directe. România nu a făcut excepție, iar linia București – Budapesta a fost un pas logic în această direcție, având în vedere relațiile comerciale și istorice dintre cele două capitale.
Până la inaugurarea acestei conexiuni, apelurile telefonice internaționale necesitau conexiuni prin centrale intermediare, ceea ce făcea comunicarea lentă și uneori nesigură. După acest eveniment, România a continuat să extindă rețeaua telefonică internațională. În anii ’30, au fost inaugurate linii directe către alte capitale europene, cum ar fi Viena, Berlin și Paris. De asemenea, în perioada interbelică, Bucureștiul a devenit un nod important în comunicațiile din Europa de Est.
Această dezvoltare a pregătit terenul pentru modernizările din perioada postbelică, iar astăzi România are una dintre cele mai avansate rețele de telecomunicații din regiune, cu o infrastructură digitalizată și conexiuni rapide la nivel global.
1946: S-a înființat Opera de Stat din Timișoara
După cel de-Al Doilea Război Mondial, România a trecut printr-o perioadă de reconstrucție și reorganizare, inclusiv în domeniul cultural. În acest context, guvernul de la București a sprijinit înființarea unor instituții artistice în marile orașe, pentru a promova arta și cultura națională.
Timișoara avea deja o tradiție muzicală puternică, cu influențe austriece, germane și maghiare, datorită trecutului său multicultural. Încă din secolul al XIX-lea, orașul găzduise spectacole de operă și operetă, iar publicul timișorean era receptiv la genurile lirice. Prin urmare, înființarea Operei de Stat din Timișoara a venit ca o continuare firească a acestei tradiții.
La doar câteva luni de la înființare, Opera din Timișoara a susținut primul său spectacol pe 27 aprilie 1947, cu opera „Aida” de Giuseppe Verdi. Acest debut grandios a demonstrat încă de la început nivelul artistic ridicat al noii instituții și dorința de a aduce pe scenă capodopere ale repertoriului internațional.
În primii ani, Opera de Stat din Timișoara s-a afirmat printr-o echipă de artiști talentați, colaborări cu dirijori și scenografi de prestigiu și printr-un repertoriu variat, incluzând atât opere clasice, cât și creații românești.
De-a lungul decadelor, Opera Națională Română din Timișoara (cum este cunoscută astăzi) a devenit una dintre cele mai importante instituții lirice din România.
În prezent, Opera Națională Română din Timișoara rămâne un simbol al culturii orașului, având un repertoriu bogat și atrăgând artiști și spectatori din întreaga lume.
1951: UNIVAC 1 (Universal Automatic Computer 1), primul computer comercial din lume, este livrat de firma Remington Rand (autori J. Eckert și J. Mauchly) Oficiului de Recensămînt al SUA.
UNIVAC I a fost dezvoltat de inginerii John Presper Eckert și John William Mauchly, cei care anterior creaseră celebrul ENIAC (Electronic Numerical Integrator and Computer), primul calculator electronic de uz general. Deși ENIAC a fost un prototip destinat cercetării militare, UNIVAC I a fost primul calculator destinat utilizării comerciale, fiind capabil să efectueze calcule pentru diverse aplicații de afaceri, guvernamentale și științifice.
UNIVAC I a fost o mașină masivă, ce cântărea aproximativ 13 tone și ocupa o întreagă cameră. Folosind tuburi electronice și magnetofane pentru stocarea datelor, UNIVAC I avea o putere de calcul de aproximativ 1.000 de operații pe secundă – un număr impresionant pentru acea perioadă. Programarea sa se făcea printr-o metodă complexă, utilizând limbi de programare special create pentru el. De asemenea, UNIVAC I dispunea de memorie magnetică pentru stocarea informațiilor, fiind un adevărat pionier în domeniul stocării datelor.
Oficiul de Recensământ al SUA a fost unul dintre primele clienți comerciali ai UNIVAC I, iar livrarea mașinii către acesta în 1951 a fost un moment de referință. Computerul a fost folosit pentru procesarea datelor recensământului din 1950, un proiect care a demonstrat, pentru prima dată, capacitatea calculatoarelor de a manipula volume mari de date într-un timp mult mai scurt decât metodele tradiționale, cum ar fi procesarea manuală.
Această livrare a fost simbolică, deoarece a arătat că calculatoarele electronice aveau potențialul de a fi folosite nu doar în scopuri științifice sau militare, ci și în domeniul comercial și administrativ, deschizând astfel drumul pentru utilizarea pe scară largă a calculatoarelor în întreaga lume.
Livrarea UNIVAC I a marcat un moment decisiv în dezvoltarea industriei IT, deoarece a demonstrat practic viabilitatea comercială a calculatoarelor electronice. În anii care au urmat, Remington Rand și alți producători de calculatoare au început să dezvolte și să vândă sisteme de calcul pentru afaceri, guverne și instituții academice.
De asemenea, UNIVAC I a influențat semnificativ evoluția tehnologiilor de calcul. A fost un precursor al viitoarelor calculatoare mai rapide și mai eficiente, iar dezvoltările ulterioare în domeniul hardware-ului și software-ului au făcut posibilă apariția calculatoarelor personale și a internetului, revoluționând pentru totdeauna societatea umană.
1960: Intră în funcțiune prima stație meteorologică automată din România
Până la acea dată, majoritatea stațiilor meteorologice din România funcționau pe baza unui sistem manual, cu observații realizate de meteorologi care trebuiau să citească și să interpreteze datele provenite de la diverse instrumente meteorologice, cum ar fi barometre, termometre și anemometre. Deși aceste metode erau eficiente, ele erau destul de lente și supuse erorilor umane, iar datele obținute nu puteau fi procesate rapid pentru prognoze precise.
Stația meteorologică automată introdusă în 1960 era un sistem complet automatizat, care permitea măsurarea și înregistrarea continuă a parametrilor atmosferici (precum temperatura, umiditatea, presiunea atmosferică și viteza vântului), fără a mai fi necesar interventia manuală constantă. Această tehnologie a revoluționat procesul de colectare a datelor meteorologice, iar informațiile obținute puteau fi transmise rapid către centrele de prognoză meteo pentru procesare.
Stația putea, de asemenea, să înregistreze și să transmită datele într-un timp mult mai scurt, oferind meteorologilor posibilitatea de a face prognoze mai precise și mai rapide. Aceasta a dus la o îmbunătățire a predicției vremii, având un impact semnificativ asupra agriculturii, transporturilor și protecției civile, domenii care depind în mare măsură de condițiile meteo.
1981: Președintele Statelor Unite, Ronald Reagan, a fost împușcat și rănit, în fața unui hotel din Washington, D.C., de către un necunoscut cu probleme psihice, numit John Hinckley Jr.
Reagan, care era în funcție de doar 69 de zile, se afla într-o vizită oficială la Washington Hilton, unde tocmai terminase un discurs. În momentul în care se îndrepta spre limuzina prezidențială, John Hinckley Jr., un tânăr de 25 de ani, a tras șase gloanțe dintr-un revolver .22, rănind grav președintele. Doi dintre gloanțe l-au lovit direct pe Reagan, iar unul dintre ele a pătruns adânc în plămânul său, aproape provocând o hemoragie fatală.
De asemenea, unii dintre consilierii președintelui, printre care și secretarul de presă James Brady, au fost răniți în timpul atacului. În ciuda rănilor grave, Reagan a supraviețuit atacului și a fost transportat de urgență la spital, unde a fost operat cu succes.
John Hinckley Jr. a acționat sub influența unei obsesii pentru actrița Jodie Foster, pe care o cunoștea din filmele sale, în special din producția „Taxi Driver” (1976), în care Foster joacă rolul unei tinere implicate în prostituție. Hinckley devenise obsedat de Foster și, în încercarea de a atrage atenția ei, a crezut că prin atacarea președintelui Reagan va demonstra dragostea sa pentru actriță.
De-a lungul procesului, s-a constatat că Hinckley suferea de schizofrenie paranoică, iar comportamentul său a fost influențat de această afecțiune psihică.
În ciuda gravității rănilor, Reagan a reușit să se recupereze în urma intervenției chirurgicale și a unei perioade de spitalizare de aproximativ două săptămâni. Curajul și calmul său în fața pericolului au fost apreciate de mulți americani, întărind imaginea sa de lider ferm și rezilient.
2017 – SpaceX efectuează primul zbor din lume al unei rachete de clasă orbitală.
SpaceX, compania fondată de Elon Musk în 2002, a avut viziunea de a reduce costurile de transport în spațiu prin dezvoltarea unor rachete care să poată fi reutilizate de mai multe ori. Acest lucru ar fi revoluționat industria, având în vedere că, până atunci, rachetele erau folosite o singură dată, iar costurile pentru fiecare lansare erau extrem de ridicate.
Racheta Falcon 9, unul dintre cele mai importante vehicule de lansare ale SpaceX, a devenit primul vehicul orbital reutilizabil care a fost lansat, a revenit pe Pământ și a fost folosit din nou, deschizând calea pentru o eră a explorării spațiale mult mai accesibile.
În martie 2017, SpaceX a realizat un succes remarcabil cu lansarea rachetei Falcon 9 care transporta un satelit de comunicații. Zborul a avut loc de la Statiunea Cape Canaveral din Florida, iar la întoarcerea rachetei, aceasta a aterizat cu succes pe platforma maritimă Of Course I Still Love You, amplasată în oceanul Atlantic.
Succesul rachetei Falcon 9 a fost un moment definitoriu pentru SpaceX și pentru întreaga industrie spațială. Reutilizarea rachetelor a făcut posibilă scăderea semnificativă a costurilor de lansare, deoarece componentele principale ale rachetei (cum ar fi first stage-ul, secțiunea inferioară a rachetei) puteau fi folosite de mai multe ori. De asemenea, această inovație a permis îmbunătățirea eficienței și a fiabilității lansărilor.
