1065: A fost inaugurată Catedrala Westminster din Londra, construită de Eduard Confesorul între 1045 și 1050.
1612: Neptun este pentru prima dată observat de către Galileo Galilei, dar este catalogată doar ca o stea fixă. Abia peste 234 de ani, această planetă va fi considerată o nouă planetă a sistemului solar.
Neptun este a opta planeta de la Soare din Sistemul Solar. Numită după zeul roman al mării, Neptun, este a patra planetă după diametru și a treia după masă. Neptun are o masă de 17 ori mai mare decât cea a Pământului și puțin mai mare decât masa lui Uranus, care este de 15 ori mai greu decât Pământul, dar nu la fel de dens.[12] Neptun orbitează în jurul Soarelui la o distanță de 30,1 unități astronomice, ceea ce înseamnă că orbita sa este de aproximativ 30 de ori mai mare decât orbita Pământului. Simbolul astronomic al lui Neptun este ♆, o variantă modificată a tridentului zeului Neptun.
1836: Spania recunoaște independența Mexicului.
1895: În cafeneaua „Grand Café” din Paris are loc prima proiecție de film, realizată de frații Lumière.
Auguste și Louis Lumière sunt copiii industriașului francez Antoine Lumière, proprietarul unei uzine de aparate de fotografiat. Cei doi erau fotografi de meserie.
Primul aparat „cinematograf” al fraților Lumière folosit la filmat și la proiecție (alăturându-i-se o sursă de lumină)
De fapt, primul aparat era folosit atât la filmare, cât și la proiecție prin adaptarea unei surse de lumină. Pentru atragerea unui număr mai mare de spectatori, se ajunge la concluzia că aceștia ar veni în sala de cinema dacă filmele ar fi în culori. Alternativa este de a colora imagine cu imagine filmele făcute până atunci, lucru posibil relativ ușor dat fiind lungimea lor mică. Realizează acest lucru cu muncitorii uzinei lor. Rezultatul sunt niște filme colorate, diferit de cea ce se va numi peste ani film color.
La 17 decembrie 1903, pun la punct un sistem de film color, numit „Autochrome”, sistem pe care l-a aplicat și fotografiei.
Frații Lumière pun la punct, în anul 1933, proiecția filmului în relief.
Totuși, frații au declarat la început că „cinematograful este o invenție fără viitor” și au refuzat să-i vândă invenția lui Georges Méliès, însă viitorul a fost altul. Cinematograful s-a dezvoltat devenind atât o nouă artă, cât și o nouă industrie.
În acest zbucium al căutărilor în dezvoltarea tehnicii cinematografice, îi vom mai găsi pe cei doi contribuind la dezvoltarea sistemului de transport sacadat al filmului în aparatul de proiecție, prin îmbunătățirea complexului de malta.
1895: Wilhelm Röntgen publică o lucrare în care detaliază descoperirea unui nou tip de radiație, care mai târziu va fi cunoscută sub numele de radiație X.
Röntgen s-a născut în 1845, la Lennep, în Germania, fiind singurul copil al unui negustor și producător de textile. Datorită mamei sale care provenea dintr-o veche familie olandeză, familia Röntgen a decis să se mute în Olanda, când micuțul Wilhelm avea doar trei ani. În copilărie și adolescență, Röntgen nu dădea semne de aptitudini ieșite din comun, dar avea o pasiune – pe care, de altfel și-a păstrat-o toată viața – de a face farse mecanice complicate, îndelung elaborate.
În 1862 Röntgen s-a înscris la Școala tehnică din Utrecht. În 1865 s-a înscris la cursurile facultății de fizică din cadrul Universității din Utrecht, dar nu a obținut numărul necesar de credite pentru a deveni student, așa încât s-a decis să plece în Elveția, unde s-a înmatriculat la Institutul Politehnic din Zürich după susținerea examenelor. În 1869 și-a susținut teza de doctorat la Zürich și a fost numit asistentul celebrului fizician August Kundt. Îl însoțește pe acesta la Würzburg și ulterior la Strasbourg.
Unul dintre momentele cele mai importante ale vieții sale a fost întâlnirea cu Ivan Pulyui, un fizician de origine ucraineană, care i-a furnizat savantului german una din lămpile pe care acesta le-a folosit pentru a obține ceea ce el a numit „raze X”. Röntgen a descoperit razele care îi poartă numele din pură întâmplare, experimentând în laboratorul său efectele descărcărilor sarcinilor electrice de mare intensitate prin tuburi de sticlă umplute cu gaz la presiuni foarte joase.
Anterior studiase efectul razelor catodice, raze care apar în momentul în care curentul electric trece printr-un gaz extrem de rarefiat. În noiembrie 1895 a descoperit că dacă tubul prin care trece sarcina electrică este izolat cu un carton negru pentru a exclude orice sursă de lumină, în condițiile lucrului într-o cameră obscură, un carton care are pe una din suprafețele sale platinocianidă barică devine fluorescent, chiar dacă este la o depărtare apreciabilă de tub. Röntgen a mers mai departe și a observat că același fenomen, al înregistrării transparenței unui corp, are loc și folosind plăci fotografice. Prima radiografie din lume a fost făcută la scurt timp de către Röntgen, surprinzând pe clișeele fotografice oasele unei mâini a soției sale și inelul pe care aceasta îl purta. De aici, savantul a dedus că oasele sunt mult mai puțin permeabile pentru razele X, reliefându-se mai dur, ca și inelul soției sale. Din 1895 și-a petrecut restul vieții în laborator studiind acest fenomen.
1897: Piesa „Cyrano de Bergerac”, de Edmond Rostand, are premiera la Paris.
1972: Kim Ir-sen, deja prim-ministru al Coreei de Nord și Secretar General al Partidului Muncitorilor din Coreea, a devenit primul președinte al Coreei de Nord.
Kim Ir-sen a fost un politician comunist nord-coreean, care a condus Coreea de Nord de la fondarea sa în 1948 până la moartea sa în 1994. El a deținut postul de prim-ministru (1948–1972) și președinte din 1972 până la moartea sa. El a fost, de asemenea, Secretarul General al Partidului Muncitorilor din Coreea.
În 1931, acesta a intrat în Partidul Comunist Chinez, Coreea aflându-se sub ocupație japoneză. El s-a alăturat mai multor grupări de gherilă din China anti-japoneze. Kim Ir-sen a fost căsătorit de două ori, prima dată cu Kim Jong-suk. Cu aceasta el a avut doi fii și o fiică, printre aceștia aflându-se Kim Jong Il. Soția sa a murit la vârsta de 31 de ani, dând naștere unei fiice. După aceea, el s-a căsătorit cu Kim Sung-ae, cu aceasta probabil având patru copii.
Ziua sa de naștere este o sărbătoare publică în Coreea de Nord, el fiind denumit Președintele Etern.
După moartea sa, fiul său, Kim Jong-il, a preluat conducerea țării.
1973: Aleksandr Soljenițîn publică Arhipelagul Gulag.
Alexandr Soljenițîn s-a născut la 11 decembrie 1918 la Kislovodsk (astazi în Stravropol Krai), în nordul Caucazului. Tatăl lui murise la 15 iunie 1918, rănit la o vânătoare. În 1924 se mută cu mama (Taisia) la Rostov pe Don. Încă din tinerețe, el crea și dezvolta personaje și concepte pentru o viitoare operă epică despre Primul Război Mondial și Revoluția Rusă. Acest lucru a condus în cele din urmă la romanul „August 1914” – câteva dintre capitolele scrise atunci încă există. Soljenițîn a studiat matematica la Universitatea de Stat din Rostov, începând din 1936. În același timp urma cursuri prin corespondență la Institutul de Filozofie, Literatură și Istorie din Moscova, care la vremea respectivă era puternic ideologizat. Cum el însuși declara, nu a pus la îndoială ideologia statului sau superioritatea Uniunii Sovietice până să ajungă în lagăre.
În timpul războiului, Soljenițîn a fost comandant al unei baterii de artilerie în Armata Roșie[19] și a fost implicat în acțiuni majore pe front, pentru care a fost de două ori decorat. O serie de scrieri publicate mult mai târziu, în timpul vieții, inclusiv un roman incomplet, „Iubește revoluția!”, istorisesc experiențele sale din timpul războiului și îndoielile crescânde asupra fundațiilor morale ale regimului sovietic.
9 februarie 1945 – În Prusia Orientală căpitanul de artilerie Soljenițîn este arestat, interceptându-i-se corespondența cu un prieten. Anchetat la Lubianka și Butîrki, primește opt ani de lagăr de muncă (potrivit art. 58). Vremelnic, reușește să rămână lângă Moscova într-o șarașka, închisoare specială în care savanții arestați erau puși să facă cercetare în folosul Uniunii Sovietice. Din 1950, muncește în lagăre de reeducare din Karaganda. Soția (Natalia Reșetovskaia) divorțează. Este chinuit de o tumoare malignă.
In 1968 Primul cerc și Pavilionul Canceroșilor sunt publicate în Occident, unde ajunge și microfilmul cu Arhipelagul Gulag.
In 1970 primește Premiul Nobel (Literatură) pentru „Pavilionul canceroșilor”. In 1973 – Publică Arhipelagul Gulag, grăbit și de sinuciderea/lichidarea Elizavetei Voronianskaia, dactilografa textului, care, anchetată, a divulgat KGB-ului ascunzătoarea unui exemplar. Cele trei volume despre viață și moarte în lagărele sovietice consternează intelectualitatea occidentală, care nu cunoștea decât sistemul concentraționar nazist, și năruiesc imaginea orbitoare despre paradisul bolșevic, construită cu atâta trudă de agenții de influență ai Cominternului, ai PCUS și ai KGB-ului.
1974 – În februarie este expulzat din URSS, ridicându-i-se și cetățenia sovietică.
Se stabilește lângă Cavendish, în Vermont, SUA. Conferințele și intervențiile sale irită uneori Occidentul prin lipsa de menajamente critice.
În 1994, se întoarce în Rusia cu soția sa, Natalia, care între timp, devenise cetățean al Statelor Unite. Fiii lor au rămas în continuare în SUA (mai târziu, fiul cel mare, Yermolai, s-a întors în Rusia). De atunci și până la moartea sa, Soljenițîn a trăit cu soția într-o casă de țară (dacea) în Troițe-Likovo, în vestul Moscovei. Adept al culturii tradiționale ruse, el și-a exprimat deziluzia în ceea ce privește Rusia post-sovietică și a militat pentru restaurarea monarhiei. După reîntoarcerea în țară, a publicat, printre multe alte scrieri, opt nuvele, o serie de poeme și o memorie literară despre anii petrecuți în vest.
S-a stins din viață la 3 august 2008, în urma unei insuficiențe cardiace severe, la vârsta de 89 de ani. Serviciul funerar s-a ținut la mănăstirea Donskoi, Moscova, la 6 august 2008. Liderii politici ai Rusiei și ai lumii i-au adus un ultim omagiu în urma morții sale.
2000: Adrian Năstase își începe mandatul de prim-ministru al României.
2004: Călin Popescu-Tăriceanu își începe mandatul de prim-ministru al României.
