Polițiștii locali din Timișoara au desfășurat noi controale în piețele agro-alimentare Mehala II și Badea Cârțan, verificând 52 de comercianți și aplicând 22 de amenzi pentru diverse nereguli. Printre cei sancționați se numără și administratorul Pieței Mehala II.
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor au inițiat joi o nouă acțiune de control în piețele Mehala II și Badea Cârțan, scopul principal fiind verificarea documentelor de producător, controlul metrologic al cântarelor, afișarea prețurilor la produsele comercializate și asigurarea curățeniei în spațiile de vânzare.
În urma verificărilor, au fost date 22 de amenzi în valoare totală de 23.700 lei. Problemele identificate au inclus lipsa documentelor de comerciant și producător, neafișarea prețurilor, utilizarea cântarelor neverificate și nerespectarea normelor de igienă la locurile de vânzare.
Printre cei sancționați se află și administratorul Pieței Mehala II, care a primit două sancțiuni însumând 3.000 de lei, pentru neasigurarea curățeniei și permiterea accesului unor comercianți fără documente valabile.
Reprezentanții Poliției Locale Timișoara au precizat că astfel de acțiuni sunt desfășurate periodic și vor avea loc și în perioada următoare.