Trăim într-o perioadă în care tensiunile globale cresc rapid, la fiecare pas. Războaiele nu mai sunt evenimente izolate, ci expresia unei ordini internaționale fragile, care se apropie tot mai mult de un colaps.
Exporturile sunt în declin, iar economiile naționale resimt impactul, căci lumea globalizată, așa cum o cunoșteam, nu mai funcționează eficient.
Tot mai multe voci ridică semne de întrebare cu privire la eficiența unor organizații internaționale, precum ONU sau Uniunea Europeană, considerate odinioară bastioane ale stabilității. Acum, acestea sunt percepute ca fiind prea lente și inadecvate pentru a face față provocărilor actuale. Lumea pe care o știam se destramă sub ochii noștri.
În teorie, o ordine internațională bazată pe cooperare și liberalism economic ar trebui să fie un model de succes.
Dar, pentru ca acest model să funcționeze, trebuie respectată o ierarhie clară a priorităților: mai întâi binele cetățenilor proprii, apoi cel al comunității internaționale, iar în final, al întregii lumi. Dacă, în schimb, sacrifici bunăstarea cetățenilor tăi în numele unor idealuri abstracte, fie politice, fie economice, rezultatul nu poate fi decât dezastruos. Din păcate partea aceasta de istorie a fost uitată de mulți dintre noi.
La fel se întâmplă și în economie: dacă refuzi accesul propriilor cetățeni la resurse accesibile, preferând să susții idei sau resurse mai scumpe provenind din altă parte, îți condamni poporul la eșec.
Liberalismul economic poate funcționa doar atunci când slujește interesele tuturor, nu când favorizează un mic grup în defavoarea majorității.
Cu toate acestea, nu trebuie să fim pesimiști. Când o lume moare, alta se naște.
Din ruinele vechii ordini va răsări una nouă.
La început va fi puțin mai greu, pentru că e ca și cum ai schimba traseul unui râu, la început apele sunt mai vijelioase, mai rup din maluri, dar după un timp lucrurile se stabilizează. La noi, în România, cei care au trăit în anii ’90 au văzut deja lucrurile astea.
Liderii care înțeleg acest lucru și pun pe primul plan bunăstarea cetățenilor lor deja se pregătesc pentru schimbare. Aceștia știu că viitorul aparține celor capabili să își protejeze poporul, să le ofere resursele necesare și să le asigure un trai sigur și cel puțin îndestulător.
Pe de altă parte, sunt lideri care se agață cu disperare de ordinea veche, deși aceasta este în evident declin. Ei continuă să se sprijine pe instituții și structuri economice depășite, care nu mai dau roade. Fie că nu știu ce ar trebui să facă, fie din frică, fie datorită intereselor personale, acești lideri refuză să accepte realitatea: ordinea veche este pe moarte și, fără o schimbare de direcție, viitorul nu le – nu ne – va fi favorabil.
***
Premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit în 2024 organizaţiei japoneze Nihon Hidankyo, o mișcare creată de supravieţuitorii bombelor atomice lansate la Hiroshima şi Nagasaki. Organizația militează pentru o lume fără arme nucleare
Washington Post: Analiștii occidentali prevăd pierderi și mai mari de teritorii de către ucraineni
Organizațiile supranaționale ale ordinii mondiale dorite – Organizația Națiunilor Unite
Un punct de vedere de la Uwe Froschauer
Organizațiile sunt mașinării abstracte în care mulți vâslesc pentru a avansa doar câțiva. Germania vâslește în cadrul ONU pentru a promova interesele elitelor de proprietate și putere. În general, Germania a devenit un vâslaș care promovează multe interese, cu excepția celor ale propriului popor. Populația plătește un preț ridicat pentru lipsa de fermitate și interesele personale ale „reprezentanților” săi aleși. Ea plătește prin renunțarea la prosperitate, suveranitate națională și libertate personală. În viitor, instituții neeligibile precum Organizația Națiunilor Unite (ONU) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ar trebui să fie în măsură să decidă asupra drepturilor esențiale la libertate ale oamenilor din întreaga lume. Acest lucru ar deschide porțile fascismului global.
Generalul ucrainean, fost adjunct al secretarului Consiliului Național de Securitate și Apărare: Doar un miracol ne mai poate salva
New York Times: Zelenski ar putea înfrunta furia poporului său din cauza creșterii taxelor
Dezertările din armata ucraineană au crescut de cinci ori. Mii de soldați părăsesc frontul
Peste 5.000 de soldați ucraineni își abandonează unitățile sau dezertează în fiecare lună, potrivit justiției ucrainene, ale cărei cifre ar putea fi subestimate.
Oficial de la Kiev. A crescut numărul ucrainenilor care vor negocieri cu Rusia
Numărul ucrainenilor care voiau negocieri cu Rusia era în jur de 10% în urmă cu doi ani, iar acum a ajuns până la 40%, potrivit unui oficial de la Kiev, conform HotNews.
„Nu există soluții corecte. O parte a societății își dorește un lucru, cealaltă parte altceva. Este o decizie extrem de dificilă pentru președinte”, a spus un politician important referitor la eventualele negocieri de pace, însoțite de eventuale cedări ale Ucrainei.
Unii dintre cei 40% de ucraineni care ar vrea negocieri consideră că linia frontului ar trebui să rămână acolo unde este acum, ceea ce ar însemna un control semilegal al rușilor asupra unor teritorii.
The Guardian – Muniţie fabricată în SUA, utilizată în atacul israelian asupra centrului Beirutului
Muniţie fabricată în SUA a fost folosită într-un atac în centrul Beirutului, care a ucis 22 de persoane şi a rănit 117, potrivit unei analize a schijelor găsite de The Guardian la locul atacului. Atacul de joi seară a lovit un complex de apartamente din cartierul dens populat Basta, fiind cel mai grav atac asupra capitalei Libanului de când au început luptele dintre Hezbollah şi Israel în urmă cu un an.
Viktor Orbán despre planul creșterii economiei maghiare: Pe cei de la Bruxelles îi voi lăsa să doarmă aşa cum şi-au aşternut
Conservatorii germani vor întoarcerea la energia nucleară: reactivarea centralelor vechi și construirea de reactoare noi
Conservatorii germani ar vrea să redeschidă reactoarele nucleare vechi și chiar să construiască unele noi, scrie Handelsblatt. Nu este primul apel pe această temă, iar industria este reticentă și nici măcar operatorii centralelor nu cred în revenirea la energia nucleară în Germania, notează și Frankfurter Rundschau.
În cazul în care Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și partenerii lor bavarezi din Uniunea Creștin-Socială (CSU) vor ieși victorioși din alegerile pentru Bundestagde anul viitor, conservatorii vor să repună rapid în funcțiune reactoarele nuclare dezafectate.
Noul șef al NATO ne explică de ce avem nevoie de victorie
Pentru publicul larg din Europa încă rămâne o mare enigmă de ce războiul din Ucraina a fost și continuă să fie prioritatea numărul 1 a Ursulei von der Leyen. Sperietoarea ”Vin rușii peste noi!”, promovată de NATO pe toate gardurile, este atât de necredibilă încât până și generalul Ciucă ar fi capabil să glumească pe seama ei. Și totuși politicienii continuă să ascundă adevăratele motive. De ce Europa pompează zeci și sute de miliarde în Ucraina? De ce UE își menține atitudinea sinucigașă, prin intermediul sancțiunilor împotriva Rusiei care se întorc ca un bumerang împotriva economiilor din cadrul blocului comunitar?
Marcel Ciolacu, despre modificarea pragului de impozitare la microîntreprinderi: Vom avea o discuţie în coaliţie, presupun că va fi una dintre rarele discuţii pe care le voi avea direct cu preşedintele Nicolae Ciucă
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, despre modificarea pragului de impozitare la microîntreprinderi, că va avea o discuţie în coaliţie, e precizând că va fi una dintre rarele discuţii pe care le va avea direct cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă. Întrebat dacă pragul de 800.000 de euro a fost propus de către Comisia Europeană, Ciolacu a răspuns că Comisia Europeană a propus ceea ce este în toată Europa, şi anume nivelul plătitorilor de TVA.
CNAS este incapabil să mai achite concediile medicale: s-au acumulat datorii astronomice la plata acestora
CNAS este incapabil să mai achite concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate: s-au acumulat datorii astronomice la plata acestora, arată un memorandum al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). În plus, CNAS are probleme cu plata propriilor angajați.
Scăderea exporturilor amplifică deficitul comercial și pune presiune pe economia României
Exporturile României au înregistrat o scădere de 1,6% în primele opt luni din acest an, comparativ cu aceeași perioadă din 2023, arată datele INS. În luna august, declinul a fost și mai accentuat, cu o scădere de 7,5% față de august anul trecut. Această tendință reprezintă un semnal de alarmă după trei ani de creștere […]
Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost adus cu mandat la DNA. Este suspect într-un dosar de corupție
Eugen Pîrvulescu, senator de Teleorman, a fost ridicat vineri dimineaţă de procurori şi adus la DNA, potrivit unor surse citate de G4Media. Senatorul este deja trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru că ar fi trucat concursul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman.
Omul care a riscat tot
În ianuarie 1989, ziaristul Petre Mihai Băcanu a ajuns în închisorile comuniste pentru că a vrut să tipărească un ziar anticomunist. Știa ce face: și-a…
Trucul inteligent de cumpărare a bananelor despre care ai fi vrut să știi mai devreme. „Nu mi-a trecut niciodată prin cap”
Un bucătar profesionist şi gazdă a unei emisiuni culinare a explicat cum trebuie alese bananele, pentru a rezista mai mult timp.
Metoda bizară folosită de directorul general al Levi’s pentru a-și menține blugii curați: „Mă bag la duș, mă ud și îi spăl așa”
Charles Bergh, directorul general al Levi Strauss, spune că nu şi-a băgat niciodată blugii în maşina de spăla.
Se reia circulația pe linia Expres 8, în zona Plopi – Kuncz, cu autobuze electrice. Traseele liniilor Expres 8 și 21 au fost reconfigurate
Se reia circulația pe linia Expres 8, în zona Plopi – Kuncz, cu autobuze electrice. Traseele liniilor Expres 8 și 21 au fost reconfigurate. Începând cu data de 12 octombrie 2024, circulația pe linia Expres 8 va fi reluată în zona în care s-au desfășurat lucrările de modernizare la magistrala de apă DN 1000.
Cunoscutul actor american John Malkovich vine din nou la Timișoara. În ce spectacol va juca de data aceasta?
Cele două reprezentații ale spectacolului sunt programate joi, 14 noiembrie și vineri, 15 noiembrie, de la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara.
Biletele vor fi disponibile pentru cumpărare atât în regim on-line, pe site-ul www.tntm.ro, cât și fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, orele 11:00 – 19:00.
„Văduva veselă”, premieră marca Răzvan Mazilu la Timişoara
„Văduva veselă”, premieră marca Răzvan Mazilu la Timişoara