Un incident șocant a avut loc în Timișoara în această seară, 26 august, când un bărbat drogat a profitat de o mașină lăsată neasigurată, a furat-o, a lovit un alt bărbat cu ea și a declanșat un adevărat haos în oraș.
Totul s-a petrecut când un individ drogat din Timișoara a observat o mașină lăsată neasigurată pe bulevardul Sudului, la Thalia. Cu cheile în contact și cu proprietarul aproape, bărbatul nu a ezitat să se urce la volan și să pornească cu portiera deschisă. Proprietarul a realizat că mașina sa era pe cale să fie furată și a început să strige disperat către hoț.
În goana sa, hoțul drogat a lovit un pieton și trei mașini parcate în zona respectivă. Panica și confuzia au cuprins zona, iar privitorii nu își puteau explica ce se întâmpla.
După doar câteva momente, o mașină de poliție a apărut la fața locului. Un apel la numărul de urgență 112 alertase autoritățile cu privire la furtul în desfășurare. Echipajul de poliție a demarat imediat o urmărire spectaculoasă.
În cele din urmă, eforturile poliției au dat roade, iar hoțul a fost capturat la intersecția Naturii cu Versului. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost reținut și supus unui test drugtest, care a scos la iveală rezultatul pozitiv la amfetamină.
foto (c) Anton Kovacs
UPDATE:
„Astăzi, în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că de pe bld. Sudului ar fi fost sustrasă o mașină, lăsată neasigurată și cu cheile în contact.
Un bărbat, în vârstă de 48 de ani, ar fi cunoscut autoturismul respectiv și ar fi încercat să discute cu bărbatul care se afla la volan, moment în care conducătorul auto ar fi vrut să fugă și l-a lovit cu vehiculul.
Bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii au reperat autoturismul sustras pe strada Pepinierei, bărbatul, la observarea agenților de poliție, abandonându-l.
Polițiștii au pornit în urmărirea lui, la scurt timp fiind imobilizat și identificat un tânăr, în vârstă de 30 de ani, bănuit de comiterea faptei.
În urma testării cu aparatul DrugTest a rezultat faptul că tânărul se afla sub influența substanțelor psihoactive, respectiv amfetamină.
În cauză, a fost întocmit dosar penal”, au declarat reprezentanții IPJ Timiș.

































