Polițiștii rutieri din Lugoj au organizat ieri, 13 februarie, o activitate de educație rutieră pentru 180 de elevi din clasele I-IV de la Școala Gimnazială Nr. 2 și Școala Gimnazială „HARUL”.
Elevii au învățat despre siguranța în trafic, traversarea străzii, mersul pe bicicletă și locurile ocupate de către copii în timpul deplasărilor, în interiorul autovehiculelor, iar polițiștii au răspuns întrebărilor elevilor legate de provocările întâmpinate zilnic de către oamenii în uniformă.
„Activitățile referitoare la educația rutieră și responsabilizarea cât mai multor elevi cu privire la respectarea regulilor de circulație reprezintă una dintre cele mai importante priorități ale poliției rutiere.Preferăm să prevenim decât să combatem”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Foto: IPJ Timiș