Doi tineri, de 23 și 26 de ani, au fost depistați de polițiștii locali în Parcul Scudier din Timișoara cu substanțe suspecte asupra lor. Aceștia au spus că au găsit plicul cu fragmente vegetale pe jos. Cazul a fost preluat de Brigada pentru Combaterea Criminalității Organizate.
Doi tineri care stăteau pe o bancă în Parcul Scudier au atras atenția polițiștilor locali, joi, în jurul orei 17, prin comportamentul lor suspect. Oamenii legii i-au oprit și i-au identificat. Cei doi au fost recunoscuți drept C.P.A., în vârstă de 23 de ani, din Recaș, și R.M.A., de 26 de ani, din Timișoara.
Tânărul de 26 de ani avea în rucsac un plic cu „fragmente vegetale de culoare verde-oliv”, iar polițiștii locali au suspectat că acestea fac parte din categoria substanțelor interzise. Întrebat de proveniența lor, acesta a declarat: „le-ar fi găsit în parc, pe jos.”
Cei doi le-au mai spus polițiștilor că se cunosc din perioada școlii, fiind foști colegi de clasă.
După verificări, polițiștii locali i-au dus pe tineri la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara. Aici au fost întocmite documentele necesare pentru predarea cazului către Brigada pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara, instituția competentă să continue cercetările.
Conform legii, cazul va fi instrumentat mai departe în baza legislației privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.










