Djokovic. Acest jeg de om

Fac presă de 30 de ani. Dacă e ceva trist, și dureros, și care s-a lăsat greu învățat, dar și-a găsit, totuși, locul între cele pe care le așezi, vrând-nevrând, e că un har, un dar, un talent nu e legat de caracter. Câteodată nici măcar de inteligență, sau de altă capacitate de a aduce lumină în jur.

Am văzut medici buni, poate chiar de geniu, comportându-se ca ultimii ghiolbani cu pacienții și cu colegii lor, sau cu familia. Am văzut scriitori ce păreau imbecili social, muzicieni lipsiți de etică, preoți, mai ales preoți ce predicau lucruri pe care le striveau cu însăși viața lor. Poți fi mare (dar mai ales să pari mare, întreținând atent o imagine gonflată) fiind, în fapt, mic.

 M-a mirat că viața face astfel pachetul. ”Romanul adolescentului miop” împreună cu Documentele Congresului XIII, ca în comunism, la librării. Dar… ce să faci? Constați. Și mergi mai departe.

Djokovic e un jeg de om. Nu pentru că e sârb, nu pentru că e ortodox, nici măcar nu pentru că e antivaccinist – atâta poate, nu ai ce să-i ceri, de e cap sec. Jeg de om e când ia toate acestea și le pune împreună pe un steag care dă omenirea înapoi.

Știu sârbi foarte faini, știu chiar și câțiva ortodocși faini, deși țin de o biserică ce se simte excelent în Evul Mediu Timpuriu. Ciudat e că până și între cei care încă nu s-au hotărât pentru vaccin am apropiați. (Pe care, da, încă îi frec la cap cu datele științei și cu logica socială). Dar treaba urâtă e că acest individ, Djokovic, care înțeleg că e un bun jucător de tenis (nu e lumea mea, nu mă interesează sportul ăsta) și-a sculptat o nouă religie din a scuipa pe știință, angrenând, împreună cu familia sa, și sârbozitatea, și ortodoxia, și incapacitatea lui de a înțelege și/sau respecta știința.

Dacă omul ar fi spus: ok, sunt un roboțel cu ligamente bune, nu înțeleg știința că nu mă duce capul, stau în banca mea fiindcă mi-e frică, dar ăsta e cazul meu personal, nu vă luați după mine, aș fi spus: da, coane, te înțeleg. Câta. Dar Djokovic ăsta s-a vrut vârf de lance. Erou. Dincolo de penibil. Cam ca individul cu coarne din Capitol, de acum un an.

Iar Australia a spus nu. Felicitări!

Doar că acest jeg de om își continuă munca de prost ticălos. Cu proștii liniștiți te mai poți înțelege. Dar, într-o lume care se chinuie, dând din medici ca dintr-o coadă, ca să-l parafrazez pe Nichita, ca să ne ajute să rămânem cât mai mult aici, și în condiții decente, de se poate, ”munca” unui astfel de om trage în jos ce fac legiuitori, oameni de știință, medici, administrații, factori de ordine. În ciuda regulilor lui Darwin, ne străduim să îi vindecăm/ferim și pe neinstruiți. Dar un neinstruit se va lua mai degrabă după ceva facil, ca și coarnele sârbului. Sporind greul celor ce ajută cu adevărat.

Iar tu, îngustul la minte român, ce îl vede pe individ drept un erou, și tu ești din tagma celor ce nu doar ignoră știința, dar îi fac și rău. Sunteți toți agățați, ca un purcoi de râie, de baletul grotesc al unui ticălos care nu mai știe cu ce să-și hrănească orgoliul, pentru că nu a reușit să-și hănească, la vremea oportună, mintea.

(Aduc nu scuze, ci ridicături din umeri profesorului meu care-mi spunea ieri că, totuși, nu se vorbește așa. Tu, prieten drag, ești diplomat, și nu poți. Eu pot – de aia stau jurnalist. Ca să nu caut cuvinte de spălare când negrul e negru, iar murdarul se arată murdar. Jeg, după DEX, e stratul de murdărie pe pielea omului sau a animalelor. Ce face individul ăsta murdărește un efort supraomenesc al medicilor din toată lumea, precum și al celor din jurul nostru, al meu, pe care îi cunosc și respect, în ritmul cărora respir, scriind despre ei, veghindu-le cu îngrijorare diagnosticul de burnout la care ajung, din cauza acestei mase de idioți, și plângând cu rămașii lor, atunci când aleg să-și ia viața pentru că nu mai pot duce. Așa că lasă-mă să-i numesc pe ticăloși după ce sunt. Și n-am să-ți amintesc etimologia cuvântului „ticălos”, pentru că e benignă, în acest context.)

Djokovic nu e vreun erou al nici unei libertăți, în afara libertății infractorului de a căuta să-și bifeze crima, înainte de a fi prins. Într-o societate câta normală, avem reguli, avem legi, avem încercarea ca binele (aparent, al) unuia să nu fie rău pentru altul. Cine nu poate înțelege și respecta (sau măcar respecta) chestia asta, suportă consecințe.

Șmecheriile balcanice, cu „stai că de fapt eu am făcut boala”, „dar eu bântuiam liber când zic că am făcut boala pentru că era ok”, „dar am avut scutire de la tovarășa învățătoare” merg cel mult în Balcani. Australia a dovedit că nu e paparuda nimănui, să se răsucească după cum vine ploaia.

Un banc din timpul războiului din Bosnia zicea că merg pe Lună patru ex-iugoslavi. Coboară, croatul spune că e evident că Luna e teritoriu croat, că e ca stâncile Adriaticii. Bosniacul spune că e clar că e teritoriu bosniac, fiind ca dealurile neîmpădurite de lângă Mostar. Primul sârb nu zice nimic, scoate un revolver, îl împușcă pe al doilea sârb și explică, după: ”Acolo unde este un mormânt de sârb, acolo este Velika (Marea) Srbija!”

Asta e „arta socială” a lui Djokovic, învârtitorul din Balcani – nu contează mormintele din spate, cât timp el, individul, e considerat, de o mână de săriți neinstruiți, drept erou. Așadar, cu ĂSTA te aliezi?…

cover foto: Getty Images

Ramona Băluțescu