Pe 3 octombrie 2025, parcarea principală a Universității de Vest din Timișoara se transformă într-un spațiu plin de energie și creativitate. Peste o mie de elevi și studenți sunt așteptați la „Discover Yourself Fest”, un festival dedicat tinerilor și comunității, cu sport, muzică, activități interactive și zone de relaxare.
Universitatea de Vest din Timișoara organizează vineri, 3 octombrie 2025, de la ora 12:00, un festival alternativ dedicat tinerilor și comunității. Evenimentul, intitulat „Discover Yourself Fest”, va avea loc în parcarea principală a UVT, de pe Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4.
Organizatorii au anunțat deja peste o mie de elevi și studenți înscriși la activități, iar accesul publicului este gratuit. Festivalul este organizat de UVT împreună cu Asociația People Care.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat scopul evenimentului: „Prin acest eveniment, dorim să încurajăm alternativele bune pentru timpul liber, chiar „dependența” de bine, în cel mai frumos sens: sportul, conexiunea umană, alegerile conștiente și pasiunile care construiesc caractere. Îi încurajăm pe tineri să participe activ în programul festivalului de la UVT, unde îi vor aștepta multe activități interactive.”
Ce veți găsi la „Discover Yourself Fest”:
peste 40 de cluburi sportive cu demonstrații live și activități interactive;
expoziții de mașini de raliu și motociclete;
aventură și mișcare: zid de cățărare, kaiac & kanoe, arte marțiale, dans, fitness;
zone de relaxare și board games;
muzică live și DJ set by Flight;
proiecții de film din seria „Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri”;
food-trucks.
Organizatorii transmit că festivalul este gândit ca un spațiu deschis pentru toată comunitatea: „Discover Yourself Fest” este un loc unde vă puteți redescoperi energia și pasiunile, alături de colegi, prieteni și familie.
Intrarea este liberă.










