Era cândva la începutul anilor ‘70.
După ce blocul a fost terminat și locatarii se mutaseră în el, terenul dintre blocuri a fost nivelat și într-un capăt a fost amenajată o platformă pentru tomberoanele de gunoi.
Într-o dimineață a apărut un camion care a basculat acolo o mulțime de nuiele, nu știam ce sunt alea.
În altă zi a venit un camion care a lăsat tot acolo niște copăcei, mai mult niște bețe.
Locatarii au plantat nuielele acelea, au plantat și copăceii, a venit cineva de la primărie sau de unde o fi fost și a montat niște aparate de joacă pentru copii, două bănci și uite așa, încet-încet copăceii au crescut, nuielele s-au transformat în gard viu și acolo a apărut un mic părculeț.
Seara bărbații ieșeau la o tablă, femeile la o bârfă, cățeii se plimbau și ei pe acolo sub privirea atentă a stăpânilor, părinții își puteau lăsa și ei copiii să zburde pentru că nu exista pericolul de a fi loviți de vreo mașină, în adolescență mai stăteam pe băncile alea la povești cu câte o fată.
Nu în ultimul rând, copăceii, tufele și iarba aceea generau oxigen și vara mențineau acolo un microclimat suportabil.
Că ați învățăt și voi la chimie, oxigenul e mai greu decât aerul.
Și din acest motiv nu te prea ajută oxigenul de la Muntele Mic sau de la Pădurea Verde, că ăla curge în jos și stă acolo până când vine un vânt destul de puternic să-l aducă și în oraș.
De aceea e mai bine să ai “generatoare de oxigen” în apropierea domiciliului tău.
Și mai e ceva, pământul are inerție termică mare, tot absoarbe la căldură și nu o cedează decât destul de greu. Pe când dacă ai asfalt, ăla “suge” căldura în timpul zilei și o cedează noaptea, ca un ciocan de lipit din ăla antic pe care-l încălzeai cu lampa de benzină sau la forjă și după aceea acesta ceda căldura cositorului pe care-l topea.
După revoluție oamenii au început să-și afirme statutul. Și cum să arăți mai bine că te-ai ajuns decât cumpărându-ți o mașină.
Ca urmare a creșterii numărului de mașini a apărut necesitatea de tot mai multe parcări.
Și atunci, încet-încet, minunatele spații verzi dintre blocuri au început să fie transformate în parcări. Astăzi unul, mâine altul, până când nu a mai rămas aproape niciunul. S-au transformat aproape toate în spații poluate cu gaze de eșapament și în imense insule de căldură.
Oamenii nu se mai duc în spatele blocului să-și plimbe câinii sau copiii, pentru că acolo și unii și alții riscă să se sufoce din cauza gazelor sau a temperaturilor care vara depășesc frecvent 35-40 de grade. Despre bătrâni ce să mai vorbim, dacă o duc pe mama care are 83 de ani în parcarea din fața blocului, am rămas orfan în următoarea jumătate de oră, îi fierb creierii acolo, dacă nu cumva între timp nu se asfixiază din cauza gazelor de eșapament.
Și, pentru că nu au unde să se ducă în apropierea locuinței lor toți acești oameni se duc în parcurile amenajate, unde există o bancă pe care să stea, în unele se poate găsi chiar și puțină umbră…
Acesta este motivul pentru care vara, la sfârșitul de săptămână, greu mai găsești un loc pe o bancă în parc.
Și totuși, s-ar mai putea face ceva, că tot își iau toți politicienii angajamentul că vor face ceva în privința încălzirii, și nimeni nu face de fapt nimic:
Din loc în loc a mai rămas câte un spațiu verde pe lângă blocuri.
Sunt o mulțime de astfel de mici spații verzi semi-amenajate. 20 de metri pătrați într-o parte, 100 în altă parte.
Poate cineva și-a plantat acolo niște flori, poate altcineva a plantat un mic gard verde, dar acestea există, chiar dacă nu sunt folosite pentru odihnă sau recreere.
Pentru ca oamenii să le folosească ar fi necesară o bancă într-o parte, două în altă parte, poate în unele locuri chiar 4 sau 6 bănci. Cât poate să coste o bancă, câteva sute de lei.
Nu ar mai lipsi decât niște mici alei de acces către aceste bănci, formate din câteva dale amplasate în iarbă, și acele spații verzi ar putea deveni niște “microparcuri”.
Bătrânii cărora le este prea greu să ajungă până la parcul amenajat ar putea să stea iarăși seara la o tablă sau la o bârfă, fetița nu ar mai trebui să plimbe cățelul pe asfaltul încins care îi arde lăbuțele ci ar putea să-l ducă în microparcul de lângă bloc, sau de lângă blocul vecin.
Cu un minim de amenajare copilașii vor avea și ei un loc de joacă acolo.
Și toată povestea se poate repede și extrem de ieftin, câteva dale recuperate de altundeva, nu trebuie să fie ceva standard, dalele alea pot să fie un model într-o parte și alt model sau chiar câțiva bolovani de râu în altă parte, puțină muncă voluntară din partea a 2-3 locatari și cam atât.
Investiția într-o astfel de amenajare ar fi poate 2000 de lei, poate 4000 sau cel mult 6000 de lei.
Poate la anul cineva, un locatar, va face o mică fântână cu 2-3 pești acolo. Sau face el o statuie, ceva. Poate altcineva montează o instalație care să genereze curent pentru a aprinde un bec.
Copăcei și flori sunt sigur că plantează toată lumea.
Poate un copilaș, viitor întreprinzător prinde curaj și vinde niște limonadă în parcul de sub balconul său, sau poate vecinul care are butică la parter aduce pentru a le vinde o ladă-două de suc, sau, de ce nu, de bere, să nu stea oamenii ăia pe uscat cât timp joacă table.
Cred că ar trebui să încercăm, o facem într-un loc, dacă merge și iese bine, mai facem în 10 locuri, dacă merge, mai facem în 100 de locuri.
Și putem să o facem sub formă de voluntariat, la fel cum în urmă cu mulți ani s-au făcut în orașul ăsta linii de tramvai și ștranduri.
Vine prietenul arhitect, se uită, face o schiță, ceva, mâine mergem acolo și vorbim cu administratorul și încă doi-trei oameni pe care-i găsim pe acolo, poimâine vine o camionetă cu 2 bănci și 10 bolovani, mută doi trandafiri și fac o trecere în gardul viu și problema e rezolvată.
Și oamenii ar vedea că se face ceva extrem de concret, nu un pod sau un pasaj, care sunt importante, dar sunt mult prea îndepărtate, ci lucruri care apar de azi pe mâine, sunt chiar ale lor, acolo, aproape, și le fac mai frumoasă și mai plăcută viață de zi cu zi.
***
Publicația infotimisoara.ro este în slujba cetățenilor. Susține și tu jurnalismul independent:
Patreon:
PayPal:
