Vineri, în ședința de guvern, Ludovic Orban a vrut să i se confirme că pensiile speciale nu vor crește, dar ministrul muncii, Violeta Alexandru, a explicat că majorând punctul de pensie, cresc și pensiile speciale pentru partea care se calculează pentru contributivitate.
„Pensiile speciale sunt compuse dintr-o parte calculată pe baza contributivității, care prin schimbarea anunțată de domnul ministru (Cîțu – n.r.), în mod automat vor crește, respectiv o parte – consistentă – care vine de la bugetul de stat și care în mod evident nu are niciun impact”, a explicat Violeta Alexandru.
„Avem majorarea punctului de pensie, începând cu 1 septembrie, de la 1.365 de lei la 1.442 de lei, majorarea pensiei de la minime de 704 lei, la 800 de lei”, a anunțat, tot vineri, în ședința de guvern, și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.