Noi contre politice între USR și PNL au loc în această perioadă la nivel județean. Mărul discordiei ar fi de data aceasta ziarul pe care CJ Timiș îl publică lunar și pe care – susțin reprezentanții județeni ai USR – președintele și vicepreședintele CJT din partea PNL l-ar folosi în interes de partid.
Disputa mai veche a pornit de la terenul din centrul Timișoarei, din aria fostului Centru Militar Județean, vizavi de Hotel Timișoara, pe care CJ Timiș spune că ar dori să facă o parcare supraetajată. Dar ca să aibă loc realizarea acestei parcări, trebuie mai întâi ca suprafața respectivă de teren, care aparține Primăriei Timișoara, să treacă în proprietatea Consiliului Județean Timiș.
În aceste condiții, reprezentanții USR Timiș au transmis un comunicat prin care au prezentant punctul de vedere al organizației politice din care fac parte.
„Monitorul Consiliului Județean Timiș, scos pe banii tuturor timișenilor, folosit pe post de „ghioagă” politică de Nica și Proteasa.
Disperați că nu le mai iasă combinațiile financiare pe banii timișenilor, Alin Nica și Alexandru Proteasa folosesc Monitorul CJT pentru atacuri politice infame și lipsite de onestitate.
Astfel, în numărul din luna august a ,,Agendei CJT”, acesta fiind numele publicației scoase sub egida instituției, vicepreședintele Proteasa își exprimă indignarea că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, nu a fost de acord cu transferul unei porțiuni de teren din aria fostului Centru Militar Județean. CJT deține acolo un spațiu amplu, unde ani buni nu a fost în stare, la fel precum în cazul tuturor investițiilor anunțate, să ridice o parcare, așa-zis publică. Spunem publică, întrucât CJT ar urma să încaseze bani frumoși de la șoferii din Timișoara și nu numai, ulterior finalizării obiectivului. Supărat pe refuzul întemeiat al primarului Timișoarei de a ,,cădea la pace”, cu diriguitorii CJT, într-o afacere nebuloasă, în cel mai bun caz, Proteasa lansează acuzații aiuritoare și nefondate la adresa lui Dominic Fritz. Și toată campania are loc în paginile unei publicații editate și din banii timișorenilor, la costuri exorbitante.
Constatăm că, în loc să se ocupe de marile proiecte ale județului, lăsate toate în paragină, ca de pildă Stadionul Dan Păltinișanu, Castelul Huniade, Bastionul Theresia și multe altele, Alin Nica și locotenenții săi se folosesc de banii publici pentru răfuieli politice rușinoase.
Pe această cale, USR Timiș va sesiza Curtea de Conturi pentru a stabili cât de legal și de oportun este să-ți ataci adversarii politici pe banii contribuabililor din Județul Timiș și din Timișoara”, au transmis reprezentanții USR Timiș.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a declarat luna trecută că la nivel declarativ primarul Dominic Fritz s-a arătat deschis acestui transfer, dar consilierii locali nu au aprobat nicio hotărâre în acest sens.