24 iunie 1968
Sacoșa pe care o ține în mână tânărul din stânga era foarte la modă la acea vreme. Confecționată dintr-un doc albastru foarte rezistent, similar cu cel folosit pentru tenișii de Drăgășani, avea îmbinări dublate cu piele sau mușama și fundul rotund din mușama. Mânerele din sfoară făceau ca „gura” sacoșei să se strângă atunci când era ridicată. Inițial destinate pentru transportul mingilor de fotbal, aceste sacoșe erau folosite pentru orice de către tinerii dornici să fie la modă. Dacă priviți atent fotografia, veți observa că și bărbatul în vârstă din dreapta are o sacoșă identică.
Aceste obiecte erau numite întotdeauna „sacoșe”, nu genți sau boccele. De altfel, atunci când au apărut, am auzit pentru prima oară cuvântul „sacoșă”.
Privindu-i pe cei trei tineri, cineva ar putea crede că poartă o uniformă, deoarece sunt îmbrăcați la fel. De fapt, așa era moda atunci: pantaloni bleumarin din tergal, cămăși albe din nylon și pantofi negri clasici, pe care astăzi i-am numi „Oxford”. Această modă îmbina eleganța cu utilul, fiind potrivită pentru orice ocazie, fie la școală, facultate, pe stradă sau în clubul de dans. Îmbrăcămintea era și ușor de întreținut, un aspect important, având în vedere că în 1968 mașinile de spălat erau o raritate, la fel ca și apa curentă, în multe gospodării.
Tergalul, o stofă obținută din fibre sintetice, se spăla foarte ușor. Pantalonii călcați își păstrau dunga pentru mult timp, iar cămașa devenea albă ca laptele dacă era spălată cu detergenții la modă de atunci, Perlan albastru sau alb. Există totuși o problemă cu aceste haine: în acea perioadă, când toată lumea fuma, pericolul ca jarul sau scrumul unei țigări să cadă pe haine era mare, riscând să facă găuri în pantaloni sau cămașă.
Cravata purtată de tânărul din dreptul coșului de gunoi probabil respecta ultima modă, fiind din piele neagră sau maro, cu o lățime de maxim 25 mm.
Dacă fotografia ar fi fost făcută într-o zi mai răcoroasă, am fi putut vedea că erau la modă și un fel de balonzeide high-tech, de obicei bleumarin, tot din fibre sintetice, numite „fîș-fîș”. Denumirea provenea de la sunetul produs când mânecile se frecau de corp.
În anii următori, pardesiele de fâș au dispărut, fiind înlocuite de balonzeidele albe lansate de Alain Delon în filmul „Samuraiul”. Cu toate acestea, materialul, care și-a pierdut unul din „fâș”-urile din denumire, a continuat să fie folosit și este folosit și astăzi.
