Timișorenii racordați la Colterm vor plăti mai mult la iarnă, nu pentru că s-ar fi scumpit gigacaloria, ci pentru că Primăria Timișoara a redus subvenția acordată. Compania de termoficare spune însă că stocurile de combustibil sunt asigurate și că rețeaua va fi pregătită până la sfârșitul lui septembrie.
Reprezentanții Colterm au transmis că prețul gigacaloriei rămâne neschimbat, la nivelul stabilit în urmă cu mai bine de doi ani. Modificarea apare din partea administrației locale, care a decis să reducă subvenția.
„Colterm funcționează pe baza tarifelor stabilite în urmă cu peste 2 ani. Ce s-a schimbat este decizia Primăriei: ponderea subvenției acordate scade, iar partea plătită de cetățeni crește. Practic, Colterm nu încasează mai mult, dar abonații vor resimți în facturi o contribuție mai mare”, a explicat administratorul special, Cristian Amza.
În paralel, compania spune că pregătirile pentru sezonul rece sunt în grafic. Umplerile și testările rețelei au început deja, în special în zonele unde au fost avarii în iarna trecută.
„Până la finalul lui septembrie, întreaga rețea va fi pregătită pentru furnizarea agentului termic”, au transmis reprezentanții Colterm.
Pe partea de resurse, societatea susține că are stocuri solide. În prezent sunt aproape 30.000 de tone de cărbune, urmând să se ajungă la peste 50.000 până la finalul lunii. Contractele de gaz sunt active, iar unitățile de producție sunt pregătite, inclusiv două cazane mari la CET Sud și un cazan modernizat la CT Centru.
Situația abonaților arată o ușoară stabilizare. Numărul debranșărilor a scăzut, cu puțin peste 1.200 în ultimul sezon, iar în același timp există cereri noi de branșare, mai ales din partea dezvoltatorilor imobiliari. Estimările arată între 37.000 și 43.000 de familii racordate în prezent.
Referitor la insolvență, conducerea companiei afirmă că există șanse de revenire.
„Colterm se află încă în procedură, dar funcționează mai bine decât în trecut. Sperăm ca în a doua jumătate a anului viitor să putem depune planul de reorganizare, ceea ce ar însemna revenirea treptată pe o traiectorie stabilă și viabilă economic”, a mai spus Cristian Amza.
Mesajul transmis abonaților este unul de continuitate.
„Facem toate eforturile pentru a începe sezonul de iarnă în condiții bune, cu resurse suficiente și cu rețeaua pregătită, chiar dacă provocările financiare rămân”, au precizat reprezentanții companiei.










