Primăria Timișoara anunță că se apropie de finalizarea construcției noii clădiri a Clinicii de ORL de pe Bulevardul Revoluției, o investiție majoră ce va aduce servicii medicale moderne pentru locuitorii orașului.
Cu o construcție ce se apropie de finalizare în această lună, noua clădire va găzdui două săli de tratament și zece cabinete dotate cu echipamente de ultimă generație. Pacienții vor beneficia și de o sală de urgență ultramodernă.
Primarul Dominic Fritz a subliniat importanța acestui proiect: „Modernizarea sistemului de sănătate este o urgență și o prioritate pentru actuala administrație. Am reușit să atragem împreună cu spitalele fonduri europene de peste 150 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii de sănătate a Timișoarei.”
Noua Clinică ORL va oferi o gamă largă de servicii medicale în sistem ambulatoriu, iar procesul de achiziție a echipamentelor necesare este în desfășurare. Dotările vor fi realizate în cinci loturi principale, iar până în prezent achiziția pentru două dintre acestea a fost deja inițiată.
Investiția, în valoare totală de 11.836.594 lei, este co-finanțată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 și se află pe lista de finanțare pentru Programul Operațional Sănătate (POS) 2021-2027.
Recepția pentru noua clădire este estimată să aibă loc în această vară, odată cu încheierea noului contract de finanțare.