Cardurile pe care vor fi virate voucherele sociale vor fi distribuite beneficiarilor începând de lunea viitoare, adică din 13 iunie.
Anunțul a fost făcut luni de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. El a mai precizat că distribuirea cardurilor se va face prin poștă.
„Distribuția începe cu data de 13 iunie și după aceea urmează încărcarea. Sunt patru tranșe, etapa unu de emitere a acestor carduri, etapa a doua de distribuire a lor, etapa a treia de încărcare a lor. Gândiţi-vă că sunt două milioane și jumătate de beneficiari, care așteaptă aceste vouchere și care au acest proces specific pentru tranșa întâi”, a declarat Marcel Boloș, citat de Rador.
După ce toate cardurile vor ajunge la beneficiari acestea vor fi alimentate din două în două luni cu echivalentul a 50 de euro, suma pe care persoanele vulnerabile o vor putea folosi pentru a achiziționa alimente de bază.