Canotorii români au obținut, astăzi, calificarea în trei din cele cinci probe la care s-au aliniat la start, în prima zi a Jocurilor Olimpice la Vaires-sur-Marne.
În cursa de dublu vâsle, Simona Radiș și Ancuța Bodnar s-au calificat în semifinale, într-o cursă pe care au dominat-o de la start și până la final. Campioanele olimpice de la Tokyo au terminat cursa în 6:48.49.
Și echipajul dublu vâsle masculin, format din Florin Enache și Andrei Cornea, s-a calificat în semifinale, după ce s-a impus în seria de calificare cu timpul de 6:16.47.
Canotorul Mihai Chiruță a debutat cu o victorie la Jocurile Olimpice și s-a calificat în sferturile probei de simplu vâsle. După un început ușor ezitant, Chiruță a trecut la conducerea cursei după 1000 m și nu a mai cedat șefia până la final, când a oprit acele cronometrului la 6:51.51. Sportivul român a obținut al treilea timp al calificărilor.
Echipajele noastre de patru vâsle nu au reușit să acceadă în fazele superioare, dar au ocupat locuri ce le permit să aibă o a doua șansă, în recalificări. Astfel, cu Ionuț Prundeanu, Florin Horodișteanu, Andrei Lungu și Leontin Nuțescu, România a terminat seria de calificare pe locul 5, cu timpul de 5:51.14. Seria a fost câștigată de echipajul Olandei.
La feminin, Patricia Cireș, Alexandra Ungureanu, Ema Ciotău și Andrada Moroșan au trecut linia de sosire pe locul al patrulea, după Olanda, Ucraina și China, cu timpul de 6:24.74.