Echipa de baschet a SCM Timișoara își începe, astăzi, parcursul în Liga Națională de Baschet masculin, unde va debuta într-o partidă contra formației FC Argeș, care se va disputa, de la ora 18.00, în sala Olimpia.
Inițial, startul în ediția 2024-2025 a Ligii trebuia să fie făcut în deplasare, la Pitești, dar Sala Sporturilor din Pitești nu este disponibilă, așa că gruparea argeșeană a fost de acord ca meciul să aibă loc la Timișoara.
SCM Timișoara vine cu un moral bun după succesul repurtat, săptămâna trecută, în fața Stelei, scor 82-71 (20-24, 21-24, 24-8, 17-15), care i-a asigurat calificarea în turul al treilea al Cupei României.
Principalul obiectiv al antrenorului Dragan Petričević a fost recuperarea jucătorilor care au acuzat probleme medicale, după turneul amical din Ungaria, precum și integrarea în lot ultimului transfer, pivotul american Darnell Brodie.
Jucătorul croat Josip Bilinovac a declarat că echipa este pregătită pentru un nou început și este nevoie de concentrare maximă în partida de astăzi.
„Am arătat în repriza a doua a meciului cu Steaua că suntem pe drumul bun, dar ne mai putem îmbunătăți jocul. Ne așteaptă un alt fel de meci, în altă competiție. Mergem înainte pas cu pas, iar acum abordăm această partidă cu Piteștiul. Respectăm fiecare adversar, suntem atenți la ceea ce ne transmite staff-ul și suntem pregătiți să dăm 100% pe teren. Trebuie să fim concentrați, să luptăm din greu și cred că lucrurile vor merge bine”, a spus, pentru site-ul oficial al clubului, baschetbalistul croat.
Bilinovać: Timișoara e orașul în care aș vrea să trăiesc
Venit în această vară, de la Rapid București, Bilinovać susține că Timișoara este orașul în care și-ar dori să trăiască.
„Îmi place mult Timișoara. Când am venit cu Rapidul aici, mi-am spus că e orașul unde aș vrea să trăiesc, pentru promenade, pentru centrul său. Când m-a sunat antrenorul și mi-a făcut oferta, nu m-am gândit foarte mult. Îmi place clubul, îmi plac coechipierii, a fost o decizie ușor de luat”, a menționat Bilinovać.
Statistica e de partea oaspeților
Confruntările cu FC Argerș nu ne ajută prea mult din punct de vedere statistic. Din ultimele 20 de confruntări directe, SCM Timișoara nu a câștigat decât 7 partide, în timp balanța victoriei s-a înclinat în favoarea piteștenilor în celelealte 13 meciuri. Tot statistica ne indică faptul că FC Argeș s-a întors cu mâna goală din ultimele patru deplasări și, sperăm, să o bifeze pe a cincea în această după-amiază.