Viceampiona Europei, naționala Angliei, a terminat la egalitate, scor 0-0, ultima partidă din faza grupelor, disputată, aseară, la Koln.
Principala favorită la actuala ediție a EURO, Anglia a controlat meciul, dar nu a reușit să-și creeze mari ocazii de gol la poarta lui Oblak. Anglia a tot presat, dar defensiva slovenă nu a mai arătat naivitatea din meciul cu Serbia și a dejucat planurile englezilor.
Atât Anglia, cât și Slovenia au demonstrat că vor să construiască, să atace, dar nu pot mai mult de a căra balonul până în jurul careului de 16 m, de unde inspirația s-a tăiat precum maioneza.
În repriza a doua, slovenii nu s-au mai aventurat spre poarta adversă, dar încet-încet a dispărut și elanul ofensiv al britanicilor, ambele formații fiind mulțumite cu un egal. Dacă de la Slovenia nu existau mari așteptări, pretențiile Angliei la titlul european par a fi nefondate după disputarea meciurilor din grupă.
Ultimul fluier al arbitrului a dat startul bucuriei pentru delegația Sloveniei, care a sărbătorit ca și cum ar fi câștigat partida. Să scapi neînvinsă dintr-o grupă cu Anglia, Danemarca și Serbia nu e un lucru ușor.
Rezultatul de la Koln a consfințit și eliminarea Croației, care a tras speranța că Anglia va face scor cu Slovenia și îi va facilita calificarea în optimi.
Slovenia mai are emoții, căci în clasamentul echipelor de pe locul trei doar Cehia o mai poate depăși, numai cu un succes în fața Turciei.
Nici în Danemarca – Serbia lucrurile nu au stat altfel. Dar, măcar, Danemarca s-a calificat de pe locul doi, după ce a depășit Slovenia la ultimul criteriu de departajare, acela al parcursului din preliminarii, unde vikingii și-au câștigat grupa. Este pentru prima oară la EURO când se ajunge la acest criteriu. Asta din cauză că egalitatea a fost perfecta între danezi și sloveni!
Revenind la meciul de la Koln, singurul amănunt de luat în calcul a fost valul de violență al suporterilor sârbi, care s-au luat la bătaie cu forțele de ordine.
Cu toate că avea nevoie de victorie, sârbii au început prudent. Au tras primul șut pe spațiul porții în minutul 90+3, mult prea puțin.
Grupa D
Slovenia – Danemarca 1-1, Serbia – Anglia 0-1, Slovenia – Serbia 1-1, Danemarca – Anglia 0-0 Anglia 5 p, 2. Anglia – Slovenia, Danemarca – Serbia 0-0.
Clasament: 1. Anglia 5 p, Danemarca 3 p, 3. Slovenia 3 p. 4. Serbia 2 p.
foto (c) captură VOYO