Universitatea de Vest din Timișoara o sprijină pe Angela Cozma, tânăra atletă din Moravița care a cucerit peste 50 de medalii la competiții naționale și internaționale. Sportiva primește o bursă specială, echipament complet și acces la baza sportivă a Clubului UVT, în cadrul unui parteneriat menit să susțină performanța.
Angela Cozma, elevă din localitatea Moravița, județul Timiș, și campioană europeană la atletism, a fost premiată de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) pentru rezultatele remarcabile obținute în ultimii ani.
Evenimentul a avut loc ieri, 5 noiembrie, la școala din Moravița, unde conducerea UVT i-a oferit tinerei o diplomă specială și o bursă de merit sportiv, în valoare de 600 de lei lunar, pentru următoarele 12 luni.
Pe lângă bursă, Angela Cozma va primi un set complet de echipament sportiv cu însemnele Clubului Sportiv UVT, dar și acces gratuit în baza logistică a clubului, pentru antrenamente și pregătire continuă.
„Angela Cozma este un copil talentat al Moraviței și Timișului, meritând pe deplin setul de beneficii pe care UVT i-l oferă astăzi. Talentul, pasiunea și voința i-au dat puterea de a atinge rezultate foarte bune în competiții internaționale, chiar dacă nu a avut condiții de pregătire corespunzătoare, de la început”, a spus rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
Tânăra sportivă practică atletismul de la vârsta de 9 ani și a adunat deja peste 50 de medalii. Printre cele mai importante rezultate se numără titlul de vicecampioană europeană în 2023, șapte titluri naționale, dar și locul 10 mondial și titlul de vicecampioană balcanică în 2025.
„Cred că fiecare comunitate locală din acest județ și-ar dori să se mândrească cu o sportivă precum este Angela Cozma. Noi, la UVT, îi oferim susținere și o încurajăm să se pregătească și să participe la competiții tot mai importante, să fie mesagerul Moraviței și al județului nostru la nivel național și internațional”, a adăugat rectorul universității.
La ceremonia de premiere au participat, pe lângă reprezentanții UVT și eleva premiată, primarul comunei Moravița, Răzvan Brăzdău, antrenorul Eugen Iovan, mama sportivei, colegi și prieteni.
Reprezentanții universității subliniază că implicarea UVT nu se oprește doar la educație și cercetare, ci include și sprijinul pentru tinerii talentați din județ.
„Universitatea de Vest din Timișoara susține tinerele talente din Timiș. Angela Cozma, campioană europeană la atletism, beneficiază de o bursă specială și se va antrena în cadrul Clubului Sportiv Universitar UVT”, au transmis reprezentanții instituției.
Comunitatea UVT afirmă că își asumă, pe lângă rolul educativ și academic, „o implicare activă în viața comunității, alături de partenerii din mediul public și privat, pentru a transmite noilor generații valorile fundamentale ale cunoașterii și dezvoltării profesionale”.











