Gimnasta Ana Maria Bărbosu a primit, astăzi, medalia de bronz pentru proba de sol a Jocurilor Olimpice de la Paris, obtinută după decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv.
Medalia i-a fost oferită de Octavian Morariu, membru al Comitetului International Olimpic și fost președinte al Federației Române de Rugby.
La evenimentul organizat pe esplanada Casei Olimpice din Capitală a participat și premierul Marcel Ciolacu, cel care anunțase că nu va participa la Ceremonia de închidere a JO, în semn de protest față de situația creată în finala de la sol.
Tânăra gimnastă a declarat, vizibil emoționată, că medalia vine în urma unor ani de muncă.
„Vă mulțumesc că ați venit astăzi la această ceremonie. E un moment emoționant pentru mine. Auzindu-i pe campionii noștri de la Jocurile Olimpice, nu am realizat cât de grea este această medalie. Le mulțumesc tuturor celor care au adăugat puțin bronz. Rezultatul vine în urma multor ani de muncă. Mulțumesc tuturor antrenorilor pe care i-am avut”, a declarat Ana Maria Bărbosu.
Ana Maria a recunoscut că medalia nu ar fi fost posibilă fară ajutorul federației și a casei de avocatură care a susținut contestația la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
„Rezolvarea cazului a fost posibilă datorită Federației, dar și Casei de Avocatură, nu au renunțat la noi. Au luptat pentru noi și luptă în continuare. Sper să continui să reprezint România la cel mai înalt nivel și să aduc cât mai multe medalii”, a mai spus Ana Maria Bărbosu.
La rândul său, Octavian Morariu a precizat că evenimentul de astăzi vine să facă dreptate.
„Astăzi s-a întâmplat un singur lucru, s-a făcut dreptate. Mă bucur din suflet pentru Ana Maria. Mă bucur din suflet pentru gimnastica românească. Gimnastica românească a revenit la locul care i se cuvine. Bravo, Ana Maria! Ne-ai făcut o mare bucurie”, a spus Morariu.
foto (c) Facebook / Federația Română de Gimnastică