„Mama a fost jefuită de fiu
Şi copleşită de întristare.
În obor, sub salcâm, pe prăjină,
Vântul flutura pielea în soare.
Şi în anul ce vine şi ea, şi ea
Va porni către marea tăcere.
Se va trece peste gât o funie cu nod
Şi va fi dusă în amurg, la tăiere.”
Versurile sunt din poezia „Vaca”, de Serghei Esenin. Nu este vorba despre o oaie, dar diferența nu are prea mare importanță. Destinul este aproximativ același, numai că, în cazul oilor, noi am reușit să-l împachetăm într-o poezie națională și să-l predăm copiilor la școală sub forma unei relații aproape mistice dintre cioban și animalul său.
Nu prea știu nimic despre protestul celor mai mult sau mai puțin oieri care a avut loc ieri. Nu știu exact cine l-a organizat, câți dintre participanți chiar cresc oi și câți sunt crescători profesioniști de pancarte, veniți să pască niște subvenții pe asfaltul Bucureștiului.
Dar, dincolo de protest, merită să discutăm puțin despre imaginea idilică a păstoritului românesc.
Noi, românii, am crescut cu Miorița. Oaia vorbește cu ciobanul, îl avertizează că urmează să fie omorât și pare să existe între ei o legătură sufletească asemănătoare celei dintre om și animalul său de companie. Cam cum este relația dintre mine și cățelușa mea: eu îi vorbesc, ea mă privește, probabil că nu înțelege chiar tot ce spun, dar cu siguranță înțelege mai multe decât unii dintre cei care comentează pe Facebook.
Numai că între cățelușa mea și Miorița există o mică deosebire.
Eu îmi duc cățelușa la medic. O vaccinez, îi dau tratamente când este bolnavă, mă uit dacă se scarpină, îi cumpăr mâncare potrivită, o spăl cu șampon special și mă îngrijorez dacă într-o dimineață nu mănâncă.
Dacă ar veni seceta și s-ar usca iarba din parc, nu i-aș spune să se descurce singură, pentru că aceasta este piața liberă și animalele necompetitive trebuie să dispară.
În schimb, majoritatea ciobanilor nu-și tratează oile ca pe niște animale de companie. Oaia este pentru ei un mijloc de producție. Produce lapte, miei, lână — deși lâna a ajuns să valoreze uneori mai puțin decât sacul în care este pusă — și, în cele din urmă, carne.
Asta nu înseamnă că toți ciobanii sunt niște brute și nici că nu există crescători care își îngrijesc animalele cum trebuie. Există oameni care dorm lângă turmă, care scot mieii cu mâna la fătare și care își cunosc fiecare animal. Dar să nu transformăm necesitatea economică în iubire romantică.
Ciobanul nu este stăpânul afectuos al unei turme alcătuite din câteva sute de oi.
Este proprietarul unei mici fabrici biologice.
Când oaia se îmbolnăvește, întrebarea nu este întotdeauna „cum o salvăm?”, ci „cât costă s-o salvăm și cât mai valorează după aceea?”.
Dacă tratamentul costă mai mult decât oaia, economia de piață îi scrie singură certificatul de deces.
Iar în final, oricât de frumos ar behăi Miorița și oricât de tandru i-ar răspunde baciul moldovean, ciobanul îi taie gâtul.
Nu spun că n-ar trebui să mâncăm carne și nici că oieritul ar trebui desființat. Spun doar că ar trebui să renunțăm la ipocrizia în care animalul este „sufletul gospodăriei” cât timp produce, iar când nu mai produce devine tocăniță. Esenin a înțeles perfect această contradicție: vaca își plânge vițelul, dar omul vede în vițel carne și în pielea lui o marfă. După care aceeași soartă o așteaptă și pe mamă.
În altă ordine de idei, de ce s-au dus oamenii aceia la București?
Probabil ca să li se dea.
De fiecare dată când o anumită activitate economică nu mai este rentabilă, apar tractoarele, oile, pancartele și televiziunile.
Ni se explică imediat că avem de-a face cu o ramură strategică, o tradiție milenară, însăși coloana vertebrală a poporului român.
Dacă dispar oile, ni se spune, dispare satul românesc, dispare identitatea națională și probabil se oprește și rotația Pământului.
Dar rămâne o întrebare simplă: unde se termină ajutorul justificat și unde începe dreptul ereditar de a primi bani de la stat?
Strungarul care și-a cumpărat un utilaj în rate și rămâne fără comenzi primește despăgubiri? Tâmplarul căruia i s-a scumpit lemnul merge la Guvern și cere bani pentru fiecare scaun pe care nu mai reușește să-l vândă? Micul comerciant care plătește chirie, curent, salarii și taxe, iar la sfârșitul lunii constată că nu i-a rămas nimic, își poate duce casa de marcat în Piața Victoriei și cere subvenție pe bon fiscal?
Nu prea.
Lui i se spune că aceasta este economia de piață. Că orice afacere presupune riscuri. Că trebuie să se adapteze, să devină mai eficient, să investească, să se digitalizeze, să se reinventeze și, dacă tot nu merge, să închidă.
Numai în agricultură, uneori, riscul privat capătă în mod miraculos dreptul la despăgubire publică.
Că doar nu o să-i cerem țăranului să se asigure împotriva calamităților, asigurare cerem numai pentru cei care locuiesc la bloc și pe care îi obligăm să se asigure împotriva viiturilor.
În agricultură profitul rămâne al proprietarului, dar pierderea trebuie împărțită cu populația.
Nu afirm că protestatarii nu aveau motive reale. Poate că aveau. Dar înainte de a scoate din nou portofelul contribuabilului ar trebui să vedem niște cifre: ce pierderi au suferit, din ce cauză, ce venituri au avut în anii buni, ce impozite au plătit pentru veniturile reale, ce subvenții au primit deja și câți dintre ei sunt crescători adevărați, nu proprietari de oi existente mai ales în documentele depuse la agențiile de plăți.
Altfel, Miorița nu mai este o baladă despre destin și moarte. Devine un formular pentru subvenție.
Iar oaia nu-i mai spune ciobanului că vor să-l omoare „la apus de soare”. Îi șoptește doar atât:
— Stăpâne, stăpâne, mai depune un dosar, că poate ni se dă.
***
Bani de la stat pentru cei care citesc.
Programul permite cetățenilor să își înregistreze minutele petrecute citind pe o platformă guvernamentală. O sesiune de minimum 15 minute aduce 20 de monede virtuale, însă poate fi contabilizată o singură sesiune în fiecare zi, relatează CNN.
Pentru a obține un dolar singaporez, echivalentul a aproximativ 0,8 dolari americani, un participant trebuie să strângă 1.000 de monede. Asta înseamnă 50 de zile în care sunt înregistrate sesiuni de lectură eligibile.
Prin urmare, stimulentul financiar este mai degrabă simbolic. Obiectivul autorităților nu este să transforme lectura într-o sursă de venit, ci să folosească recompensele și acumularea de puncte pentru a încuraja repetarea comportamentului.
Inteligența artificială în instanțele din România.
245 de instituții judiciare și 1.023 de săli de judecată și de consiliu din România au fost dotate cu sisteme de înregistrare audio și transcriere automată a ședințelor cu ajutorul inteligenței artificiale.
Există varianta să mai tăiem un viezure, să mai călărim un mânz, să mergem la cules de brusturi, dar tot nu se strâng 60 de miliarde de euro
Noua R.S.R. – Republica Suveranistă România – va avea aceeași situație economică, aceleași constrângeri bugetare și aceleași nevoi de finanțare precum România pe care o avem astăzi.
Dezastru în urma protestului din Piața Victoriei.
Protestatarii au rupt gardurile de protecție, au smuls pomișori și au aruncat cu pietre și alte obiecte în timpul confruntărilor cu forțele de ordine.
Jandarmii au intervenit pentru a-i dispersa pe manifestanții care au devenit violenți, fiind folosite gaze lacrimogene. În urma incidentelor, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar una dintre acestea a fost transportată la spital.
De asemenea, patru persoane au fost conduse la sediul Secției 4 de Poliție, în timp ce jandarmii au aplicat amenzi unor participanți la protest.
Imaginile surprinse în Piața Victoriei arată urmele lăsate de protestatari în urma incidentelor: garduri rupte, pomișori smulși și zone afectate de confruntările cu forțele de ordine.
Nu a fost un protest al oierilor, a fost o rebeliune pregătită de extremiști săptămâni de zile
E reală oroarea trăită azi de bucureștenii luați pe sus de haidamacii lui CG doar pentru că s-au nimerit să fie la serviciu în zona Victoriei (taxați într-o logică primitivă drept globaliști – corporatiști – sataniști). Sigur că mulți ne-am adus aminte de imaginile de la Mineriadă.
Simioane, nu-i frumos să furi de la ciobani!
La sfârșitul lui iulie, la precedenta vizită a ciobanilor în București, am fost în Piața Victoriei și am scris despre manifestările lor civilizate, de păstori atinși de fondurile perfidei UE și conectați prin 5G. Și-au strigat nemulțumirile, au înjurat guvernanții, dar fără violență și vandalisme. N-au dat cu căcat din vidanje ca belgienii sau francezii, n-au lăsat mizerie în urmă, au aruncat chiștoacele și peturile la coș.
Când lași un nebun să se plimbe liber pe străzi, să îndruge verzi și uscate despre popor și tricolor, nu are ce altceva să se întâmple
De ce ne indignăm? (despre irelevanța rezultatelor la testele PISA)
Cum s-au publicat rezultatele testelor PISA de anul acesta, cum ne-a lovit perplexitatea: chiar așa să fie?! Jumătate – și, onest vorbind, o jumătate bună – din elevii noștri, la cumpăna dintre gimnaziu și liceu, nu citesc deloc cărți, iar dacă cineva-i pune s-o facă nu-nțeleg ce-au citit, nu sunt capabili de socoteli elementare și nu pricep mai nimic din lumea care-i înconjoară.
Acum, prima constatare e aceea că se poate trăi și așa și, pe deasupra, nu neapărat rău. Ajunge să deschizi televizorul și, aproape indiferent de program, oameni pe lângă care acești elevi sunt niște mici genii se lăbărțează pe ecran: politicieni, „înalți” funcționari, ofițeri, „jurnaliști”, „vedete” de tot soiul, oameni de afaceri etc. pentru care limbajul articulat e un orizont prea-ndepărtat. Sincer vorbind, din zece arătări de acest fel, câte-au deschis o carte în ultimul an?! Gloata aceasta, care-a acaparat pârghiile statului, pretinde că se numește „elită”. Acum, dacă așa e „elita”, cum vrem să ne fie elevii?! De ce să învețe, dacă reușita – în lumea noastră – nu are nimic de-a face cu învățarea, cu educația și cu civilizația?!
Și, apoi, care e drama? În fond căderea e vizibilă în toate țările europene, nu doar la noi. E drept, nu suntem premianți (așa cum ne-ar plăcea să fim), dar – cum se spune – „suntem în trend”. Și e de așteptat o anumită agitație europeană pe subiect, care se va lăsa cu ceva sume din bugetul Uniunii, din care o părticică va ajunge și la noi, pentru „evaluări” de criză, „strategii naționale” și „cursuri de formare”. Ca-ntotdeauna: 5% din personalul didactic (și, ca din întâmplare, cei „cu funcții de conducere”) vor câștiga fabulos din asemenea scheme de tocat bani.
Fie-mi îngăduită o conjectură: cei 5% vor câștiga fabulos și când în țara asta nu va mai fi niciun elev; căci „evaluările”, „strategiile” și „formările” n-au nevoie nici de elevi, nici de profesori, ci doar de „comisii” care să cheltuiască alți bani pe „procesare”, „avizare” și pe „metodologia de implementare”. Asta e ideea: nimeni din administrația educațională nu e interesat de nimic, decât de bănuții care-i cad din asemenea „instrumente”; în rest, fiecare e cu copiii lui.
Uniforma școlară obligatorie, aprobată de Comisia pentru Învățământ din Senat
Senatul a aprobat în comisie uniforma obligatorie, fără amenzi pentru părinți. USR a criticat proiectul, avizat negativ de CES.
Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 septembrie 2026
Ce facem astăzi, 16 septembrie 2026, în Timișoara?
