Este adevărat, eu scriu toate lucrurile acestea așezat comod în fotoliul meu. Nu lucrez în învățământ, nu stau zilnic în fața unei clase cu 30 de copii și nici nu am în față un Excel uriaș cu toate cheltuielile sistemului românesc de educație.
Așa că este foarte posibil să greșesc.
Dar nu cred că salariile reprezintă principala problemă a învățământului românesc.
Desigur, un profesor trebuie plătit decent. Chiar foarte bine, dacă este un profesor foarte bun. Nu poți pretinde performanță de la un om pe care îl obligi să se gândească după ore dacă îi mai ajung banii până la sfârșitul lunii.
Numai că există ceva ce banii nu pot cumpăra: harul.
Un profesor cu har poate preda fizică, matematică, română sau istorie îmbrăcat într-o pereche de bluejeans, un tricou și niște pantofi cumpărați de pe Temu și poate face asta infinit mai bine decât unul îmbrăcat de la Prada și încălțat cu Berluti Alessandro Oxford.
Pentru că elevul nu învață de la cravata profesorului.
Învață din pasiunea lui.
Învață atunci când omul din fața clasei este atât de fascinat de electricitate încât, după o oră în care a vorbit despre electroni, copilul merge acasă și încearcă să facă un ciorcuit simplu, un întrerupător, o baterie, trei bucățele de sârmă și un bec, ca să vadă cu ochii lui pe unde naiba circulă electronii aceia.
Învață matematică atunci când profesorul reușește să-i arate că matematica nu este o colecție de formule scrise pe tablă, ci un instrument cu care poate măsura lumea.
Învață să citească atunci când cineva îi pune în mână o carte care îl face să uite de TikTok.
Problema noastră — și nu numai în învățământ — este că prea multe profesii au încetat să mai fie meserii și au devenit simple locuri de muncă.
Predau pentru salariu.
Judec pentru salariu.
Mențin ordinea publică pentru salariu.
Administrez orașul pentru salariu.
Repar instalația electrică pentru salariu.
Iar dacă se poate să primesc salariul făcând cât mai puțin, cu atât mai bine.
De aici începe degradarea.
Ajungem să avem profesori care predau mecanic ceea ce scrie într-un manual, judecători care confundă aplicarea legii cu completarea unui formular, politicieni pentru care funcția publică este o oportunitate economică și electricieni care au memorat că „albastru este nulul”, fără să înțeleagă că electronilor nu le pasă ce culoare are izolația firului.
A doua mare problemă este felul în care împărțim resursele.
Pentru că nu este suficient să spui: „Trebuie să dăm mai mulți bani învățământului”.
Întrebarea serioasă este: „Pentru ce?”.
Poți avea 100.000 de euro și cu ei să pictezi un Mickey Mouse pe peretele unei școli, să schimbi niște borduri, să pui trei jardiniere și după aceea să tai panglica spunând că ai „modernizat infrastructura educațională”.
Dar cu aceiași bani poți cumpăra drepturi pentru mii de cărți electronice.
Poți traduce și subtitra mii de lecții extraordinare care există deja.
Poți construi o bibliotecă digitală accesibilă gratuit oricărui copil din România.
Poți dezvolta un sistem de inteligență artificială care să lucreze individual cu fiecare elev.
Și aici ajungem la lucrul pe care mi se pare uluitor că încă nu l-am înțeles.
Pentru prima dată în istoria omenirii putem despărți calitatea lecției de locul în care se află elevul.
Imaginați-vă numai, este ceva perfect realizabil tehnic astăzi:
Lecția de fizică este construită pornind de la extraordinara capacitate de explicație a unor oameni precum Richard Feynman. Evident, Feynman nu mai poate preda astăzi, dar prelegerile, demonstrațiile și metoda lui pot constitui materia primă pentru niște lecții moderne excepționale.
Cei mai buni profesori români și străini ar putea realiza împreună cursul.
Animații, experimente filmate, simulări, subtitrări, explicații alternative.
Totul difuzat pe un canal național de educație și disponibil permanent pe internet.
Copilul n-a înțeles legea lui Ohm?
Mai vede lecția o dată.
Tot n-a înțeles?
Primește altă explicație.
Tot nu merge?
Inteligența artificială constată unde s-a rupt firul logic și îl întoarce la noțiunea pe care n-a înțeles-o.
Nu trebuie să aștepte până marțea viitoare, când are din nou fizică.
La matematică putem folosi profesori extraordinari, români sau străini, oameni cu talentul de a explica, de tipul lui Khurshed Batliwala sau al altor mari popularizatori ai matematicii.
La limba română aș face ceva și mai revoluționar:
I-aș învăța pe copii să citească și să scrie românește.
Pare o idee excentrică, știu.
Mai puține tabele cu clasificări atârnate pe pereți, mai puține definiții învățate mecanic și mai multă limbă folosită efectiv.
Copilul citește.
Copilul scrie și povestește în scris.
Copilul argumentează.
Copilul trebuie să fie capabil să citească două pagini și să explice ce a înțeles din ele.
Iar pentru asta fiecare elev ar putea avea o bibliotecă electronică și o listă de lecturi adaptată vârstei: 30–40 de cărți pe an, dintre care să citească într-un ritm rezonabil și despre care să poată scrie câteva rânduri. Nu comentarii memorate, nu „ce a vrut să spună autorul”, de parcă autorul ar fi murit înainte să apuce să spună și trebuie să ghicească profesoara.
Pur și simplu IA-ul, – nu un IA din viitor ci unul pe care îl putem accesa chiar astăzi fără probleme – întreabă:
— Povestește-mi ce ai citit. Ce personaj ți-a plăcut? Ce nu ți-a plăcut? De ce? Tu ce ai fi făcut?
Asta înseamnă citire, înțelegere și gândire.
Și apoi vine partea cu adevărat interesantă: evaluarea.
Astăzi putem construi un examinator artificial care să lucreze permanent cu fiecare copil.
Nu unul care să-i pună eticheta „elev de 7”, ci unul care să constate:
Ionel citește bine, dar are probleme cu înțelegerea textului.
Maria este foarte bună la geometrie, dar are lacune la fracții.
Gigel știe formulele la fizică, însă nu înțelege fenomenele.
Și fiecare primește alte exerciții.
Asta ar fi adevărata individualizare a educației.
Sigur că există și varianta cealaltă.
Putem continua aproximativ ca acum.
Putem păstra ore întregi pentru informații neverificabile sau afirmații religioase prezentate copiilor înainte ca aceștia să aibă instrumentele intelectuale necesare pentru a le evalua critic. Și, dacă tot am pornit pe drumul acesta, am putea introduce și astrologia, tarotul și cititul în cafea.
Pentru că resursele sunt finite, eu aș prefera ca banii respectivi să fie folosiți pentru fizică, matematică, literatură, biologie, informatică, arte sau acces universal la instrumente moderne de educație.
Se mai vorbește mult și despre masa elevilor.
Nici aici nu sunt convins că problema este pusă corect.
Un copil nu trebuie să fie flămând. Asta mi se pare indiscutabil.
Dar faptul că un copil nu trebuie să fie flămând este o obligație a societății, nu neapărat o funcție fundamentală a școlii.
Școala nu este cantină.
Dacă într-o familie nu există suficientă mâncare pentru copil, atunci avem o problemă socială și trebuie intervenit asupra cauzei: familia respectivă trebuie sprijinită astfel încât copilul să aibă acasă hrană suficientă și echilibrată.
Copilul ar trebui să vină la școală hrănit și cu unul-două sandvișuri în ghiozdan, pe care să le mănânce în pauză.
Iar dacă familia nu-și permite sandvișurile acelea, statul trebuie să se ocupe ca familia să și le permită.
Altfel riscăm să transformăm școala într-o instituție universală care trebuie simultan să predea, să hrănească, să distreze, să educe părinții, să facă asistență socială, să rezolve probleme medicale și, printre toate acestea, dacă mai rămâne puțin timp, să-i învețe pe copii și tabla înmulțirii.
Și, în sfârșit, cred că trebuie recuperat un cuvânt devenit aproape obscen în educația modernă: disciplina. Atât a elevilor cât și a părinților. Pntru că nu cred că părinții ar trebui să se amestece în ceea ce se predă la clasă.
Nu mă refer la palme după ceafă — chiar dacă generațiile noastre își amintesc foarte bine asemenea metode pedagogice și, printr-un miracol statistic, destui dintre noi am supraviețuit.
Mă refer la ideea elementară că școala nu este loc de joacă.
Copilul trebuie tratat cu respect, dar și copilul trebuie să învețe că există reguli.
Există o oră la care începe cursul, există momente în care vorbești și momente în care taci.
Există lucruri pe care trebuie să le faci chiar dacă în ziua respectivă nu ai chef.
Există obligații și există consecințe.
Un sistem prost, fie că vorbim despre școală, sănătate, justiție sau orice altceva, nu devine automat bun dacă torni mai mulți bani în el.
Uneori devine doar un sistem prost mai scump.
***
Adio, criză de șoferi și costuri mari pentru companii.
Creșterea costurilor, deficitul de șoferi, noile cerințe de reglementare și adoptarea sistemelor de propulsie alternative pun o presiune tot mai mare pe sectorul transporturilor. Fosta divizie Continental Automotive, desprinsă în compania independentă Aumovio, a dezvoltat noi soluții pentru producătorii de vehicule comerciale și operatorii de flote care încearcă să ajute companiile să depășească punctul de cotitură în care se află industria în prezent, după cum a anunțat Ismail Dagli, director Aumovio.
Europa nu duce lipsă de angajaţi, ci de competenţe, iar acest lucru reduce productivitatea, încetineşte investiţiile şi pune presiune pe competitivitatea economiei europene
Premierul Islandei reacționează după respingerea aderării la UE: „Votul este o victorie pentru democrație”
Șefa guvernului de la Reykjavik, Kristrún Frostadóttir a ținut să clarifice poziția executivului în fața rezultatului strâns, alegând să privească „partea plină a paharului” în ciuda propriei opțiuni pro-europene.
„Votul nu este un eșec pentru guvern, ci o victorie pentru democrație. Vreau să fiu absolut clară, acest guvern nu va relua negocierile de aderare în cursul acestui mandat legislativ”, a declarat Frostadóttir, la o zi după consultarea islandezilor, notează AFP.
„Nu NATO! Să dăm o şansă păcii!” Aproximativ o mie de elvețieni s-au adunat la Berna pentru apărarea unei neutralităţi stricte
Promotorii iniţiativei „Salvarea neutralităţii elveţiene”, care va fi supusă unui referendum la 27 septembrie, reproşează guvernului cooperarea cu NATO şi alinierea la sancţiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei, relatează AFP.
Ce este „Inelul de Aur”, bucla rutieră de 27.
China pregătește unul dintre cele mai spectaculoase trasee rutiere din lume, o buclă uriașă, de aproximativ 27.000 de kilometri, cât două treimi din circumferința Ecuatorului. Pentru a închide uriașul circuit care trece prin Himalaya, deșerturi și continuă de-a lungul oceanului, autoritățile vor investi aproximativ 47 de miliarde de euro în următorii cinci ani, scrie Global Times.
Concedieri masive la o mare companie cunoscută și în România.
O companie franceză foarte cunoscută din sectorul serviciilor alimentare a anunțat că intenționează să desființeze peste 1.000 de locuri de muncă din țară, informează Reuters.
Este vorba despre Sodexo, cunoscută la noi pentru emiterea tichetelor de masă prin Sodexo Pass România. Compania a confirmat că va reduce 963 de posturi, reprezentând aproximativ 4% din totalul de 25.000 de angajați.
Și eu sunt dezamăgit de Nicușor Dan.
De ce a ajuns școala românească „o loterie a șanselor de viață“.
Anul școlar 2025-2026 a adus schimbări importante în Educație, de la creșterea normei didactice și reducerea burselor până la reorganizarea școlilor. În timp ce ministerul vorbește despre eficientizare, profesorii atrag atenția asupra efectelor reale ale măsurilor.
Adrian Păunescu și fețele sale
N-ar fi mai simplu și mai cinstit și ne-propagandistic să-i lăsăm pe oameni să aleagă și să judece singuri?
Lupul, capra și-o țară „varză”
Dacă îndrăznești să gândești cumva în șoaptă că România poate merge mai corect, nespectaculos de corect, dar mai eficient cu un guvern interimar, decât cu unul structurat în jurul unei coaliții de calcule politice și electorale vei fi făcut bolojenist, „neterminat” userist și vânzător de țară la nemți și francezi. Nu poate merge mult cu…
Mădălin Hodor (CNSAS), replică pentru Nicușor Dan: Crimele Revoluției și Mineriadei pot fi investigate după „modelul german”
Mădălin Hodor, vicepreşedintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, sugerează, după ce preşedintele Nicuşor Dan s-a declarat sceptic în legătură cu soluţionarea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei – evenimente în care, conform unei anchete Recorder, a fost implicat şi şeful SPP Lucian Pahonţu – că poate fi aplicat modelul german, unde procedurile vizându-i pe foştii criminali de război nazişti sunt menţinute deschise „până la ultimul caz posibil pentru a transmite un mesaj juridic şi moral: trecerea timpului nu anulează responsabilitatea individuală pentru atroce crime împotriva umanităţii”.
Dominic Fritz, despre ce va face după pierderea mandatului: Rămân președintele USR.
Dominic Fritz a anunțat duminică ce va face în continuare, având în vedere că își va pierde mandatul de primar după ce Legea integrității a fost promulgată de președintele Nicușor Dan.
Edilul a precizat că mecanismul administrativ construit în ultimii ani va funcționa fără întrerupere, coordonarea proiectelor fiind preluată de cei doi viceprimari și de city manager.
Parfumul discret al socialismului timișorean
„Frumos era chiar și blestematul de comunism pe atunci! Să știi de la mine, nepoate, unii o duceau extraordinar în anii aceia. De fapt, cam toată lumea trăia binișor, nimeni nu murea de foame, de sete, de lipsa mijloacelor de trai obișnuite. Vorbesc de începutul anilor ’70, mai precis de perioada 1970 și până prin ’75–’76, când mie și amicilor mei nu ne-a lipsit aproape nimic din ce vedeam prin filmele franțuzești în care Lino Ventura trăgea cu nesaț din Gitanes, iar Belmondo sau Delon se delectau cu coniacurile lor faimoase.”
Programul de lucrări al SDM în ziua de 31 august 2026
Calea Martirilor se redeschide după asfaltare: Două benzi dedicate dinspre Spitalul Județean și noi plantări programate pentru toamnă
Pentru a diminua timpii de așteptare și cozile formate la intersecția cu bulevardul Liviu Rebreanu, configurația benzilor a fost modificată: Două benzi de acces: Conducătorii auto care vin dinspre zona Spitalului Județean pot intra acum pe Calea Martirilor pe două benzi dedicate, măsură menită să fluidizeze virajul și să reducă blocajele în orele de vârf. […]
Ce facem astăzi, 31 august 2026, în Timișoara?
