Polițiștii locali din Timișoara au dat amenzi în valoare totală de 107.260 de lei conducătorilor auto care au oprit sau au staționat ilegal pe locurile destinate încărcării autovehiculelor electrice. În prima jumătate a anului 2026, peste 100 de cetățeni au reclamat că aceste stații sunt blocate de mașini care nu folosesc punctele de reîncărcare.
Valul de reclamații i-a determinat pe agenții de la Poliția Locală Timișoara să intensifice controalele pe raza întregului municipiu. Măsurile au fost luate după ce mai mulți conducători auto au transformat stațiile de alimentare în locuri obișnuite de parcare.
Peste 200 de șoferi sancționați în primele șase luni din 2026
Polițiștii au intervenit atât în urma apelurilor primite de la cetățeni, cât și în cadrul verificărilor de rutină desfășurate zilnic.
Neregulile au fost identificate în mai multe zone importante din oraș, printre care Parcul Botanic, Piața Timișoara 700, Strada Academician Alexandru Borza, Nicolae Titulescu, Plautius Andronescu, Republicii, Martin Luther, Calea Aradului, Bulevardul Regele Mihai I, Take Ionescu și Mihai Viteazul.
„Tot mai mulți cetățeni din Timisoara care folosesc autovehicule cu încărcare electrică au transmis, în ultima perioadă, sesizări telefonice reclamând faptul că există conducători auto care opresc sau staționează pe locurile destinate încărcării autovehiculelor electrice din municipiu. În prima jumătate a anului, nu mai puțin de 104 persoane au sesizat că au observat autovehicule pe locurile destinate încărcării electrice, deși nu foloseau stațiile respective”, au precizat reprezentanții instituției.
În urma acestor acțiuni, 248 de conducători auto au fost amendați de la începutul anului. Suma totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a ajuns la 107.260 de lei.
Ce riscă cei care blochează stațiile de încărcare
Spațiile pentru alimentarea autovehiculelor electrice sunt clar semnalizate prin indicatoare rutiere speciale. Șoferii care aleg să ignore aceste semne de circulație se expun unor penalizări financiare severe și altor măsuri complementare.
Potrivit reglementărilor legale în vigoare (OUG 195/2002), amenzile pentru oprirea sau staționarea nepermisă pe aceste locuri sunt cuprinse între 432,5 lei și 1.081,25 lei. Pe lângă sancțiunea financiară, conducătorii auto primesc 2 sau 3 puncte de penalizare pe permisul de conducere. În anumite situații, autoritățile pot dispune chiar ridicarea vehiculului parcat ilegal.
„Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să nu blocheze aceste stații pentru a evita să fie sancționați. Locurile destinate încărcării autovehiculelor electrice, alături de cele destinate anumitor activități precum taximetria, cele destinate îmbarcării sau debarcării turiștilor, precum și cele special amenajate pentru persoane cu dizabilități sunt zone marcate corespunzător, motiv pentru care semnificația indicatoarelor trebuie respectată”, au transmis reprezentanții Compartimentului Relații Publice.
Oamenii legii reamintesc că respectarea marcajelor și a semnelor rutiere este obligatorie pentru toți participanții la trafic, iar controalele vor continua și în perioada următoare.













