Doamna Kaja Kallas spune că Statele Unite, Rusia și China urăsc Uniunea Europeană.
De fapt lucrurile stau puțin invers.
Dacă astăzi Uniunea Europeană are relații tensionate simultan cu Rusia, China și chiar cu o parte a americanilor, poate că înainte să ne declarăm victime universale ar trebui să ne întrebăm și cât din această situație este rezultatul propriilor decizii.
Noua generație de lideri europeni, din care face parte și doamna Kallas, pare să fi confundat uneori diplomația cu activismul moral permanent.
În locul bunului simț și al diplomației, am început să vedem tot mai des discursuri construite pe condamnări, lecții morale și demonstrații publice de superioritate ideologică.
Rusia și China au fost transformate treptat în sursa tuturor relelor planetare. Poate există motive serioase de critică la adresa ambelor state. Dar una este critica lucidă, constructivă, și alta este construirea unei politici externe bazate aproape exclusiv pe antagonizare continuă.
Problema este că economia modernă nu funcționează cu sloganuri.
Europa are nevoie de resurse, piețe, materii prime, energie și lanțuri industriale stabile. Iar o parte semnificativă din acestea veneau sau vin exact din țările pe care liderii europeni au decis să le transforme în adversari permanenți.
Poți ține discursuri despre autonomie strategică cât dorești. Realitatea este însă încăpățânată: fabricile nu merg cu declarații de presă, iar industria grea nu funcționează pe bază de hashtag-uri morale.
Desigur, această orientare nu a apărut din senin. Ani întregi, Europa a urmat destul de obedient direcția strategică venită dinspre Statele Unite și aliații săi din Marea Britanie. Dar aici lucrurile devin aproape ironice.
Americanii au făcut ceea ce fac marile puteri dintotdeauna: și-au urmărit propriile interese economice și geopolitice. Nimic nou sub soare. Nu poți acuza un imperiu că se comportă ca un imperiu. Asta este fișa postului.
În schimb, Europa pare că a intrat într-o situație ciudată în care și-a deteriorat relațiile economice cu estul, și-a slăbit competitivitatea industrială, și-a crescut dependențele strategice, iar apoi, inevitabil, a început să caute vinovați în toate direcțiile.
Și astfel am ajuns la spectacolul actual: după ce ani întregi ni s-a explicat că Rusia și China sunt problema absolută, începe să apară tot mai des ideea că nici americanii nu mai sunt chiar atât de buni.
Exact mecanismul clasic al omului care, după ce sparge tot prin casă, începe să suspecteze că mobilierul îi poartă pică.
Iar partea cea mai tristă este că, în final, nota de plată nu o vor achita liderii europeni și nici experții de televiziune care vorbesc despre „valori” din studiouri încălzite corespunzător.
O va plăti, o plătește deja, cetățeanul european obișnuit.
*
Vreau să cred că afirmațiile domnului Irineu Darău au fost scoase din context, simplificate pentru titluri sau poate împinse spre caricatură de entuziasmul presei care transformă orice propoziție într-o explozie de breaking news.
Pentru că îmi este greu să-mi imaginez că un ministru al Economiei ar putea critica perioada comunistă folosind argumentul că un camion era construit „în 17 locuri din țară”.
Dacă acesta a fost într-adevăr sensul afirmației, atunci avem o problemă mai mare decât organizarea industriei din anii ’80: avem problema înțelegerii modului în care funcționează orice economie industrială modernă.
Fiindcă niciun camion din lume nu este construit integral într-o singură hală miraculoasă în care niște oameni în salopete intră dimineața cu minereul într-o parte și seara scot camionul complet, cu acte și rezervorul plin, pe poarta fabricii.
Așa nu funcționează industria. N-a funcționat niciodată.
Un camion este rezultatul muncii coordonate a zeci sau sutelor de fabrici și furnizori. Unii produc rulmenți, alții cablaje, alții scaune, alții sisteme electronice, alții cauciucuri, alții pompe hidraulice, alții șuruburi. Motorul însuși este un univers industrial separat, cu mii de componente fabricate în locuri diferite.
Așa era la comuniști, așa este la capitaliști, așa este peste tot.
Inclusiv marile simboluri ale capitalismului global funcționează exact la fel.
Un automobil german conține piese fabricate în zece țări.
Un avion american este un puzzle industrial planetar.
Un telefon mobil traversează jumătate de glob înainte să ajungă în buzunarul cumpărătorului.
Chiar și banalul toaster de bucătărie are probabil componente fabricate pe trei continente și asamblate în al patrulea.
Economia modernă înseamnă specializare.
De fapt, tocmai asta reprezintă industria avansată: lanțuri de producție distribuite, furnizori multipli, subcontractori, standardizare și integrare.
Exact opusul imaginii primitive cu fabrica autosuficientă care produce singură de la mină până la volan.
Problemele economiei ceaușiste erau altele, nu că piesele veneau din mai multe locuri.
Să critici că „se făceau componentele în 17 locuri” este ca și cum ai critica medicina pentru că un spital cumpără seringi din alt oraș decât cel în care produce pansamentele.
Uneori ai impresia că o parte a discursului public românesc a ajuns să funcționeze pe baza unui principiu simplu: dacă ceva exista în comunism, automat trebuie prezentat ca absurd, chiar și atunci când acel lucru este practicat identic în toată lumea industrializată de azi.
Iar aici apare adevărata problemă: nu nostalgia după comunism, ci superficialitatea cu care discutăm economia.
Pentru că un ministru al Economiei nu trebuie să știe doar sloganuri ideologice. Ar fi util să știe și cum se fabrică efectiv un camion. Sau măcar un șurub din el.
Iar dacă nu știe nu are ce căuta în acea funcție.
*
Statisticile spun că numărul celor cu averi de peste 30 de milioane de dolari a crescut exploziv în ultimii ani.
Și imediat apare întrebarea care ar trebui să intereseze orice om normal la cap: este acesta un semn de sănătate economică sau doar un simptom al unei societăți care începe să semene tot mai mult cu un joc de Monopoly jucat de oameni care au furat banca încă de la început?
In primul rând ar trebui ca statisticile să ne spună câte din aceste averi de zeci de milioane de dolari sunt reale și câte sunt artificiale.
Pentru că o avere care, de exemplu, se bazează pe activele de la bursă, nu este o avere chiar reală.
Măine este posibil ca prețurile acelor acțiuni să scadă la o valoare minimă și astfel o avere de câteva milioane de dolari să se transforme în bani pentru țigarete.
Câți dintre milionarii aceștia, dacă și-ar transforma averile în active palpabile, în lucruri care se pot mânca, sau în care se poate locui, sau în lucruri care produc alte lucruri, ar mai ramâne milionari?
Pe de altă parte, nu e nimic rău în existența oamenilor bogați.
Problema nu este că unii au foarte mult. Problema apare când prea mulți au foarte puțin.
Pentru că adevărata măsură a unei țări nu este numărul limuzinelor lungi care ies din parcările restaurantelor de lux, ci cât de greu îi este unui om obișnuit să trăiască decent fără să facă acrobații financiare între salariu, facturi și prețul la mâncare.
În România există acum cartiere unde un apartament costă cât zece vieți de muncă ale unui profesor și sate unde timpul pare că a obosit și s-a așezat pe marginea drumului.
Marea majoritate a tinerilor nu și-ar putea cumpăra un apartament din munca proprie, pentru că marea majoritate a tinerilor nu are un venit net de peste 6000 de lei lunar pentru a obține un credit.
Mai mult, marea majoritate a populației nu mai are siguranța că va obține același venit de acum și peste 6 luni.
În această țară țară vezi mașini de sute de mii de euro și spitale în care rudele vin cu medicamente de acasă.
Asta nu mai este dezvoltare armonioasă.
Este dezvoltare în pete, ca mucegaiul pe un perete vechi.
Sigur, ni se spune că bogații investesc, creează locuri de muncă, dezvoltă economia. Uneori chiar așa este. Există antreprenori serioși, oameni care au construit firme reale și care merită fiecare leu câștigat. Dar în Europa de Est, și mai ales în România posttranziție, o parte din marile averi s-au făcut și din apropierea de stat, din combinații, din terenuri „bine plasate”, din contracte publice și din eterna artă națională a relației potrivite la momentul potrivit.
Aici apare adevărata întrebare: dacă țara produce tot mai mulți multimilionari, de ce produce în același timp și atât de multă nesiguranță socială?
Pentru că o societate sănătoasă nu se vede la vârful piramidei. Acolo pot exista oricâți bogați. Se vede la bază. Se vede în locuințe, școli, în spitale, în salarii, în câtă speranță are omul că munca lui îl poate ridica puțin mai sus fără să fie nevoit să plece în altă țară.
Diferența dintre o societate modernă și una dezechilibrată nu este existența bogaților, ci distanța dintre ei și restul lumii.
Când decalajul devine prea mare, apar inevitabil frustrările, furia și senzația că regulile sunt făcute pentru un club restrâns.
Iar atunci societatea începe să semene cu o clădire luxoasă construită pe o fundație crăpată: strălucește frumos până în ziua în care începe să se audă trosnetul.
***
De ce crede Kaja Kallas că Statelor Unite, Rusiei și Chinei „nu le place Uniunea Europeană”: „Trebuie să înțelegem”
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat că blocul comunitar european ar fi o „putere egală” cu SUA, Rusia și China dacă este unit, ceea ce face țările respective să nu își dorească acest lucru. În declarațiile făcute duminică, la Conferința Lennart Meri de la Tallinn, ea a îndemnat statele Uniunii Europene să nu slăbească …
Delia Velculescu ar fi propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier tehnocrat
Delia Velculescu este o economistă română cu o carieră construită la FMI. Este un nume cunoscut mai ales în cercurile financiare internaționale și mai puțin publicului larg. Aceasta ar fi propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier tehnocrat
Băsescu a comentat informația Gândul conform căreia Delia Velculescu ar putea fi numită premier de Nicușor Dan: „Poate găsește un bărbat țeapăn”
Traian Băsescu a comentat duminică seară, la România TV, informația Gândul conform căreia Delia Velculescu ar putea fi numită premier de Nicușor Dan: „Să găsească un bărbat țeapăn”.
„(Președintele-n.r.) va trebui să aibă măcar două partide care să spună… «Uite, îl vrem pe ăsta!”. Sau ideea că va pune un tehnocrat. Păi, în acel moment, este responsabil total pentru cum se va guverna și nu cred că e treaba președintelui”, a afirmat fostul președinte al României.
Irineu Darău, despre industria comunistă: E o iluzie și o minciună că putem să producem totul în România
Acesta a precizat că, în mare parte, afirmația este una falsă, din perspectiva sa, afirmând că este vorba despre „o iluzie a autosuficienței unei economii”.
„Știți, acea iluzie pe care o mai au unii oameni și astăzi, a autosuficienței unei economii, că vorbim de cea românească sau atunci de comunitatea statelor care erau sub umbrela URSS, este o iluzie. Mai ales, astăzi avem nevoie de o economie integrată într-o economie europeană și globală”, a declarat Darău.
Acesta a afirmat că a purtat o discuție cu cineva care a lucrat în domeniul industriei în acea perioadă, iar persoana respectivă i-a spus:
„«Știi, comuniștii erau foarte inteligenți, că mutau dintr-o parte în alta componente, echipamente și cumva construiau un camion sau altceva în 17 locuri din țară ca să dea de lucru la toată lumea»”, își amintește Darău.
„Prima mea întrebare a mea, venind din mediul privat a fost: „«Bine, dar era competitiv ca preț? Adică toată această mișcare de materie și de oameni ținea ca preț pentru export față de cei care făceau optim?» Acolo nu a mai existat răspuns”, a declarat Darău.
ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi și hotărâri judecătorești inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi și hotărâri judecătorești inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
Cât trebuie să câștigi ca să iei un credit de 100.
Chiar dacă prețurile caselor cresc, dobânzile scad. Vezi cât trebuie să câștigi pentru a obține un credit ipotecar de 100.000 de euro.
Cum s-au turnat între ei trei cunoscuți profesori de la medicină.
În mediile universitare românești, totdeauna, invidia, ranchiuna, servilismul și pupincurismul au coabitat armonios.
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Telefonul știe aproape instant unde te afli, chiar dacă ești într-un oraș aglomerat sau într-o zonă necunoscută.
Ce facem astăzi, 18 mai 2026, în Timișoara?
