Cândva, în urmă cu mulți ani, am descoperit din întâmplare colecțiile revistelor Popular Science și Popular Mechanics.
Erau fascinante.
Și descopereai lucruri care astăzi par aproape neverosimile.
În anii ’20, oamenii făceau deja fotocelule. Construiau sisteme automate, aparate electrice, tot felul de mecanisme ingenioase. Era lumea aceea de după First World War, în care omenirea încă mai credea că tehnologia poate face viața mai bună pentru toți, nu doar pentru acționarii unui fond de investiții din Delaware.
Am văzut acolo lumea lui Jules Verne așa cum fusese ea în realitate. Nu romanticizată. Nu desenată în stil steampunk pentru hipsteri cu barbă și bicicletă fixie. Ci lumea adevărată, în care mecanicii, electricienii și micii inventatori încercau să scoată omenirea din noroi cu sârmă, tablă și inteligență.
Și mai ales am descoperit ceva tulburător.
Că existau nenumărate invenții uitate.
Lucruri simple, utile, inteligente, pe care lumea le abandonase nu fiindcă nu funcționau, ci pentru că nu mai produceau suficient profit pentru cine trebuia. Tot felul de idei care și astăzi ne-ar fi utile, dar pe care le-am pierdut undeva între marketing, birocrație și obsesia pentru aplicații care îți spun câți pași ai făcut până la frigider.
Țin minte că i-am spus atunci colegei mele:
— Îți dai seama că în acest moment poate un miliard de chinezi stau și se uită la revistele astea, căutând ce să mai inventeze și să vândă?
Și probabil exact asta făceau.
Pentru că acolo este secretul unei vieți mai bune. Nu în universități care produc diplome ca fabricile de napolitane. Nu în școli unde unii profesori predau cu aceeași pasiune cu care citește un condamnat regulamentul penitenciarului. Nu în agricultura care reușește performanța aproape artistică de a produce roșii mai scumpe decât cele plimbate cu vaporul prin Strâmtoarea Ormuz. Și nici în stadioane construite pentru echipe care joacă în fața a 137 de spectatori și a trei semințari pensionari.
Economia adevărată nu înseamnă să mărești TVA-ul.
Nu înseamnă să iei bani de la cei care muncesc și să-i împrăștii apoi electoral, ca semănătorul din parabola biblică, doar că acolo măcar semințele mai rodeau ceva.
Economia adevărată înseamnă să produci.
Să faci lucruri de care are nevoie propriul popor și lucruri pe care alții vor să le cumpere de la tine. Să construiești fabrici, laboratoare, institute tehnice, ateliere, școli serioase. Să creezi oameni care știu să gândească, nu doar să bifeze grile.
Iar banii obținuți să-i cheltui cu chibzuință.
Nu să torni miliarde în proiecte făcute doar pentru poze electorale și panglici tăiate solemn de indivizi care n-au construit în viața lor nici măcar un coteț de găini.
Fiecare cheltuială a statului ar trebui să producă, pe cât posibil, alte venituri.
Faci o fabrică — produce taxe și salarii.
Construiești locuințe sociale — încasezi chirii decente zeci de ani.
Investiți în cercetare — poate apare o invenție care schimbă o industrie întreagă.
Finanțezi educația tehnică – palatele acelea ale pionierilor de pe vremuri – poate un copil dintr-un sat uitat ajunge să proiecteze baterii sau reactoare.
Mă întreb uneori dacă în Guvernul României există măcar un om care citește Popular Science ca sarcină de serviciu.
Nu de plăcere, nu în concediu, ci oficial.
Să existe acolo un individ plătit să caute idei. Să citească reviste tehnice, publicații economice, experimente sociale, soluții urbane. Un om care să vină într-o zi și să spună:
— Domnule Bolojan, domnule președinte Nicușor, ia uitați-vă aici: Europenii discută despre locuințe sociale accesibile.
Iar unul dintre cei doi să răspundă:
— Ia caută mai mult despre subiectul ăsta.
Și omul acela să caute.
Și poate, cine știe, să dea și peste unul dintre zecile de texte pe care le-am scris de-a lungul timpului despre locuințele sociale. Despre faptul că ele nu numai că rezolvă o imensă problemă ci sunt și o afacere extraordinară pentru stat.
Pentru că un stat inteligent nu vinde tot.
Un stat inteligent păstrează active care produc bani permanent.
Construiești zece mii de apartamente.
Le închiriezi decent.
Ai venit constant, chiar și profit, timp de zeci de ani.
Scazi presiunea socială, scazi emigrația, scazi disperarea.
Crești stabilitatea.
Să nu credeți că Ceaușescu a făcut locuințe sociale de prost ce era.
Nici pe departe.
In felul ăsta nu numai că a asigurat un mod de viață decent unor oameni care până atunci au fost hrană pentru păduchi, dar i-a și „legat de glie”.
Pentru că atunci, când știai că pleci de la locul de muncă îți pierzi locuința, te gândeai de două ori înainte de a face așa ceva.
Iar întreprinderea pierdea și ea, că nu e de aruncat un om pe care ai cheltuit o mulțime de bani să-l califici și să-l formezi turnat în economia organizației tale.
Iar stabilitatea e importantă pentru o țară.
Că țara nu se face cu oameni care au trecut Carpații, au venit la Timișoara și peste câteva luni, sau peste un an, pleacă mai departe, la Germania sau Spania.
Țara se face cu oameni care se împrietenesc cu vecinii sau cu colegii de servici, care stau seara în față blocului și joacă o tablă, care se mai sfătuiesc unii cu alții.
Dar pentru asta trebuie să gândești pe termen lung.
Iar termenul lung este ceva foarte greu de explicat într-o lume în care unii politicieni nu reușesc să gândească nici până vinerea viitoare.
Și totuși…
Poate undeva există deja acel cititor.
Un funcționar anonim care deschide dimineața o revistă tehnică veche.
Sau această revistă a presei.
Sau un articol obscur de pe internet.
Și poate că într-o zi va ridica ochii din monitor și va spune:
— Stați puțin… poate că bătrânul ăla nebun are dreptate.
***
Comisia Europeană prezintă prima sa strategie de combatere a sărăciei. Roxana Mînzatu: „Urgența este economică și socială”
„Urgența este economică și socială”, a declarat Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene, miercuri, când a fost prezentată prima strategie europeană de combatere a sărăciei, relatează Le Monde. Strategia europeană își propune să eradicheze sărăcia și excluziunea socială până în 2050 și să reducă numărul persoanelor afectate cu cel puțin 15 milioane până în 2030. În prezent, 93 de milioane de oameni trăiesc în sărăcie, reprezentând unul din cinci locuitori și unul din patru copii.
Chiria costă mai mult decât salariul minim în majoritatea capitalelor UE
În România, cumpărarea unei case rămâne un vis pentru tot mai mulți tineri. Scumpirea locuințelor a mutat presiunea pe chirii. Sindicatele europene cer măsuri rapide pentru a calma criza imobiliară
Germania vrea să decidă in UE: România și țările mici scoase in decor

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a prezentat un plan în șase puncte pentru reforma Uniunii Europene, în care insistă asupra unor reforme la scară largă pentru a face UE mai capabilă, în special în politica externă și securitate. „Aș dori să numesc șase puncte foarte specifice. În primul rând, dorim să folosim mai des […]
La un an de când Friedrich Merz este cancelar, germanii nu cred că guvernul va rezista până în 2029
Sondajul arată că 55% dintre respondenți nu cred că actuala coaliție dintre blocul conservator CDU/CSU al lui Friedrich Merz și Partidul Social Democrat (SPD) va rezista până la finalul mandatului, în timp ce 25% se așteaptă ca alianța de guvernare să supraviețuiască până atunci, informează agenția dpa.
China devine cel mai mare laborator AI din lume: peste 600 de milioane de oameni folosesc deja inteligența artificială
La mai bine de un an după ce startupul chinez DeepSeek a atras atenția internațională cu modelele sale avansate de inteligență artificială, milioane de utilizatori chinezi folosesc zilnic aplicații AI pentru activități obișnuite, de la rezervări și cumpărături până la recrutare, sănătate și administrarea afacerilor, mai scrie AP.
Donald Trump: „Iranul a fost de acord să renunțe la armele nucleare. Va fi un acord, discuțiile sunt foarte bune””
„Am avut negocieri foarte bune în ultimele 24 de ore și este foarte probabil să ajungem la o înțelegere… Iranul nu poate deține arme nucleare. Au fost de acord cu asta”, a declarat domnul Trump reporterilor din Biroul Oval. El a menționat că nu există un termen limită pentru acord.
„Acordul se va întâmpla, dar nu există niciodată un termen limită. Am avut discuții foarte bune în ultimele 24 de ore.”, a spus Trump.
Ucrainenii consideră corupția o problemă mai gravă decât războiul cu Rusia

Ucrainenii consideră corupția o problemă mai gravă decât operațiunea militară a Rusiei, conform datelor de la Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev. În februarie anul acesta, respondenții au fost întrebați direct care consideră că este principala provocare. 65% au menționat operațiunea Rusiei, în timp ce 29% au menționat corupția. Cu toate acestea, când au […]
Polonia testează taxiurile fără șofer / Așteaptă doar modificări legislative
Polonia se pregătește să-și deschidă drumurile pentru vehiculele autonome, potrivit cyfrova.rp.pl.
Eternis, unul dintre principalii furnizori de mașini pentru platformele Uber și Bolt în Polonia, intenționează să lanseze primele teste de taxi fără șofer încă din această vară, după ce modificările legislative așteptate pentru sfârșitul lunii iunie vor elimina bariera de reglementare care a blocat până acum acest sector.
Sting are un mesaj dur pentru copiii săi: „Mergeți la muncă”
Sting a vândut peste 100 milioane de albume în toată lumea, dar nu are de gând să împartă averea celor șase copii ai săi, cel puțin o vreme.
Sting are un mesaj dur pentru copiii săi: „Mergeți la muncă”
Artistul englez Sting a declarat, la CBC Sunday Morning, că ai săi copii trebuie să-și câștige existența în viață, nu să se bazeze pe cariera lui.
Copiii lui Sting, inclusiv muzicianul Eliot Sumner și actorul Mickey Sumner, au primit un mesaj dur de la tatăl lor „obsedat” de muncă.
Fondatorul CNN, Ted Turner, a murit la 87 de ani

„Ted a fost un lider profund implicat și dedicat, neînfricat, curajos și mereu dispus să parieze pe o intuiție și să aibă încredere în propria judecată”, a declarat Mark Thompson, președinte și CEO al CNN Worldwide.
România, printre țările cu cea mai mare rată a mortalității cauzată de poluarea aerului
Până la 20% dintre stațiile de monitorizare din Europa au înregistrat niveluri de poluare a aerului peste standardele actuale ale UE privind calitatea aerului, se arată într-un nou raport al Agenției Europene de Mediu, potrivit Euronews.
Studiul urmărește concentrațiile de PM2.5 din aer, care este un praf fin și periculos, ce pătrunde adânc în plămâni și sânge și poate fi cauzat de traficul rutier, dar și de rafinării, fabrici de ciment, combustibili fosili și incendii.
Cursul valutar afişat de BNR a urcat miercuri la 5,268 lei/euro, maxim istoric, în creştere cu aproape 1% faţă de nivelul de marţi

Decizie şoc la şantierul din Mangalia: toţi cei 1. 000 de salariaţi vor fi concediaţi în două etape

Eurostat: Românii plătesc cea mai scumpă energie electrică din UE, raportat la puterea lor de cumpărare, deși prețul kilowatt-ului nu este cel mai mare. Înainte de izbucnirea războiului din Golf, tarifele din țările europene erau la nivelul crizei energetice din 2022.
Analiza pe țări a Eurostat arată că, deși România este pe locul nouă din punct de vedere al tarifelor la energie electrică exprimate în euro, românii plătesc cele mai grele facturi. Ținând cont de puterea lor de cumpărare, care este mai mică decât cea din Germania, Olanda sau Irlanda, țări în care kilowattul-oră este totuși în euro mai scump decât în România, românii, polonezii și cehii sunt cei mai împovărați europeni de factura la curent.

Cât poate sta și ce poate face Ilie Bolojan ca premier interimar
Ce poate face, concret, Ilie Bolojan în această perioadă?
Poate conduce ședințele de Guvern, poate coordona activitatea miniștrilor rămași în funcție și poate asigura continuitatea administrației centrale. Guvernul poate adopta acte strict necesare pentru funcționarea statului: plăți curente, aplicarea bugetului deja aprobat, gestionarea instituțiilor publice, continuitatea serviciilor esențiale și măsuri administrative care nu schimbă direcția politică a țării. Constituția formulează această limită prin expresia „administrarea treburilor publice”.
Kelemen Hunor: Opțiunea noastră este să refacem coaliția
„Opțiunea noastră este să refacem coaliția”
„Opțiunea noastră, înainte de orice altă discuție, ar fi să refacem coaliția care a funcționat până acum o lună de zile, adică PSD, PNL, USR, UDMR, Grupul Minorităților Naționale, dacă se poate găsi un premier care poate fi acceptat de toate partidele și care nu ar fi rival niciunuia dintre ele”, a spus miercuri președintele UDMR.
Calmul căderii în gol
Președintele Dan ne spune să fim calmi-calmi, că păstrează el echilibrul, cum l-a tot păstrat. Asta îmi creează în minte o imagine: N. Dan, care ține în mâini cu dificultate o bară de echilibru pentru acrobați pe sârmă, mult mai mare și mai grea decât el, mergând cu pași lenți și târșiți pe o linie ca pișatul boului, trasă cu creta pe asfalt.
Concert de jazz simfonic cu Teodora Brody în Grădina Fila
Filarmonica Banatul continuă în 2026 seria de „concerte crossover” inițiată anul trecut, „un demers artistic ce propune un dialog între muzica clasică și jazz, muzică contemporană sau alte expresii sonore ale prezentului”, anunță managerul instituției, Ovidiu Andriș.
“Sefele” revin pe scena Teatrului German de Stat Timisoara, la cererea publicului / Reprezentatie speciala in 14 mai

Teatrul German de Stat Timisoara (TGST) anunta programarea unei noi reprezentatii a spectacolului „Sefele” de Werner Schwab, in data de 14 mai, de la ora 19,30, ca urmare a interesului crescut si a solicitarilor venite din partea publicului.
Montarea, semnata de regizoarea Irisz Kovacs, propune o incursiune incisiva si provocatoare in universul a trei femei aflate la marginea societatii, un text emblematic al dramaturgiei contemporane de limba germana. Spectacolul exploreaza, cu umor negru si luciditate, teme precum alienarea, degradarea valorilor si fragilitatea identitatii, intr-o estetica ce imbina grotescul cu poezia dramatica.
Ce facem astăzi, 7 mai 2026, în Timișoara?






















