Să lămurim un lucru de la început, ca să nu pierdem vremea cu etichete ieftine: ceea ce scrie în articolul de mai jos despre economie și fascism nu este o teorie a conspirației.
Nu este panică de Facebook și nici nostalgie după vremuri „mai simple”.
Este o constatare pe care încep să o formuleze tot mai clar unii dintre cei mai serioși gânditori economici ai momentului.
Iar constatarea este simplă și incomodă: Europa intră într-o logică de economie de război. Nu ca excepție. Ca direcție.
Când fabricile de automobile — simbolul prosperității, mobilității și libertății individuale — sunt pregătite să producă tancuri, nu vorbim despre o ajustare industrială. Vorbim despre o schimbare de paradigmă. Una profundă și periculoasă.
Pentru că un tanc nu este doar un produs. Este o declarație.
Ni se spune că este necesar. Că există amenințări. Că trebuie să fim pregătiți.
Corect.
Dar aceeași justificare a fost folosită de fiecare dată când societățile au început să alunece spre autoritarism.
Frica este cel mai eficient combustibil politic inventat vreodată.
Și aici apare problema reală, pe care prea puțini au curajul să o spună pe nume: această direcție economică nu doar că riscă să sărăcească Europa, dar creează condițiile perfecte pentru o ascensiune fascistă.
Da, fascism.
Nu „populism”, nu „iliberalism”, nu alte eufemisme academice.
Fascismul nu începe cu uniforme și marșuri. Începe cu frică, insecuritate și o economie care nu mai lucrează pentru cetățean, ci pentru „interesul strategic”.
Istoria nu e subtilă aici. Când nivelul de trai scade, când clasa de mijloc este presată, când oamenii simt că pierd controlul — apar liderii care promit ordine, protecție și vinovați convenabili.
Și îi găsesc.
În mod ironic, toate acestea sunt ambalate în limbaj economic respectabil.
Ni se spune că statul trebuie să intervină, să stimuleze cererea, să mențină economia în mișcare. Sună familiar. Este logica clasică a economiei keynesiene.
Doar că există o întrebare pe care acești economiști o evită elegant: contează ce produci sau contează doar să produci?
Pentru că există o diferență fundamentală între a investi în locuințe pe care să le închiriezi cetățenilor europeni care nu au posibilitatea să-și cumpere așa ceva și a investi în muniție.
În statistici, ambele sunt „creștere economică”. În realitate, una construiește societate, cealaltă o pregătește pentru conflict.
Să spui că nu contează această diferență este fie prostie, fie cinism.
*
România a mai descoperit o dată viitorul.
De data asta, viitorul vine sub formă de trenuri pe hidrogen.
Sună impecabil: tehnologie verde, emisii zero, modernitate, Europa, progres. Tot pachetul.
Doar că există o mică problemă. Una de fizică. Și de bun-simț economic.
Hidrogenul nu este o sursă de energie.
Este un vector energetic.
Adică nu-l găsești în natură gata de folosit, trebuie să-l produci.
Și îl produci fie din gaz natural (adică nu e chiar „verde”), fie prin electroliză — proces care consumă cantități uriașe de energie electrică.
Cu alte cuvinte, înainte să alimentezi trenul „ecologic”, trebuie să arzi sau să consumi altă energie ca să creezi combustibilul. Dar asta e doar începutul.
Pentru că hidrogenul are un talent aparte: scapă.
Molecula lui este atât de mică încât trece prin materiale prin care alte gaze nici nu visează să treacă.
În plus, are prostul obicei să fragilizeze metalele.
Conductele obișnuite nu sunt suficiente. Ai nevoie de infrastructură specială, scumpă și complicată.
Și chiar dacă rezolvi asta, mai ai o problemă: stocarea.
Hidrogenul trebuie ținut fie la presiuni uriașe (sute de bari), fie la temperaturi apropiate de zero absolut.
Ambele variante înseamnă costuri serioase, pierderi de energie și riscuri tehnice.
Acum vine întrebarea simplă, pe care nimeni nu pare grăbit să o pună: unde este această infrastructură în România?
Răspunsul este la fel de simplu: nu există.
Nu avem rețea de transport a hidrogenului. Nu avem depozite. Nu avem stații de alimentare funcționale la scară relevantă. Nu avem, pe scurt, nimic din ceea ce ar face aceste trenuri utilizabile în mod normal.
Și atunci, cum vor fi alimentate?
Există trei variante. Toate problematice.
Prima: producție locală, lângă depouri.
Adică instalații de electroliză care să fabrice hidrogen pe loc.
Sună frumos, dar costă enorm și are un randament slab.
Practic, transformi energie electrică în hidrogen ca să o transformi înapoi în energie electrică în tren. Pierderile sunt uriașe.
A doua: transport cu camioane.
Da, hidrogenul ar putea fi adus în cisterne speciale, comprimat la presiuni foarte mari. E complicat, scump și ineficient. Exact opusul ideii de sistem energetic modern.
A treia: varianta preferată în multe proiecte publice — „vedem noi după”.
Adică se cumpără trenurile, se bifează investiția, iar infrastructura rămâne un detaliu pentru viitor. Un viitor care, de regulă, nu vine la timp.
Și peste toate acestea vine problema fundamentală, pe care orice inginer o vede din prima: randamentul.
Lanțul energetic arată așa: electricitate → hidrogen → comprimare → transport → reconversie în electricitate.
La fiecare pas se pierde energie. Multă. În final, rămâi cu aproximativ 25–35% din energia inițială.
Prin comparație, un tren electric clasic folosește direct curentul din rețea și ajunge la un randament de 80–90%.
Diferența nu e mică. Este colosală.
Și atunci apare întrebarea care doare: de ce facem asta?
Părerea mea este că asistăm, din nou, la o mare țeapă, în care ni se vor lua niște bani din buzunare pentru a fi băgați în buzunarele altora.
*
Economiile sunt o soluție cât se poate de rațională în vremurile noastre.
Dacă știm că vremurile grele nu se termină în acest an, ci poate în 6–8–10 ani, este înțelept să renunțăm la concediile scumpe, la un telefon cumpărat doar pentru că este un model mai nou decât cel pe care îl avem sau la cele 5 abonamente la Netflix sau alte lucruri asemănătoare.
Cu investițiile, problema este mai complicată.
În teorie, din ziare, sună bine.
Dar în practică, lucrurile se cam schimbă.
Cumperi o acțiune la o firmă oarecare, astăzi am văzut un exemplu într-un ziar, și te costă 160 de lei,
iar după un an primești un dividend de 0,98 lei.
Nu prea ai făcut nicio afacere.
Sau mulți investesc în imobiliare: cumpără un apartament, îl închiriază și, după ce apartamentul s-a amortizat, rămâi și cu banii din chirie și cu apartamentul.
Zilele trecute făceam un calcul în care arătam că un apartament de 100.000 de euro va fi plătit doar dacă, timp de 20 de ani, avem resursele necesare să plătim o rată lunară de peste 400 de euro.
Putem face și calculul invers:
Să presupunem că avem de undeva 100.000 de euro — i-am moștenit, sau am inventat un sistem de transport al hidrogenului de la o gară la alta, sau i-am furat.
Pentru că, să fim serioși, nimeni din România nu poate economisi 100.000 de euro din munca de zi cu zi.
Cumpărăm un apartament în scop de investiție, așa că îl închiriem.
Să presupunem că primim o chirie din care, după plata impozitului și a cheltuielilor de întreținere (reparații etc.), ne rămân 300 de euro.
Facem un calcul simplu și rezultă că investiția noastră se va amortiza în 27–28 de ani.
Și aici începe problema.
În primul rând, când faci o astfel de investiție, trebuie să te gândești dacă ai siguranța că o vei recupera.
Astăzi răspunsul pare că este da.
Dar mâine, când mii, poate zeci de mii de oameni din oraș nu vor mai avea locuri de muncă ce le permit plata unei chirii de peste 300 de euro, este puțin probabil.
Calculele vor trebui refăcute exact așa cum sistemul de navigație de la bordul unui autourism își recalculează traseul.
Si nu vă bazați că în viitor apartamentul dumneavoastra va fi mai scump și astfel „ați bătut inflația”.
Nu va fi așa ci probabil invers, cel puțin în următorii 25 de ani.
Și nu în ultimul rând se pune problema vârstei.
Dacă ai 20 de ani și tatăl ți-a dat 100.000 de euro să-i investești, poate merită ca la bătrânețe să ai un activ care să-ți aducă un venit lunar.
Dar dacă ai 50 de ani sau mai mult, nu este sigur că îți vei recupera vreodată investiția, după ce o întreagă viață ți-ai mâncat de sub unghii ca să-ți păstrezi averea..
*
Din nou constat că, dând dovadă de multă mândrie local-patriotică și nețărmurită bucurie, cineva – presa, Poliția Locală sau Consiliul Local – ne aduce la cunoștință că a reînceput vânătoarea de babe cu căței în parcurile orașului.
Doamnelor, domnilor, stimați polițiști locali, vă rog eu: hai să nu ne mai facem de rușine și să ne purtăm ca niște analfabeți funcțional, că ne râde o țară întreagă.
În România există o lege cât se poate de clară cu privire la rasele de câini care trebuie purtate cu lesă sau/și botniță.
Acea lege trebuie respectată de orice cetățean al patriei, indiferent de locul în care trăiește, de etnie, funcție sau propriile convingeri.
Nu este posibil să faci altă lege, locală, pentru că încalci legea națională.
Și, mai ales, nu este normal să transformi o chestiune de bun-simț într-o demonstrație de forță administrativă, în care victimele predilecte sunt exact cei mai inofensivi: pensionari sau copii cu câte un bichon sau un metis de 5 kilograme. În timp ce adevăratele probleme, mașinile parcate pe trotuare sau chiar pe spațiile verzi, sau căcații din parcuri, nu vorbesc despre cei ai câinilor, sunt tratate, ca de obicei, cu o admirabilă indiferență.
Legea nu este un instrument de spectacol. Nu este un prilej de bifat „activitate” în rapoarte și nici de produs titluri entuziaste în presă. Legea este, sau ar trebui să fie, un instrument de protecție și echilibru.
Aplicarea ei selectivă, cu exces de zel acolo unde nu e nevoie și cu orbire acolo unde chiar contează, nu face decât să decredibilizeze autoritatea publică.
Și, poate mai grav, creează acea senzație bine cunoscută că trăim într-un loc unde regula nu este regula, ci interpretarea ei convenabilă.
Dacă vrem cu adevărat ordine în oraș, atunci să începem cu lucrurile care contează: educație, informare și aplicarea corectă a legii, nu hărțuirea celor care, în mod evident, nu reprezintă niciun pericol.
Altfel, riscăm să rămânem nu doar cu parcuri „curate”, ci și cu o imagine publică murdară – și, din păcate, pe bună dreptate.
***
„Fabricile de mașini devin fabrici de tancuri”.
Economiști de renume la nivel mondial precum Mario Draghi, Jeffrey Sachs și Yanis Varoufakis avertizează că declinul economic al UE o poate duce în prăpastie. Creșterea prețurilor la energie care a făcut economia UE necompetitivă e doar începutul.
Crește numărul statelor care se opun aderării accelerate a Ucrainei și Republicii Moldova la UE
După Olanda, Italia, Ungaria, Germania și Franța, acum și Polonia anunță prin vocea lui Radosław Sikorski că nu va fi de acord cu aderarea accelerată a Ucrainei și Moldovei la UE.
Planeta pe persoană fizică.
Războiul din estul Europei pare să fi rămas în umbra celui din golful către care nu se îndreaptă doar râuri babiloniene dar și conducte de petrol și gaze. Sunt mulți cei care cred că posedă chei de rezervă cu care să deschidă lacătul pus pe Strâmtoarea Ormuz.
Papa Leon a criticat ferm liderii politici care cheltuiesc miliarde pe războaie și se folosesc de limbajul religios pentru a le justifica.
“Maeștrii războiului închid ochii la faptul că miliarde de dolari sunt cheltuite pentru ucidere și devastare, dar resursele necesare pentru medicină, educație și reconstruire nu se găsesc nicăieri. (…) Vai de cei care manipulează religia și chiar numele Domnului în scopul propriului câștig militar, economic și politic, târând în întuneric și mizerie ceea ce este sacru. Este o lume întoarsă cu susul în jos, o exploatare a creației lui Dumnezeu, care trebuie denunțată și respinsă de orice conștiință sinceră”, a spus Papa Leon, în timpul vizitei din Camerun.
Începând cu 2027, toate telefoanele mobile se vor schimba pentru totdeauna: va fi obligatorie înlocuirea bateriei în UE
Învechirea programată este unul dintre marile rele ale tehnologiei și, în același timp, una dintre cele mai grave „capcane” pe care producătorii le-au conceput pentru a ne face să continuăm să consumăm. Asta înseamnă că dispozitivele noastre sunt proiectate astfel încât, după un anumit timp, să fie înlocuite, deoarece încep să funcționeze defectuos și nu așa cum o făceau la început.
Bateria se descarcă foarte repede, dispozitivele își pierd din capacitate și nu mai pot fi actualizate pentru a beneficia de îmbunătățirile și noile funcții introduse pe măsură ce tehnologia avansează. Prin urmare, Comisia Europeană a impus legea „dreptului la reparații”, ce obligă producătorii să ofere servicii de reparații pentru dispozitivele lor timp de cel puțin 10 ani de la achiziție, scrie El Economista.
Aceasta măsură afectează frigiderele, mașinile de spălat, televizoarele și, de asemenea, telefoanele mobile „pentru a reduce muntele enorm de deșeuri electrice care se acumulează în fiecare an pe continent”.
În lumea digitala nu doar consumul „e la un click distanţă”, ci şi economisirea sau investiţiile
Reabilitarea economisirii în era consumului
Am ales să scriem despre economisire, în Revista de Educație Financiară a BNR, pentru a îndrepta atenția cititorilor noștri, câtuși de puțin, către perspective ce nu dau greș, în ciuda propensiunii către consum din societatea actuală, acel consum care să fie obținut acum, imediat, „la un click distanță”, eventual prin credit instant – așa cum sună, adeseori, campaniile de marketing. Partea frumoasă este că, în lumea digitală, tot „la un click distanță” se află și conturile de economisire, de investiții sau plasamentele financiare pentru viitor. Pentru a prefigura un consum sporit și bunăstare în viitor.
Indiferent ce acțiuni întreprindem și ce alegeri facem în viața de zi cu zi, acestea sunt întotdeauna decizii prin care alocăm resursele între prezent și viitor. Adică între consum, pe de o parte, dorind să obținem mai multe satisfacții în prezent, și economisire sau investire, pe de altă parte, având în minte satisfacții mai mari de care să ne bucurăm în viitor. Tot timpul pendulăm între dorința de a beneficia acum de ceea ce dispunem și perspectiva unor beneficii sporite mai târziu.
Dragoş Damian, Terapia: Sunt ardelean, noi ne prindem mai greu, vă rog să-mi explice şi mie cineva.
România cumpără trenuri pe hidrogen.
Compania Siemens a câștigat o licitație pentru 12 trenuri pe hidrogen. Contractul valorează 1,61 miliarde lei, dar sursa de finanțare încă nu este asigurată. Asocierea Siemens Mobility formată din: Siemens Mobility SRL, Siemens Mobility GmbH, Siemens Mobility Austria GmbH este câștigătoarea licitației privind achiziția a 12 automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de …
De ce nu simt românii creșterile de salarii? Expert: „Suntem mai săraci decât anul trecut”
Salariile au crescut, dar doar pe hârtie. Tot mai mulți români se trezesc cu mai mulți bani pe card, dar mai săraci în realitate. Un economist vine cu vestea proastă: piața salariilor se rupe în două!
Datoria crește liniștit, în zgomotul notei de plată
România trăiește un paradox economic tot mai vizibil: indicatorii arată, pe alocuri, mai bine, dar fundația pe care se sprijină această aparentă stabilitate devine tot mai fragilă. Recentul anunț legat de creșterea datoriei externe nu este, în sine, o tragedie, aproape toate economiile funcționează pe credit. Problema apare atunci când datoria devine soluția implicită, nu […]
Aplicația 24Pay nu mai poate fi folosită pentru plata călătoriilor STPT
Societatea de Transport Public Timișoara anunță suspendarea temporară a plății călătoriilor prin aplicația 24Pay. Călătorii au la dispoziție toate celelalte metode de plată, care funcționează în mod normal: plata cu card bancar contactless, direct în mijloacele de transport; plata prin SMS; plata prin aplicația mobilPay; achiziționarea de bilete și abonamente de la punctele de vânzare…
Parcurile din Timișoara, în vizorul polițiștilor locali! Au fost aplicate zeci de amenzi
Parcurile orașului sunt printre locațiile intens frecventate în perioada sezonului cald, motiv pentru care și prezența polițiștilor locali în aceste zone se intensifică. Vremea frumoasă îi determină pe cetățeni să caute relaxare în zonele cu spații verzi. Cu toate acestea există și persoane pentru care parcurile nu sunt doar locuri de promenadă, ci locuri în […]
Ce facem astăzi, 17 aprilie 2026, în Timișoara?
