Bani europeni pentru medicii de la sat? Salvați Copiii și OMV Petrom investesc 1 milion de euro în 60 de cabinete medicale rurale!
Organizația Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom au lansat un concurs de proiecte prin care 60 de cabinete de medicină de familie din zone rurale dezavantajate vor primi echipamente medicale de ultimă generație. Inițiativa face parte din programul „Primul pas spre sănătate” și vizează reducerea mortalității infantile prin monitorizarea corectă a gravidelor și copiilor direct în comunitate.
Cabinetele de medicină de familie din mediul rural se pot înscrie, în perioada 15 aprilie – 15 mai 2026, într-un concurs care le poate aduce dotări medicale esențiale. Bugetul alocat pentru această etapă este de 1 milion de euro, urmărindu-se consolidarea capacității medicilor de a oferi servicii de calitate acolo unde accesul la spitale este dificil.
Printre echipamentele care vor ajunge la sate se numără ecografe, electrocardiografe, defibrilatoare automate, holtere de tensiune, dar și truse de mică chirurgie sau instrumentar medical. Scopul este clar: medicii să poată investiga pacienții pe loc, reducând astfel drumurile lungi și costisitoare către marile orașe.
„În cei 16 ani de când luptăm contra mortalității infantile, pe multiple paliere, am înțeles că prezența în comunități este o regulă de aur. Accesul la servicii medicale pentru gravidă și pentru nou-născut este esențial și face o diferență reală în ceea ce privește șansa la îngrijire medicală promptă și eficientă”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
De ce este nevoie de acest program?
Statisticele actuale arată o realitate dură pentru România rurală. Mortalitatea infantilă la sat este de 7,9‰, mult peste media Uniunii Europene de 3,3‰. În plus, peste o mie de localități au deficit de medici, iar în 175 de comune nu există niciun punct medical.
Până la finalul anului 2026, programul va ajunge să doteze un total de 220 de cabinete. Rezultatele edițiilor trecute confirmă că dotarea cu aparatură salvează vieți. De exemplu, numărul gravidelor care au mers la control a crescut cu 45%, iar numărul ecografiilor realizate a urcat cu 83%.
„În trei ani de implementare, programul a contribuit la îmbunătățirea stării de sănătate a mamelor și copiilor din zonele defavorizate: tot mai multe femei fac controale prenatale și beneficiază de consiliere, sarcinile sunt monitorizate corect, iar copiii sunt vaccinați la timp chiar în comunitate, fără să mai fie necesară deplasarea către cel mai apropiat spital. Aceste progrese reprezintă un pas important în reducerea ratei mortalității infantile. Prin investițiile în dotarea cu aparatură modernă a cabinetelor de medicină de familie de la sate, Fundația OMV Petrom continuă să susțină un program cu impact durabil și o transformare reală în societate”, a precizat Amalia Fodor, Director Executiv Fundația OMV Petrom.
Impactul în cifre
Datele colectate arată că prevenția funcționează atunci când medicul are cu ce să lucreze. Opt din zece copii din zonele vizate au fost vaccinați conform programului național, iar una din două gravide a putut face o ecografie chiar în localitatea de domiciliu.
Această investiție nu ajută doar mamele și copiii, ci întreaga comunitate, scăzând presiunea uriașă de pe camerele de gardă ale spitalelor județene. Medicii interesați să obțină dotări pentru cabinetele lor pot găsi toate criteriile de selecție pe site-ul organizației Salvați Copiii.
Dacă îți place cum scriem și vrei să susții jurnalismul local independent, abonează-te cu 5 euro. Abonații primesc pe email, în premieră, cele mai bune știri din Timișoara.
Abonează-te prin Patreon:












